În acest moment, datoriile cluburilor din Liga I se ridică la aproape jumătate din încasări, astfel că primejdia dispariţiei multor grupări e din ce în ce mai mare.
Chiar dacă meciuri încă se joacă şi chiar dacă patronii se declară încă prosperi la TV, fotbalul nostru suferă tot mai acut din punct de vedere financiar. Datoriile acumulate de cluburile din Liga I sunt mai mari ca niciodată, ajungând la aproape jumătate din totalul bugetelor, scrie ZF.
ProSport a aflat că, în urma procesului de licenţiere a cluburilor din primele două ligi din România, s-a constatat un fapt mai mult decât îngrijorător. Ca repere financiare, fotbalul românesc e falimentar. Astfel, bugetele însumate ale cluburilor din primul eşalon se ridică la aproximativ 100 de milioane. Pare o cifră impresionantă pentru România, dar, alăturată datoriilor acumulate ca total de către toate cele 18 grupări, induce o foarte mare îngrijorare. Este vorba de 45 de milioane pe care Steaua, Dinamo şi celelalte echipe din prima ligă le au de plătit ca datorii strânse pe diverse canale.
Un principiu economic de bază reglementează că o afacere de orice fel intră sub spectrul falimentului în momentul în care datoriile acumulate depăşesc 20% din încasări. În cazul primei noastre ligi, procentul este dublu.








































Comentează acest articol