Recomandat doar celor care caută fericirea!

Haideţi să vă spun o istorie frumoasă:

“A fost odată un bărbat care a inventat arta de a face focul. El şi-a luat uneltele şi a mers la un trib în nord, unde era foarte frig, amarnic de frig. El i-a învăţat pe oameni să facă focul. Oamenii au fost foarte interesaţi. El le-a arătat în câte feluri puteu utiliza focul – să gătească, să se încălzească, să lumineze etc. Erau foarte recunoscători că au învăţat arta de a face focul. Dar, înainte de a-şi putea exprima recunoştinţa faţă de acest om, acesta a dispărut. El nu ţinea să obţină apercierea sau recunoştinţa lor; singura lui grijă era binele lor.

A mers apoi la un alt trib, unde a început din nou să le arate valoarea invenţiei sale. Şi acolo oamenii au fost interesaţi, un pic prea interesaţi pentru linistea sufletească a preoţilor lor farisei, care au început să-şi dea seama că acest om atrage mulţimea, iar ei îşi pierd popularitatea. Aşa că au decis să-l înlăture. L-au otrăvit, l-au răstignit, spuneţi-i cum vreţi.

Dar acum li se făcuse teamă că oamenii s-ar putea întoarce împotriva lor, aşa că au fost foarte prevăzători, chiar vicleni. Ştiţi ce au făcut? Ei au făcut un portret al omului şi l-au montat pe altarul principal al templului. Instrumentele de făcut focul au fost amplasate în faţa portretului, iar oamenii au fost învăţaţi să venereze portretul şi să facă plecăciuni spre uneltele de foc – lucru pe care l-au făcut supuşi, timp de secole. Veneraţia şi închinăciunile au continuat, dar acolo nu mai era nici un foc”.

Unde este focul? Unde este iubirea? Unde este libertatea? Despre asta e vorba în spiritualitate. În mod tragic, noi tindem să pierdem din vedere acest lucru, nu-i aşa? Aceasta înseamnă Iisus Hristos. Dar noi punem un accent prea mare pe invocaţia “Doamne, Dumnezeule”, nu-i aşa? Unde este focul? Şi dacă veneraţia nu conduce la foc, dacă adoraţia nu conduce la iubire, dacă liturghia nu conduce la o percepţie mai clară a realităţii, dacă Dumnezeu nu conduce la viaţă, la ce foloseşte religia, în afara faptului că va crea mai multă separare, mai mult fanatism, mai mult antagonism?

Nu din lipsa religiei – în sensul obişnuit al cuvântului – suferă lumea, ci din cauza lipsei iubirii, a lipsei conştienţei. Căci iubirea e generată prin conştienţă şi nicicum altfel. Înţelegeţi ce obstacole puneţi în calea iubirii, libertăţii, fericirii, iar ele se vor prăbuşi. Aprindeţi lumina conştienţei, iar întunericul va dispărea.

Oamenii sunt adormiţi, morţi. Oameni morţi care conduc guverne, oameni morţi care conduc mari firme, oameni morţi care-i educă pe alţii. Revino la viaţă! Mersul la biserică trebuie să te ajute exact aici, la lucrarea de “a fi conştient”. Altfel, este inutil şi treptat – ştiţi la fel de bine ca mine – pierdem tineretul de pretutindeni; ei nu au nici un chef să adune şi mai multe spaime şi vinovăţii pe cap. Nu-şi doresc să aibă parte de şi mai multe predici şi îndemnuri. Dar îşi doresc să înveţe despre iubire. Cum pot să fiu fericit? Cum pot să trăiesc? Cum pot să mă înfrupt din lucrurile extraordinare despre care ne-a vorbit Iisus Hristos – pace, seninătate, bunăvoinţă, speranţă, bucurie, iubire?

Este important să înţelegem opreliştile pe care le punem în calea manifestării iubirii, prin înţelegerea conflictelor care răsar din fricile noastre şi din dorinţele noastre.

Astăzi, pe drumul încoace, cineva m-a întrebat “Te simţi vreodată abătut?” Şi încă ce abătut mă simt din când în când. Îmi încasez loviturile. Dar asta nu durează, chiar nu durează. Cum fac? Primul pas: nu mă identific cu starea mea.
Iată că mă copleşeşte un sentiment de amărăciune. Dar, în loc să devin mai tensionat şi mai iritat din cauza lui, acest sentiment mă face să înţeleg că de fapt mă “vizitează” nişte gânduri de deprimare, dezamăgire, sau ceva de genul ăsta.

Al doilea pas: recunosc că sentimentul se află în mine, nu în celălalt – cum ar fi cel care nu mi-a răspuns la scrisoare – şi nu în lumea exterioară; el este în mine. Pentru că, atâta timp cât cred că este în afara mea, mă simt îndreptăţit să mă agăţ de sentimentele mele. Nu pot spune că toată lumea simte aşa: de fapt, numai proştii pot simţi astfel, numai oamenii adormiţi.

