Copii şi adolescenţii, îmbolnăviţi prin reclamele agresive gen Coca Cola

– În cea mai costisitoare analiză a comercializării şi marketingului băuturilor care conţin zahăr, Rudd Center de la Universitatea Yale a descoperit detalii tulburătoare. S-a descoperit că din 2008 până în 2010, expunerea copiilor şi adolescenţilor la reclamele băuturilor bogate în calorii la televizor s-a dublat. Această creştere a fost determinată în special de grupurile Coca-Cola şi Dr. Pepper.

Tinerii din ziua de azi vor fi prima generaţie de copii din istorie care vor avea vieţile mai scurte decât părinţii lor. Există câteva elemente ce contribuie la această imagine sinistră, dintre care obezitatea este cap de listă, relatează theatlantic.com.

La ora actuală, există iniţiative şi legi adoptate pentru a preveni obezitatea la copii şi adolescenţi. Unul dintre cele mai vizibile eforturi făcute de unele state este războiul purtat cu producătorii băuturilor cu adaos de zahăr.

Ceea ce era odată un peisaj simplu, cu doar câteva băuturi ce conţineau zahăr, s-a transformat într-o „avalanşă” de sortimente de băuturi care mai de care mai nesănătoase: ceaiuri îndulcite, ape vitaminizate, băuturi sportive, şi băuturi energizante. În mod generic, aceste băuturi sunt numite băuturi carbogazoase, sifon, băuturi îndulcite cu zahăr, şi băuturi ce conţin zahăr, toţi aceşti termeni referindu-se la băuturi bogate în zahăr şi care conţin nutrienţi puţini sau deloc. În anii `90, consumul de astfel de băuturi a depăşit consumul de lapte, o tendinţă care îi face pe experţii în sănătate să se minuneze.

Există o listă lungă de motive pentru care aceste bături sunt considerate nocive:

  • Sunt singura şi cea mai mare sursă de zahăr adăugat în dieta americanilor, de exemplu, şi conţin nutrienţi puţini sau deloc.
  • Corpul nu pare să recunoască foarte bine caloriile atunci când sunt transportate cu ajutorul lichidelor, prin urmare băuturile ce conţin zahăr par să păcălească senzaţia organismului de saturaţie.
  • Există dovezi concrete ce leagă consumul acestor băuturi de un risc crescut pentru obezitate şi diabet.
  • Sunt promovate agresiv, printr-un marketing puternic.

Consecinţele consumului acestor băuturi cu zahăr asupra sănătăţii sunt foarte bine ştiute. De aceea, nu e surprinzător că numeroase grupuri precum Asociaţia Medicală Americană, Academia Americană de Pediatrie, Institutul de Medicină şi Organizaţia Mondială de Sănătate, alături de alte instituţii au declarat că acest consum este prea mare şi trebuie redus cât mai repede.

Ceea ce lipseşte din această imagine este o analiză detaliată a tehnicilor de marketing, de promovare şi comercializare a acestor produse în rândul celor mai vulnerabile segmente ale populaţiei: copiii şi adolescenţii. Este important de ştiut acest lucru pentru a reuşi implementarea politicilor guvernamentale, în sensul de a-i proteja pe copii de această influenţă, şi de asemenea, de a testa dacă industria se ţine de cuvânt şi comercializează mai puţine produse pentru această categorie de vârstă.

Companiile producătoare de băuturi au făcut o serie de promisiuni, conform cărora vor vinde mai puţin copiilor. Coca-Cola, de exemplu, susţine că „nu va promova nici un produs al mărcii în programele de televiziune destinate copiilor ce au vârste sub 12 ani”.

Unii critici ai industriei cred că scopul principal al acestor promisiuni este acela de a câştiga încrederea publicului şi de a convinge legislatorii că intervenţia guvernelor nu este necesară.

Însă, mai mult ca niciodată, sunt necesare informaţii şi analize obiective pentru a observa dacă promisiunile industriei sunt menţinute şi dacă, de fapt, copiii sunt expuşi mai puţin la marketingul agresiv al acestor produse care le afectaeză sănătatea.

Grupul Rudd Center de la Universitatea Yale a prezentat cea mai extinsă analiză realizată vreodată a marketingului băuturilor ce conţin zahăr, adresat copiilor şi adolescenţilor.

Acest nou raport a descoperit că tinerii sunt expuşi la o publicitate mult mai agresivă a acestor băuturi decât erau cu ani în urmă, şi că aceste companii găsesc metode noi şi sofisticate de a ajunge la acest grup ţintă.

Studiul a urmărit 14 companii de băuturi şi a examinat calitatea nutriţională a peste 600 de produse, inclusiv băuturi bogate în calorii, băuturi energizante, băuturi din fructe, apă cu aromă, băuturi sportive, şi ceaiuri reci, precum şi băuturile dietetice energizante şi băuturile din fructe pentru copii.

Principalele descoperiri sunt:

  • Companiile au trecut de la publicitatea tradiţională la forme noi ce implică tinerii, adesea fără consimţământul părinţilor, prin recompense la achiziţionarea băuturilor, evenimente în comunitate, promoţii, plasare de produse, media socială şi smartphone-uri.
  • Companiile împachetează produsele în moduri care fac dificilă citirea listei de ingrediente, astfel încât părinţii şi copiii nu conştientizează ce conţin cu adevărat acele produse. Ambalajele băuturilor de fructe, de exemplu, au fotografii cu fructe adevărate, chiar dacă aceste băuturi nu conţin mai mult de 5% suc de fructe. Mulţi părinţi şi copii nu sunt conştienţi că aşa-numitele băuturi din fructe pot avea la fel de multe calorii ca şi băuturile ce conţin zahăr sau băuturile carbogazoase.
  • Mai mult de jumătate din aceste băuturi şi energizante se laudă pe ambalajele lor că au ingrediente pozitive. Mai mult de 64% conţin ingrediente „100% naturale” sau „reale”, de cele mai multe ori „zahăr real”. Părinţii pot vedea aceste produse mai sănătoase decât sunt cu adevărat.
  • Două treimi dintre mărci apar în timpul programelor de mare audienţă, totalizând aproape 2000 de apariţii în 2010. Coca-Cola este prezentă în trei sferturi din apariţiile mărcilor văzute de cei mici.

 

Companiile abordează copiii prin modalităţi noi şi inovative, iar băuturile ce conţin zahăr continuă să fie puternic promovate în rândul tinerilor, prin televizor sau radio, în ciuda promisiunilor industriei. S-a descoperit că din 2008 până în 2010, expunerea copiilor şi adolescenţilor la reclamele băuturilor bogate în calorii la televizor s-a dublat. Această creştere a fost determinată în special de grupurile Coca-Cola şi Dr. Pepper.

Nu există nici o îndoială că tinerii au nevoie de protecţie faţă de acest marketing omniprezent al companiilor producătoare de astfel de băuturi, sucuri ce sunt cunoscute ca fiind un factor de creştere a riscului la obezitate şi diabet.

Promisiunile industriei sunt egale cu zero având în vedere că dovezile arată că acestea expun tinerii la mai multe mesaje ce promovează băuturile cu zahăr.

Ce se poate face? Agenţiile federale au abilitatea de a interveni dar e nevoie şi de voinţă politică. Există semne că acest lucru se întâmplă, dar aceste acţiuni pot fi accelerate doar de către cerinţele publicului pentru schimbare.

Părinţii, profesioniştii în sănătate, şi orice alt cetăţean pot lua atitudine, adresându-se oficialilor aleşi locali sau centrali şi cerând să se facă ceva pentru a schimba acest marketing tot mai agresiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>