FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

În cei patru anii petrecuţi în temniţele comuniste din România, Octav Bjoza a trecut prin cele mai cumplite chinuri. A fost bătut zilnic, legat cu lanţuri şi înfometat, însă cel mai de preţ lucru pe care l-a pierdut din cauza regimului comunist nu a fost libertatea sau tinereţea, ci pe unicul său fiu.

Coşmarul provocat de regimul comunist nu s-a încheiat o dată cu eliberarea sa din 1962 pentru că Securitatea a continuat să îl persecute şi a reuşit să îi transforme viaţa într-un adevărat calvar. A fost etichetat ca fiind un “duşman al noii ordini sociale” şi era suspectat că plănuieşte să fugă din ţară. “Am zeci de note informative în care se dădeau ordine ca informatori să pătrundă în imediata mea intimitate pentru a afla ce gândesc şi ce pun la cale. Eram acuzat că vreau să fug din ţară ceea ce nu era adevărat”, povesteşte fostul deţinut politic.

Însă el spune că nu a avut niciodată intenţia de a fugi din România pentru că aşa fusese educat în temniţă: să nu îşi părăsească ţara şi să aibă întotdeauna “picioarele bine înfipte în pământul românesc”. “Am fost educat să nu plecăm chiar dacă ne lasă porţile deschise. Nu plecam până când nu o să îşi ceară scuze de la noi, că au greşit faţă de noi. Îmi mai spunea cineva de acolo că fiule, aici se formează, se cunosc şi se recunosc marile caractere, la limita dintre viaţă şi de moarte“, spune Bjoza.

“Pentru mine a fost un chin până în decembrie ’89. Nu m-a durut mai mult bătăile zilnice şi foamea decât faptul că tot restul vieţii am fost condus de proşti – asta, pentru mine, a fost o mare povară. Să primeşti ordine de la nişte idioţi care să te pună să faci treabă şi să îţi mai facă şi observaţii. A fost înjositor pentru mine, dar nu le-am dat satisfacţie şi am răbdat”, spune Bjoza.

Meniul zilei- zeamă chioară de varză şi înmormântări

Meniul zilnic din lagărele comuniste era compus din “zeamă chioară de varză” care era făcută din “murăturile putrezite prin butoaie” fierte şi apoi servite deţinuţilor. Bjoza povesteşte că uneori primeau şi carne, dar găseau “urechi de vită cu părul pe ele, maţe şi materii fecale”. Singurul moment de sărbătoare de la masă în care deţinuţii erau fericiţi era atunci când primeau una dintre rarele delicatese: grâu fiert. Deţinuţii nu beneficiau nici de măsurile minime de igienă, iar o simplă baie devenea un lux.

“S-a întâmplat când trei luni nu am făcut o baie, şi culmea dormeam pe malul Dunării. După trei luni ne-au lăsat să intrăm până la genunchi în apă să ne spălăm, dar am ajuns să regretăm toţi pentru că acolo este o adevărată salbă de lagăre ale morţii. Şi pe stânga şi pe dreapta canalului Dunăre- Marea Neagră, pe unde se duc tinerii la mare sunt sute poate chiar mii de morţi azvârliţi mişeleşte în gropi comune, în pielea goală în miez de noapte pentru că aşa se făceau înmormântările noastre “, povesteşte Bjoza.  Continuarea în România Liberă