Pe averea fostului premier al Ucrainei, Iulie Timoşenko, acuzată de abuzuri în semnarea contractelor cu Rusia privind livrările de gaz, a fost pus sechestru, au anunţat surse din cadrul Procuraturii Generale a Ucrainei.
De asemenea, reprezentanţi ai acuzării au declarat că articolul în baza căruia a fost incriminată Timoşenko nu prevede pedepse de privare a libertăţii cu suspendare. La rândul său, avocatul fostului premier este “profund convins” că următorii şapte-zece ani clienta sa îi va petrece după gratii, notează cotidianul rus Kommersant.
Iulia Timoşenko a reacţionat cu ironie la decizia procurorilor. “Procuratura a declarat că toată averea mea a fost sechestrată. Curios, acest lucru îi vizează şi pe câinii mei? Ei pot fi scoşi la plimbare sau sunt deja arestaţi, ca şi mine?”, a scris Timoşenko în pagina sa de pe Twitter.
În aprilie Timoşenko făcuse publică declaraţia sa de avere pentru 2010, în conformitate cu care ea câştigase anul trecut 258,265 de grivne /circa 23.000 de euro/.
De asemenea, soţul său, Aleksandr Timoşenko, ar fi câştigat 988,737 de grivne /circa 85.000 de euro/ din activităţi antreprenoriale.
Potrivit datelor privind proprietăţile imobiliare, Iuliei Timoşenko îi aparţine un apartament cu suprafaţa de 58 metri pătraţi, iar soţului său – un garaj cu suprafaţa 27,2 metri pătraţi, un teren de 2,5 hectare şi un spaţiu de birouri de 255,1 metri pătraţi.
Iulia Timoşenko nu deţine personal mijloace de transport, ambele autoturisme Toyota Prado şi BMW X5 aparţinând consortului. Potrivit declaraţiei, Iulia Timoşenko nu deţine acţiuni şi nici conturi bancare.
În opinia avocatului Serghei Vlasenko, clienta sa va primi şi o pedeapsă de privare a libertăţii. “Am profunda convingere că ei /procurorii/ îi vor emite o sentinţă de privare a libertăţii pentru 7-10 ani, fără suspendare”, şi-a exprimat îngrijorarea avocatul.
În ajun, reprezentantul acuzării la proces, procuroarea Lilia Frolova subliniase că pedeapsa pentru articolul în baza căruia este acuzată Timoşenko nu prevede “sentinţe cu suspendare”.
Înainte de aceasta, experţii ucraineni afirmau la unison că actuala putere de la Kiev nu va merge la o confruntare cu Occidentul şi se va mulţumi doar cu retragerea Iuliei Timoşenko, lider al partidului de opoziţie “Batkivşina”, din marea politică pentru câţiva ani, condamnând-o la o pedeapsă cu suspendare.
În acelaşi timp, experţi europeni intervievaţi de Kommersant estimează că, în situaţia în care Timoşenko va fi trimisă după gratii, acest lucru nu va provoca în mod automat sancţiuni din partea Europei.
“Da, vor fi proteste, va fi o condamnare, dar sancţiuni conform scenariului belarus este puţin probabil să existe”, opinează analistul german Stefan Meister.
“Membrilor UE le va fi greu să ajungă la o înţelegere pe marginea acestui subiect. În afară de aceasta, Timoşenko nu are o reputaţie tocmai “imaculată” în Occident. Multe vor depinde de dovezile concrete pe care procuratura i le va aduce”, subliniază Meister.
La rândul său, europarlamentara estoniană Kristina Ojuland declară că Europa urmăreşte cu atenţie procesul asupra Iuliei Timoşenko. “Însă, a spune în ce mod deznodământul acestui proces va influenţa relaţiile ucraineano-europene este, deocamdată, prematur.
Sperăm cu toţii ca justiţia ucraineană să fie mai corectă decât cea din Rusia vecină”, a declarat europarlamentara, citată de ziarul rus.








































Comentează acest articol