17 copaci uriaşi au crescut pe acoperişul unei biserici din Grecia, gros de câţiva centimetri!

17 copaci uriaşi au crescut pe acoperişul unei biserici din Grecia, gros de câţiva centimetri!

- Biserica Sfânta Teodora din Peloponez, localizată în aşezarea Vasta (Grecia), este una dintre cele mai minunate bisericuţe din lume, fiind unică prin istoricul său şi a fenomenelelor consemnate. Din zidurile bisericii au răsărit copaci, care s-au dezvoltat şi au “îmbrăţişat” bisericuţa, însă fără a o deteriora. În mod inexplicabil, rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nici o parte a bisericii.

Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, în prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia.
Astăzi, pe acoperişul bisericuţei ridicate în cinstea Sfintei Teodora de Peloponez, se află un număr de 17 copaci uriaşi. Cea mai mare parte dintre ei sunt înalţi de peste 30 de metri, unii dintre ei având o grosime de peste un metru. Mulţi dintre copaci au o greutate de peste o tonă.

Totuşi, deşi acoperişul bisericuţei este subţire, fără nici o întăritură specială, rezistă ca prin minune. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul îşi mărturisesc neputinţa de a explica cum cresc copacii pe un acoperiş subţire fără să se prăbuşească biserica.

 

Ce spun oamenii de ştiinţă despre minunea din Vasta ?

În anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de “Archaeometrie” din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericuţei din Vasta. Cercetători de la Universitatea din Patras au venit special în Vasta pentru “a studia” minunea.

Bisericuţa se află atât în purtarea de grijă a Arhiepiscopiei locului, cât şi sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare naţională.

Minunea este evidentă: rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nici o parte. Acoperişul are o grosime de doar câţiva centimetri, pereţii sunt şi ei din piatră, fără crăpături sau găuri. Rădăcinile nu se văd nici în interior, nici în afară.

S-a hotărât să se facă un test cu ultrasunete, pereţii urmând a fi analizaţi bucăţică cu bucăţică. Rezultatul cercetărilor au oferit cercetătorilor răspunsurile necesare pentru a primi aprobările necesare restaurării în întregime a monumentului. S-a văzut cum rădăcinile se scurg prin firişoarele de spaţiu rămas liber între pietrele zidurilor, până în pământ. Zidurile se află într-o permanenţă tensiune, iar clădirea a devenit “un corp viu”.

Loukas Constantin, geolog: “Nu există explicaţie din partea geologiei. Este vorba de o minune continuă”.

Gheorghe Raptis, silvicultor: “Întregul fenomen depăşeşte orice explicaţie logică, firească şi ştiinţifică a omului”

Elena Stavrogiannis, arhitectă: Fenomen inexplicabil ştiinţific. Puterea greutăţii şi a vânturilor ar fi trebuit ca, datorită poziţiei bisericuţei, dar şi datorită construcţiei provizorii a acesteia, şi ţinând seama şi de vechimea ei, să ducă la distrugerea sa. Însă ea a rămas în picioare de atâtea secole, fără stricăciuni serioase”.

Makrigiannis, geolog: Şaptesprezece uriaşi sprijiniţi pe nimic. Toţi aceşti arbori imenşi sunt înrădăcinaţi pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperişul gros de câţiva centimetri! Cea mai mare surpriză ne aşteaptă înăuntru. Nici o rădăcină cât de mică nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crăpătură care să se datoreze lor! Atunci când vântul bate printr-un copac uriaş al bisericuţei, rădăcinile lui formează nişte pârghii atât de puternice, încât micul aşezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog, sunt în măsură să ştiu foarte bine că zidurile s-ar fi crăpat şi s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atât mai mult că sunt şaptesprezece”.

 

Minunea Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodora

Sfânta Teodora din Peloponez a vieţuit în secolul al XI-lea, în vremea măreţului Bizanţ. Când regiunea a fost asaltată de bandiţi, Sfânta Teodora a fost nevoită să-şi apere, după puteri, satul, însă, ca femeie, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsă din oaste, Teodora s-a deghizat în soldat şi a intrat în rândurile luptătorilor.

Din rânduiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravieţuit luptei. Se zice astfel că, pe când zăcea întinsă la pământ, ea ar fi şoptit cuvintele: “Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu de apă, iar părul meu să devină pădure de copaci.

Locuitorii din Vasta, mişcaţi de eroismul acesteia şi îndureraţi pentru pierderea ei, au construit o biserică pe locul unde a avut loc bătălia şi unde a şi adormit în Domnul sfânta. Bisericuţă din piatră a fost construită de localnici undeva între secolele X-XII.

Legendele locului mărturisesc cum că un râu al zonei şi-a schimbat traseul, ajungând astfel să treacă chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au început să crească din acoperişul bisericii, ale căror rădăcini nu se văd nici în interiorul bisericii, nici sub tavan şi nici pe lateralul clădirii. Sute de ani au trecut, însă rădăcinile tot nu se văd.

