Un raport intern al Companiei de Autostrăzi relevă neregulile grave ale firmei de stat la gestionarea banii pe care i-a primit gratuit de la UE pentru modernizarea infrastructurii rutiere.
Gestionarea sumei de 840 milioane euro – fonduri nerambursabile cuprinse în instrumentul ISPA al Comisiei Europene alocate României în perioada 2000-2006 pentru modernizarea şi reabilitatea drumurilor naţionale – a avut loc cu încălcarea crasă a celor mai elementare norme de protejare a banilor publici şi de respectare a legislaţiei în vigoare, arată un raport intern al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) realizat în iulie 2006, scrie România liberă.
Deşi au trecut cinci ani de atunci, raportul este încă de actualitate. Directorul coordonator al fondurilor ISPA la acel moment era Daniela Drăghia, actual director general al CNADNR. Majoritatea celor vinovaţi conform raportului se află şi acum în funcţii.
“Sume înaintate spre a fi plătite fără să se prezinte documente justificative anexate la IPC (Certificat Interimar de Plată – n.r.)”, “diferenţe înregistrate între sumele scrise în certificatele de plată şi suma din documentele justificative”, “facturi ataşate la IPC care nu se regăsesc în IPC respectiv” sau “înaintarea la plată a documentelor nesemnate neştampilate sau nedatate”, sunt câteva dintre neregulile menţionate în raport. Orice firmă privată ar fi serios zgâlţâită dacă Fiscul şi Garda Financiară ar găsi aceste greşeli în contabilitatea ei, nu însă şi gigantul CNADNR, hrănit din bani publici.








































Comentează acest articol