Revizuirea sistemului de taxe, reducerea pierderilor şi a arieratelor companiilor de stat, sistemul de sănătate, lupta împotriva evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea absorţiei fondurilor europene sunt acţiunile prioritare ale guvernului pentru următoarea perioadă, a afirmat, duminică (31 iulie) , preşedintele Traian Băsescu, precizând că premierul Emil Boc va oferi luni explicaţii în acest sens în numele executivului.
“Repet, premierul va intra în detalii mâine (luni – n.r.), cu explicaţii în numele Guvernului. Eu vă prezint doar concluziile discuţiei de astăzi (cu reprezentanţii FMI, BM şi CE – n.r.). Prioritare în acţiunea guvernamentală în perioada următoare rămân revederea sistemului de taxe – şi aici nu aş vrea să se înţeleagă faptul că am putea să gândim la mărirea taxelor. Nu. Urmează să analizăm împreună cu experţii Fondului şi ai Uniunii Europene sistemul actual de taxe şi diminuarea numărului de taxe în Codul Fiscal viitor. Sperăm ca această lucrare să fie încheiată până la sfârşitul anului”, a declarat preşedintele Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni
El a menţionat că prioritară rămâne în acţiunea guvernului în privinţa societăţilor de stat, din punct de vedere al pierderilor pe care acestea le înregistrează şi al arieratelor.
“Trimestrul II marchează o stopare cel puţin aparentă a creşterii arieratelor, societăţile vor fi în continuare în atenţia guvernului şi toate cele peste 100 de societăţi care până acum erau mult prea autonome, deşi erau societăţi de stat, raportează lunar situaţia la Finanţe pentru a putea fi monitorizate”, a spus Traian Băsescu.
Şeful statului a remarcat că “s-au întreprins paşii necesari conform acordului cu cele trei instituţii în vederea pregătirii concursurilor pentru management privat, românesc sau străin, şi de asemenea au început la unele dintre societăţi chiar procese de restructurare în avans faţă de programul stabilit”.
În ce priveşte sistemul de sănătate, Traian Băsescu a insistat pe necesitatea controlării cheltuielilor din sistem, arătând că închiderea unora dintre spitalele neperformante nu înseamnă “miezul reformei”. El a anunţat că sănătatea va primi 300 de milioane de lei pentru a acoperi arieratele unor spitale, iar acestea vor mai putea beneficia şi de alte fonduri cu condiţia îndeplinirii unor paşi necesari.
În fine, şeful statului a subliniat că alte două obiective ale guvernului rămân continuarea luptei împotriva evaziunii fiscale şi imbunătăţirea absorţiei fondurilor europene.
Şeful statului a avut duminică după-amiază o întrevedere cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, a căror misiune de evaluare în cadrul acordului stand-by de tip preventiv se încheie luni 1 august.








































Comentează acest articol