FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

- Unii – din pacate, politicieni, oameni de afaceri si chiar analisti neimplicati politic – n-au prea inteles de la inceput ce constituia si ce vroia de fapt acordul cu FMI, scrie Ilie Şerbănescu într-o analiză publicată de Bloombiz.ro

Cu trecerea timpului, perceptia s-a limpezit! Acum este foarte clar, dar nu mai este nimic de facut.

Coordonatele acordului cu FMI au fost “inventate” pentru a ajuta nu statul roman, in schimbul unor ajustari (de altfel necesare), ci bancile straine din Romania.

Forma: inlocuirea pe piata cu bani imprumutati de afara de statul roman, pe cheltuiala sa, a finantarii private venite pana atunci din partea bancilor straine si sistata in contextul crizei.

Doua treimi din imprumutul de la FMI au fost dirijate, prin BNR, catre subsidiarele bancilor straine din Romania ce ramasesera fara finantare din partea mamelor lor din strainatate.

O treime din banii de la FMI si integral cei de la Uniunea Europeana au finantat conturile statului.

Dar acceptarea, aparent curioasa, a neintreprinderii de catre autoritatile de la Bucuresti, timp de peste un an, exact a ajustarilor in schimbul carora se oferea finantarea, era de fapt o modalitate tocmai de a pompa indirect bani tot in bancile straine din Romania.

Caci, fara ajustari, statul devenea dependent de apeluri la noi imprumuturi, care, dupa aportul initial de la FMI, nu mai puteau veni decat de la banci. Restul era cerc vicios! Cel de al doilea acord cu FMI nu face decat sa foloseasca acest cerc vicios.

Simpla neimprumutare a statului roman de catre FMI – caci, vezi Doamne, acordul ar fi preventiv! – face ca statul sa trebuiasca a-si acoperi toate nevoile de finantare din banci, acestea putand prospera in continuare fara a credita cu riscuri economia reala, ci doar imprumutand fara risc statul. Rezultatele se vad de la o posta!

Din pacate, asa cum s-au derulat lucrurile in intelegerea acordului cu FMI s-au desfasurat si cele in legatura cu programul “Prima casa“, desi in privinta acestuia din urma increngaturile erau mult mai simple si scopurile erau si mai vizibile sau mai usor detectabile.

Nu era vorba, asa cum se lasa a se intelege oficial, nici de a salva pe cei cu credite ipotecare, nici de a asigura o minima continuitate activitatii in imobiliar si nici – dupa cum intr-un fel sugera titulatura programului – sa se mentina un tonus, chiar si scazut, in constructii, sector care impinsese cresterea economica din anii anteriori.

Nu era altceva decat o incercare, folosind garantiile statului, de a scoate in parte bancile straine din Romania din incurcaturile in care intrasera pentru profituri disproportionate si rapide prin creditari imobiliare fara acoperire.

Statul a preluat finantarea pietei pe baza indatorarii sale aberante si nejustificate. Bancile straine s-au “scos” si prospera in continuare, in timp ce statul (cu tot ce reprezinta acesta: contribuabili, salariati, pensionari, sistem de educatie, sistem de sanatate) merge spre faliment.