Tineretul iese de multe ori pe scena publică deoarece consideră că i-a venit vremea şi pentru că trebuie să scrie, dacă nu istoria ţării, cel puţin propria istorie, notează marţi (16 august 2011) într-un editorial ziarul ABC.
În mod frecvent tehnica determină istoria. Fără sloganuri, Revoluţia din 1789 nu i-ar fi înverşunat pe francezi. În 1848, gazetele au extins în Europa Primăvara popoarelor.
La Paris, în mai 1968, posturile de radio au incitat la manifestaţii. Înregistrările audio l-au adus, în 1979, la putere în Iran pe Khomeiny.
În Filipine căderea lui Marcos a fost atribuită SMS¬urilor, aşa-numitelor “flashmobs” sau acţiunilor organizate. Internetul a făcut să se înfioare Partidul Comunist chinez.
Este oare 2011 anul Revoluţiei Facebook?
Coincidenţa rebeliunilor, desfăşurate de tineri şi adolescenţi, din Tunisia până la Cairo, trecând prin “indignaţii” de la Madrid, răzvrătiţii din Santiago de Chile, nemulţumiţii de la Tel Aviv şi, în parte, de incendiatorii din Londra, nu este întâmplătoare.
Aceste rebeliuni reunesc multitudini considerabile care au recurs la Facebook, sau la un mediu similar, pentru a se manifesta înainte ca poliţia să aibă timp să reacţioneze.
Facebook nu oferă doar o tehnică de mobilizare, site-ul crează un destin comun şi o comuniune a revendicării. O revendicare care nu se încadrează în categoriile ideologice tradiţionale: nu este nici de stânga, nici de dreapta, este doar împotrivă.
Împotriva sistemului, cum proclamă cei indignaţi de la Madrid, împotriva scumpirii vieţii, împotriva globalizării la Santiago de Chile şi la Atena; dar în favoarea demnităţii la Tunis şi la Cairo.
Ar trebui clasificate tulburările din Londra în această categorie? “Huliganii” au recurs la Facebook, dar violenţa lor este mai mult legată de fenomenul găştilor din marile metropole şi de integrarea dificilă a tinerilor marginalizaţi.
În toate aceste cazuri, tineretul apare pe scena publică deoarece consideră că i-a sosit timpul şi pentru că vrea să-şi scrie propria istorie: fiecare generaţie experimentează această dorinţă de a fi împreună. Facebook facilitează această dorinţă şi chiar o sporeşte.
Internautul transcende zidul virtual şi ajunge să viseze la o regrupare fizică în lumea reală. Şi împrejurările sunt propice: generaţia Facebook împărtăşeşte senzaţia că nu se întâmplă mare lucru în societate, că istoria este tăcută.
Un alt element pentru revoltă este faptul că economia occidentală nu oferă perspective “excitante” tinerilor, sortiţi de multe ori şomajului, locurilor de muncă precare şi unei mobilităţi sociale reduse.
A trăi mai puţin bine decât părinţii lor este singurul peisaj care i se promite acestei generaţi Facebook. Este deja un motiv suficient pentru a se răzvrăti, deşi revoluţiile duc de multe ori la societăţi mai represive decât cele pe care le-au distrus.
Este, de asemenea, un motiv suficient pentru ca “marile persoane”, care nu se regăsesc pe Facebook, să reflecteze la mediocritatea gestionării lor în chestiunile publice, conchide editorialul.
Loading ...
Comentează acest articol