Al treilea pas: nu mă identific cu sentimentul. “Eu” nu este acel sentiment. “Eu” nu sunt singur, “Eu” nu sunt deprimat, “Eu” nu sunt dezamăgit. Dezamăgirea există acolo - poate fi privită. Vei fi uimit cât de repede se evaporă. Orice lucru de care eşti conştient continuă să se schimbe; norii continuă să se mişte. Pe măsură ce faci asta, începi să înţelegi tot felul de lucruri, inclusiv motivul pentru care au apărut norii.

Ştiţi cum se nasc războaiele? Din proiecţia în afara noastră a conflictului care se află în interior. Arătaţi-mi un individ în care nu există conflict interior şi vă voi arăta un individ în care nu există violenţă. El va acţiona eficient, chiar dur, dar nu vei găsi în el nici urmă de ură. Când acţionează, se comportă ca un chirug; când acţionează, o face cum se poartă un învăţător iubitor cu copiii retardaţi mintal, pe care nu-i învinovăţeşti, îi înţelegi; dar totuşi te repezi să acţionezi. Pe de altă parte, când te repezi să acţionezi, fără să fi rezolvat propria ta ură şi violenţă, n-ai făcut decât să amplifici eroarea. Ai încercat să stingi focul, punând gaz pe foc.

Ce fel de sentiment te cuprinde când te apropii de natură, sau când lucrezi ceva ce-ţi place? Sau când comunici, cu adevărat, cu un om de a cărui companie de bucuri în public şi în intimitate, fără să te cramponezi de el? Ce fel de sentiment ai? Compară aceste sentimente cu cele pe care le ai când eşti învingător într-o dispută, sau într-o cursă, sau când devii foarte cunoscut, sau când toată lumea te aplaudă. Acestea din urmă sunt sentimentele pe care eu le numesc lumeşti; pe cele dintâi le numesc sentimente de suflet.

Mulţi oameni câştigă lumea şi îşi pierd sufletul. Mulţi oameni trăiesc vieţi goale, fără suflet, deoarece se hrănesc cu popularitate, glorie, cu falsa iluzie că deţin puterea.

Dar poţi alege să te hrăneşti altfel, dezvoltându-ţi gustul pentru lucrurile bune din viaţă. Ce lucruri bune? Dragostea pentru munca pe care te bucuri să o faci de dragul iubirii; bucuria de a râde şi de a fi aproape de oamenii de care nu te agăţi şi de care nu depinzi emoţional, dar a căror companie îţi face plăcere. Acceptarea activităţilor pe care le poţi face cu întreaga ta fiinţă – activităţi care îţi plac atât de mult, încât atâta timp ce eşti prins de ele, succesul, recunoaşterea şi aprobarea celorlaţi nu înseamnă nimic pentru tine. Gândeşte-te la o viaţă în care nu depinzi emoţional de nimeni – aşa că nimeni nu mai are puterea să te facă fericit sau nefericit.

Apoi, îţi va fi de folos să te întorci la natură. Evită gloata, urcă pe munţi şi comunică în tăcere cu pomii, cu florile, cu animalele, cu păsările, cu marea şi norii, cu cerul şi stelele. Este un foarte bun exerciţiu spiritual – să priveşti totul şi să fii conştient de ce se află în jurul tău.

Dacă-ţi doreşti să iubeşti, trebuie să înveţi să vezi din nou. Aşa vei înţelege ce este libertatea, ce este iubirea, ce este fericirea, ce este realitatea, ce este adevărul, ce este Dumnezeu.

Haideţi să încheiem tot cu o istorie frumoasă:

Un om a găsit un ou de vultur şi l-a pus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou odată cu puii de găină şi a crescut împreună cu ei.
Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat pământul după viermi şi insecte. A cloncănit şi a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer.

Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. Într-o zi el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o graţioasă măreţie printre curenţii puternici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii.

Bătrânul vultur privi în sus cu veneraţie. «Cine e acesta?», a întrebat el.
«Acesta este vulturul, regele păsărilor», i-a spus vecinul său. «El aparţine Cerului. Noi aparţinem Pământului – noi suntem găini». Şi astfel vulturul a trăit şi a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este“.

Adaptare dupa Anthony Mello – “Constienta. Capcanele si Sansele Realitatii” 

 

Articole pe aceeasi tema:

Ce ne facem cu “inflaţia” de… oameni FRUSTRAŢI?

Ce ne facem cu “inflaţia” de… oameni FRUSTRAŢI?