Sfânta Teodora din Vasta a ajuns, în foarte scurt timp, mult iubită de creştinii din zonă. Minunile nu au încetat să apară, mulţi găsindu-şi alinare la mormântul sfintei. Biserica Ortodoxă a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele în Vasta nu încetează niciodată. Sursa: CrestinOrtodox.ro

 

 

 


 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (22 voturi, media: 4,27 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

22 Comentarii

  1. Vasilica

    minunata Sfanta Teodora…

  2. Cristi

    Fie ca aceasta minune sa fie o palma peste fata ateiilor si necredinciosilor, care mereu declara ca niste orbi ca nu exista Dumnezeu. Minunat est Domnul intru sfintii sai…

  3. Florin Badulescu

    Eu am fost acolo in anul 2010 si am vazut aceasta minune.
    Daca redactia nu se supara si doriti sa aflati mai multe amanunte reale, de la fata locului, am scris un articol despre Vasta pe blogul personal de calatorii:

    Florinbad – Turism Cultural
    http: //www.florinbad.com/2010/08/peloponez-3-vasta-o-minune-adevarata-si.html

  4. Minciune D-Zeiascaca

    Mare chestie! In Cambodgia, in Mexic veti gasi constructii mai mari si mai vechi peste care au crescut copaci mai mari.

  5. florinbad

    Daca ai citit articolul de aici, din financiarul.ro, presupun ca ai dat peste aceasta fraza:
    “Minunea este evidentă: rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nici o parte. Acoperişul are o grosime de doar câţiva centimetri, pereţii sunt şi ei din piatră, fără crăpături sau găuri. Rădăcinile nu se văd nici în interior, nici în afară.”

    Daca nu l-ai citit, te rog sa-l citesti.

    Daca l-ai citit, te rog sa vii cu argumente referitoare la constructiile amintite de tine, din Cambodgia si Mexic, deparece presupun ca ai fost acolo si le-ai vazut cu ochii tai (probabil sunt temple cu ziduri si acoperisuri foarte groase, care pot sustine acesti copaci, ai caror radacini se pot vedea).

  6. Calin

    S-a văzut cum rădăcinile se scurg prin firişoarele de spaţiu rămas liber între pietrele zidurilor, până în pământ. Zidurile se află într-o permanenţă tensiune, iar clădirea a devenit “un corp viu”.

  7. Eduard Holl

    Este o hidrocultura- este cladit deasupra apei, nu sint necesare mari radacini deci nu mai cresc, s-a uitat sa se spuna ca este umed interiorul zidurilor se vede calcifierea pe dinafara si pe dinauntru, umpluturi si reparaturi. Zidurile sint grosolane + armate + intarite pe dinauntru Tavanul pare zidit, dedesubt de impletisul radacinilor. Plante care se lipesc si devin una nu sint o raritate. Nu este asa frumos ca povestea spusa, dar realist.

  8. costy

    de ce e asa greu pt unii sa recunoasca ca exista DUMNEZEU SI MINUNI ?ce alte argumente mai vreti ateilor si ereticilor ?

  9. florinbad

    Pentru Eduard Holl: fiecare din cei 3 copaci foarte grosi are peste o tona greutate. Deci, se exercita cel putin o presiune de 3 tone pe acoperisul firav. Nu mai adaug greutatea celorlalti 14 copaci.
    La un vant mai puternic acoperisul ar trebui smuls ca o foaie de hartie. Uite ca nu intampla asa ceva, de sute de ani…

  10. coty chiaia

    EXISTA ASA CEVA UN SEMN CA AR TREBUI SA FIM MAI BUNI CU SEMENI NOSTRI SI SA LASAM URA DUSMANIA RAZBUNAREA SI NU JUDECATI CA SA NU FITI JUDECATI . ION .

  11. Eduard Holl

    am inteles…
    cind dovezile devin prea evidente, dispar… nu cumva sa inceapa si altii sa gandeasca.

  12. Radu

    Cand ca prin minune are loc o surpare de teren cutremur, tsunami si zeci, sute, mi de oameni mor tot sfintii ii laudati? Tot argument ca Dumnezeu exista, este? Ipocrizia asta ma lasa masca.

  13. grecu daniela petronela

    Haideti oameni buni sa mai credem si in minuni Dumnezeiesti ,chiar exista trebuie doar sa credem ,sunt atatea dovezi ,

  14. pt radu

    Ce-ar fi daca Dumnezeu nu ar lasa niciun rau sa se intample si daca ar lua frumos cu manuta lui orice om si l-ar pune in puf, i-ar lega manutele si neuronii ca sa nu faca nimic in viata asta? eh, din fericire, omul a fost lasat liber sa faca absolut tot ce vrea… el singur si-a facut viata pe care o are… singur se baga acolo unde natura il pune in pericol, singur face ca aceeasi antura sa devina si mai ‘agresiva’….. Lucrurile astea sunt lasate sa fie asa pt ca omul SA INVETE. SA DISCEARNA. Din pacate, multi nu se vor trezi nici in ceasul al 12-lea, ca propria ura si ignoranta ii distrug atat pe ei cat si pe ceilalti. Copii care sufera sau se nasc cu boli grave? nu ne-ar mai mira atat daca am sti ce viata au dus parintii lor…. in loc sa fie responsabili, isi otravesc trupurile cu tot felul de tampenii, au obiceiuri nesanatoase si tot ei se mira de ce se produc mutatii sau apar diverse boli…..
    TOTUL are o justificatie. Trebuie doar sa gasesti firul logic si sa-l urmezi pana la capat. Bine ti-ar fi daca ai incepe sa gandesti in loc sa postezi ceva total lipsit de sens.

