- Despre modestie s-au spus şi se vor mai spune multe de acum încolo. Unii o ridică în slăvi, alţii o consideră în cel mai bun caz o autolimitare inutilă. În ce mă priveşte, eu mă ghidez în viaţă după înţelepciunea populară românească căci, la fel ca mulţi alţii, nu pot trăi fără a mă raporta la obârşie, la neamul meu de care mă simt strâns legat. O vorbă din bătrânii pe care noi, românii, aproape că nu mai ştim să-i preţuim, spune că, întotdeauna, calităţile omului le vezi, între altele, dar cu prioritate, după modestia lui. Acolo rezidă mare parte din frumuseţea caracterului, acolo poţi măsura trăsături precum generozitatea, înţelepciunea, înţelegerea şi respectul pentru ceilalţi, dar şi cunoaşterea deplină de sine. Un rafinat gânditor precum Tudor Arghezi afirma că toţi oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modeşti.
Cum am putea încadra, oare, raportat la modestie, informaţia potrivit căreia, într-un top al anului 2009, cel mai nesimţit salariu de primar din ţară este cel al primarului neieşean al Iaşului, Gheorghe Nichita? Da, e aievea: inventatorul taxei pe apa de ploaie este cel mai bine plătit primar din ţară, cu nu mai puţin de 8.422 lei lunar. Fără sporuri, diurne şi alte drepturi băneşti legale care pot spori semnificativ această valoare. De altfel, alături de ceilalţi doi ocupanţi ai podiumului, Nichita se detaşează net de restul plutonului, care urmează la o distanţă destul de mare, cu cei 5.550 lei lunar ce reprezintă remuneraţia primarului Brăilei, Aurel Simionescu. Ca idee, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ocupă abia poziţia a şasea, cu 5.302 lei lunar.
Mă întreb şi eu, nedumerit – am tot dreptul, de altfel, ca ieşean şi plătitor de impozite şi taxe locale - care sunt marile servicii aduse urbei de acest om, iată, cel mai bine plătit dintre toţi omologii săi. Căci la celălalt capăt al balanţei pe care aşezăm recompensa bănească a unui ales ar trebui să se regăsească, desigur, calităţi precum spiritul gospodăresc, viziunea bine închegată a unei dezvoltări a localităţii, interesul pentru bunul mers al lucrurilor din punct de vedere administrativ (infrastructură, servicii publice etc.) dar şi cultural, economic, social etc.
În aceste condiţii, nu e greu de obsevat că există în judeţul Iaşi primari de comună cu mult mai gospodari decât cel ajuns, ca o pedeapsă, la cârma executivului municipalităţii noastre, oameni care dau cu adevărat măsura valorii lor de buni edili şefi, după care chiar se vede ceva. Aşa stau lucrurile, bunăoară, în comune precum Scânteia, Ciurea, Bârnova, dar şi Aroneanu, Voineşti, Ţibăneşti. Interesul pentru bunul mers administrativ al localităţii se vede din toate acţiunile lor, chiar dacă bugetele respectivelor localităţi sunt incomparabile cu cel al Iaşului, care e al doilea din ţară în 2011, după cel al Bucureştiului. Sigur, şi nevoile comunelor sunt cu mult mai restrânse, dar e imposibil să nu-ţi dai seama că se vede ceva: acolo se construieşte. Prin contrast, la Iaşi abia se poate vorbi de întreţinerea celor deja existente, şi aceasta cu mari opinteli şi, ce e mai important, cu ÎNDATORAREA pe zeci de ani a ieşenilor.
Prin ce s-a mai distins primarul actual al bietei noastre urbe, din cauza cărora dorohoienii îşi cer destul de frecvent scuze ieşenilor (e real!), în comentariile la diverse articole sau postări pe bloguri de pe internet?
Prin neimplicarea în demersul unui mare investitor vestic de a construi o fabrică la Iaşi, care ar fi generat circa 2.000 de locuri de muncă – e cazul „Electrolux”. Prin transformarea deplină a unei sărbători spirituale a creştinilor ortodocşi, cum e Sf. Parascheva, într-un bâlci monstruos (nu, nu sunt religios, dar tradiţiile, fie ele şi de credinţă, îmi impun respectul cuvenit).
Prin acceptarea unor practici tehnico-edilitare îndoielnice, cum ar fi înlocuirea bordurilor din granit cu făcături dintr-un beton de cea mai proastă calitate, care încep deja să se se dezagrege. Sau prin consumul unei cantităţi uriaşe de resurse financiare cu rezultate modeste şi întârziate dincolo de limite onorabile de bun simţ, cum e cazul refacerii suprafeţei pietonale a Pieţei Unirii.
Prin asfaltarea şi întreţinerea cu prioritate a străzilor unde sălăşluiesc cei cu bani. Printr-o „strategie de dezvoltare” pe temen lung a Iaşului, în paralel cu nemernicia unor lideri politici ieşeni şi desigur cu girul „mai marilor” de la Bucureşti care a transformat oraşul într-o mare de mall-uri şi hipemarketuri şi a ras de pe faţa pământului fabrici care mai puteau fi salvate sau reconvertite. Prin… Dar mă opresc aici, din pură lehamite. Mulţumesc, nu, domnule Nichita! Te-aş tunde zero la bugetul personal. Ba te-aş mai pune să vii şi cu bani de acasă. Dixit!
Ion SCUTARU
Loading ...
Comentează acest articol