“Porţile către înţelepciune şi cunoaştere sunt întotdeauna deschise.” – Cu cât avem mai multă ură de sine şi sentimente de vinovăţie, cu atât viaţa noastră merge mai prost. De fapt, încă din copilărie învăţăm ce să gândim despre noi înşine şi despre lumea care ne înconjoară. Dacă ai trăit cu oameni care erau nefericiţi, speriaţi, [...]

Continuă să citeşti…

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (25 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

9 Comentarii

  1. albert

    vad ca nimeni nu se grabeste sa comenteze acest articol. De ce? pentru ca ceea ce s-a scris mai sus nu intereseaza pe nimeni, nu este ceva senzational; nu este o bomba de presa; este un adevar care loveste, care deranjeaza sufletul , constiinta(care?)si atunci este mai simplu sa nu vorbim.
    Oricum iubirea trebuie inteleasa ca pe o jertja,ca pe o renuntare, nu trebuie vazuta ca pe ceva in avantajul propriu pentru ca atunci devine egoism. Foarte multi folosesc acest terment fara sa constientizeze geautatea acestui cuvant.
    Iubind vei darui
    Iubeste si fa ce vrei
    Michel Quest

  2. Dana

    Fiecare om are un nivel si o intensitate cu care isi manifesta iubirea. Cel mai important este sa ne cunoastem, astfel incat sa stim aceste lucruri.
    Conform lui Anthony Robbins, iubirea se regaseste pe 3 nivele:
    - iubirea egoista in care cineva doar vrea sa fie iubit si atat, fara sa dea nimic in schimb
    - iubirea conditionala in care cineva da iubire doar daca primeste in schimb
    - iubirea altruista in care cineva il iubeste pe celalalt asa cum este el si il accepta asa cum este el (asa cum mama isi iubeste copilul neconditionat indiferent de greselile pe care acesta le face).

    Multi nu suntem constienti de lucrurile astea si preferam sa luam lucrurile/gandurile ca atare fara sa ne intrebam de unde vin.

    Ca sa avem iubire in tot ceea ce facem trebuie sa fim in primul rand impacati cu noi insine si sa fim suficient de flexibili astfel incat sa ne putem schimba gandurile negative intr-unele pozitive pe masura ce situatiile neasteptate apar in viata noastra.

    Foarte bun articolul. Felicitari!

  3. Ilica Flavius

    Foarte bun articolul.Cu mult substrat.

  4. mihailescu

    sunt foarte placut surprins ca pe un site care se declara financiar, gasesti asemenea teme care nu duc omul acolo unde vrea banul. adica spre lacomie, zgarcenie, avaritie. de fapt, aceasta este perceptia creata de-a lungul timpului legat de bani. dar se poate si altfel, conteaza sa renuntam la multele scopuri materialiste care pana la urma nu conduc la mare fericire. cu o casa mare te obisnuiesti si apoi vrei una si mai mare, dar poate trebuie sa faci un efort financiar. cu un ferrari te obisnuiesti si apoi un bugatti ti se pare ca e potrivit, dar poate nu ai bani. sigur, am dat exemple extreme, ca sa arat ca pentru oamenii obisnuiti cu atat mai mult se potriveste.
    felicitari !

  5. mihai covaci

    !!!!…:))…”Cel mai puternic invingator,este cel care se invinge pe sine insusi”!!!!……E bine ca se discuta despre asta dar,trebuie facut in mod public,mai pe larg in societate,promovat cum sunt promovate matematica,istoria,etc..In alta ordine de idei,lumea a ajuns la apogeu,de aici incepe rugina!!,cine e in stare se salveaza,cine nu,e pierdut….,e bine ca mai exista cineva care ne mai aduce aminte de astfel de invataturi,daca aceasta persoana e,cu adevarat altruista,atunci tot respectul pt ea si articol!!…

  6. Cosmin

    Multumesc ziarului Financiarul pentru acest articol. Eu cred ca oamenii au nevoie de cat mai multe articole de acest gen chiar daca nu e un ziar cu specific spiritual. E o ocazie in plus ca oamenii sa se mai opreasca din cand in cand si sa se mai gandesca la sufletul lor, nu numai odata pe saptamana cand, sa zicem, merg la Biserica. Asadar, mult curaj!

  7. elena

    Perfect, pentru noi oamenii, perfect pentru o lumea ce ar trebui sa dainuiasca!!!

  8. Silviă

    mă bucur cand gasesc semeni de ai mei care gandesc ca si mine. deci sunțem tot mai multi cei pe care ii preocupa dezvoltarea spirituala.

  9. Oprescu Monica

    Este extraordinar .
    ma bucur mult ca exista astfel de oameni cu astfel de idei.
    Ca se mai sinchiseste cineva de astfel sau ‘altfel’de idei
    intr o lume total ,sau aproape total ‘dominata de egoism.
    Ma bucur ca mai simt si altii ca mine,poate chiar mai mult.
    Doamne ajuta!

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.