Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, vorbeşte despre politică şi despre viaţa personală într-un interviu pentru ziarulring. El susţine că şi-a impus să ducă o viaţă austeră, întrucât confortul duce la lâncezeală. Fostul consilier prezidenţial mai spune că se va implica într-o nouă construcţie politică, celebra de-acum Albă ca Zăpada.
“Sunt discret, da. Nu îmi place să îmi expun viaţa personală în public. Nici n-ar fi cine ştie ce. Mai ales de când sunt ministru sunt tot timpul pe baricade la serviciu. Găsesc puţin timp pentru prieteni. Şi cu ei discut tot politică. Ajung acasă seara târziu şi dorm pe un pat de cuie”. Asta spune ministrul Muncii în interviul acordat Ziarului Ring. Întrebat de reporter la ce se referă, Lăzăroiu explică : “un pat făcut din cuie ascuţite”.
“Trăiesc auster. E o austeritate pe care mi-o impun. Asta îmi ţine mintea trează permanent. Stau într-un apartament la bloc. N-am mare lucru prin casă. Îmi place să am spaţiu, altfel m-aş sufoca. Am strictul necesar. Nu mă omor după confort. Confortul duce la lâncezeală“, detaliază ministrul Muncii.
Legat tot de viaţa personală, Lăzăroiu vorbeşte şi despre fiul său, care trăieşte în Finlanda şi pe care-l vede destul de rar. În plus, titularul de la Muncă spune şi că locul pe care ar vrea să-l reviziteze este Patagonia: “E un ţinut în care visez să mă întorc. Gheaţă şi foc, munţi şi prerie. Acolo sunt gheţari, dar şi vulcani activi”.
Fostul sfetnic prezidenţial explică şi la ce s-a referit când a spus că românii cu venituri de peste 800 de lei sunt “bogaţi”: “N-am spus niciodată aşa ceva. Este o minciună creată de televiziuni. Am spus o realitate statistică. Cei mai bogaţi 40% din români au un venit de peste 800 lei pe membru de familie. E un grad de comparaţie, atât. Asta nu îi face bogaţi în sensul absolut. În Republica Moldova sau în Namibia, şi limita de jos a acestor 40% din români ar fi consideraţi bogaţi. În Norvegia sau Germania, foarte săraci. Sărăcia şi bogăţia sunt relative. Dacă dumneavoastră aveţi 4 lei, iar eu 2, se cheamă că sunteţi mai bogat ca mine. Sensul ăsta e: chiar şi în sărăcie, unii sunt mai bogaţi decât alţii. Adică au un pic mai mult“.








































Comentează acest articol