- Proiectantul conceptului, William Black s-a inspirat în realizarea acestuia din forma aripilor Sitarului de mal nordic (Limosa lapponica), pasăre ce a reuşit să zboare până în Alaska fără a opri să se hrănească, călătorind pe o distanţă uitmitoare de 11.677 de kilometri.
Lockheed Stratoliner reprezintă conceptul unui avion jet cu zero emisii poluante, alimentat cu hidrogen. Până acum, nu s-au înregistrat mari succese în materia zborului bazat pe hidrogen, nereușindu-se decât efectuarea de zboruri cu avioane de mici dimensiuni alimentate cu hidrogen, relatează Daily Mail.
Primul avion alimentat de hidrogen din istorie a fost Martin B-57 Canberra, al NASA, în 1957.
Conceptul domnului Black doreşte să demonstreze potenţialul zborurilor fără poluare, cu aeronave capabile să ajungă oriunde pe Terra, fără oprire, pe baza unei aerodinamici extreme care să le permită zborul la mari altitudini, unde aerul ar opune mai puţină rezistenţă, fiind astfel capabile să plutească precum păsările.

Totuşi, ideea este încă departe de a fi pusă în practică. Zborul alimentat cu hidrogen a fost demonstrat doar de câteva ori, şi atunci doar cu avioane mici.
Pagina proiectantului de pe Yanko Design spune: „Aripile supradimensionale generează o ascensiune mai mare şi permit zborul la altitudini mai înalte”. „Patru motoare criogenice cu turbopropulsoare uşoare cu hidrogen alimentează zborul cu emisie zero şi poate opera într-un stadiu cu un consum redus de energie, similar cu acela al zborurilor aeronavelor, economisind o cantitate mare de combustibil”.
Conceptul e minunat, însă rămâne de văzut dacă viitorul transportului aerian va arăta ca o pasăre migratoare australiană.









































Comentează acest articol