  15. Radu

    As fi laut in considerare comentariul asta daca era la subiect.
    Ceea ce a fost prezentat in articol este luat dpret “minune” dau exemple de alte lucruri naturale care nu sunt luate drept minuni si tot “de sus” vin. Nu ma leg de discernamant, nu ma leg de ce manaca omul,mutatii si ce mai indrugi acolo. In rest de gandit gandesc cred suficient ca sa nu ma leg de lucruri fara legatura cand argumentez ceva, sa adaugi noi subiecte intr-o discutie ca sa tragi un argument este specific argumentatilor religioase daca nu ma insel.

  16. moshu

    Raduleeee! Bună dimineaţa! TU eşti cel care a venit cu subiecte noi într-o discuţie ca să „tragă un argument” (exprimarea ta). După care reproşezi celui care ţi-a răspuns – la subiectele aduse de tine! – că o face! Într-adevăr, asta ţine de o gândire foarte profundă şi exactă!
    Wake up, man! Încearcă să gândeşti!

  17. marian dobre

    buna sa va fie inima,pentru cei care spun despre dezastre si tragedii un sfat:cititi biblia si ve-ti intelege cauza acestora si rostul lor altfel nu faceti nimic decit sa va plingeti,cititi sau mergeti la biserica doar trei ore pe saptamina pentru ca in fata tv.sau p.c.stati cel putin trei ore pe zi si nu ve-ti intelege niciodata de ce sint atitea tragedii in lume.sanatate.

  18. sorin

    daca copacii nu existau acolo nici bisericuta nu ar mai fi stat in picioare asta cu siguranta

  19. ion

    “nu ve-ti intelege”? nu ai nevoie de ceva gramatica?

    apoi, daca nu pricep ceva fenomene, pune-le pe seama unui zeu …
    la cat de solizi sunt peretii (alias ceva pietre), greutatea arborilor doar ii ajuta…

    ah, mai bine iti recomand o carte de fizica elementara si, poate, de rezistenta materialelor…

    si un studiu simplu sa vezi cam ce forta pot duce niste radacini “simple” de plate…

    Minunile astea se pot traduce prin INCULTURA si IGNORANTA

  20. fliedernacht

    exista fenomene obisnuite si neobisnuite. Vasta este un fenomen cu siguranta neobisnuit. nu-l poti observa des si este chiar paradoxal cum se manifesta acolo natura. contrar a ceea ce noi oamenii consideram ca este normal. orice fenomen insa are o explicatie. unii au convingerea ca este vorba despre o minune, incercand sa dovedeasca ateilor prin asta ca Dumnezeu exista. altii zic ca este vorba despre un fenomen cat se poate de natural, explicabil stiintific. faptul ca oamenii de stiinta inca nu au o explicatie nu inseamna ca acest fenomen nu poate fi explicat prin metode stiintifice.
    eu sint de parere ca orice fenomen, ca este el obisnuit sau neobisnuit poate fi explicat in doua moduri: prin metode stiintifice si prin CREDINTA. una nu exclude pe cealalalta. sint doar doua forme de perceptie diferite, as putea spune chiar complementare. pentru ca ne dau perspective diferite asupra aceleasi realitati.

  21. Petru

    Propun ca sarbatoare cu cruce rosie ” Cei 17 sfinti copaci de la Peloponaz ” si obligatia fiecarui crestin ortodox sa faca cel putin odata-n viata un pelerinaj la inaltpresfintitii copaci din Peloponez. Biletul sa coste o suma modica acolo de 10 lei, fara chitanta, cu obligatia sa mai cumperi un lantisor sfintit, o carticica si o sticla de “Vin Duhovnicesc” facut in cramele BOR. Si mai propun ca tuturor celor care nu cred in aceasta minune si nu sunt de acord cu aceste masuri sa li se taie capetele sau sa fie arsi de vii pe rug.

  22. Emil Alexandru Moise

    Ma minuze si eu, dar nu de povestea din articol, ci de modul in care unii dintre noi incearca sa introduca o fiinta inexistenta fara a prezenta si egatura. Cladirea si copacii din imagine constituie un ansamblu atat de frumos si interesant incat nu vad de ce mai trebuie sa il bagam pe Dumnezeu aici…
    Daca maine s-ar schimba destinatia cladirii din bserica in grajd, cu totii cred ca suntem de acord ca ansamblul cldire-copaci va ramane la fel…
    O zi buna!

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.