APIA a început plata avansului către fermierii care au depus cereri de plată în SAPS

Fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă SAPS 2011, vor primi un avans din suma integrală cuvenită, a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Autorizarea de plată pentru avansul achitat către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei a intrat în vigoare din data de 16 octombrie a.c.

De aceste sume beneficiază fermierii la care controalele (administrative sau pe teren) s-au finalizat şi îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească.

Potrivit APIA, pentru anul 2011, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 100,65 euro/ha, la care se va aplica un coeficient de reducere liniară, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8,7 milioane hectare. Avansul acordat fermierilor va fi în cuantum de 42 euro/ha, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei.

În cadrul campaniei SAPS 2011, România beneficiază de o  alocaţie financiară de aproximativ 900 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă /FEGA/.

4 comments

Get RSS Feed
  1. anonim

    bravo tinetio tot asa in com fartanesti jud gl sau facut toate platile citeam alte articole vasluene din care se plangea lumea ca nu a primit bani iar la noi totu e ok se fac toate platile de cate ori se anunta ca sau bagat bani de atatea ori e adevarat bravo conducerii

  2. cepypy one

    ce bani in cont e o vrajeala dea lor ca sa abureasca tarani adica pe noi asa au facut de fiecare data vorbe ca pe 16 octombrie si deja suntem la sfarsitul lunii si nu au bagat nimic sa le fie rusine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>