Oamenii de ştiinţă au inventat un nou dispozitiv de iluminat, care ar putea înlocui becurile

- Imaginea unor folii din plastic flexibil rulate în suluri, având grosimea unei foi de hârtie, care să constituie sistemul de iluminat pentru o locuinţă sau pentru spaţii comerciale ori industriale par desprinse mai degrabă din filme ştiintifico-fantastice sau rodul imaginaţiei debordante a unor visători, rămas fără finalitate practică. Surpriză sau nu, astfel de soluţii de iluminare a spaţiilor nu mai sunt demult utopii.

În ediţia din această lună a reviste „Physics World”, Paul Bloom şi Tom van Mol de la Centrul Holst din Eindhoven, au descris o modalitate de a crea o foaie subţire, flexibilă de diode organice emiţătoare de lumină (OLED), folosind un proces de printare ieftin, în stilul tipăririi ziarelor, prezintă physorg.com.

Aceste materiale flexibile ar putea elimina becul convenţional şi ar putea revoluţiona modul în care iluminăm mediul înconjurător, fiind folosite pentru orice, de la ţiglă şi bandă de iluminat în case şi birouri, până la ferestre care pot simula răsăritul şi apusul.

Spre deosebire de LED-urile solide, tradiţionale şi „neorganice” pe care le vedem în panourile publicitare, luminile din trafic şi în indicatoarele pentru maşini, OLED-urile pot fi uşor dizolvate într-un solvent şi astfel pulverizate pe o rolă de folie subţire şi flexibilă de plastic, în acelaşi mod în care sunt tipărite ziarele.

Stratul de jos al unui OLED, care se comportă ca un suport, este un material flexibil precum folia de polimer, care are electrozii şi stratul emiţător de lumină prinşi deasupra. Fiecare strat are o grosime între 5 şi 200 de nanometri.

Având în vedere ca LED-urile nu au reuşit să fie un înlocuitor viabil pentru becuri, având un cost de producţie destul de mare, Blom şi Van Mol au spus că orice tehnologie nouă şi mai eficientă ar putea reduce într-un procent mare consumul global de energie. Iluminatul este responsabil de 20% din consumul mondial de energie.

OLED-urile sunt pregătite să ia locul becurilor tradiţionale, fiind o alternativă mai ieftină şi mai rapidă, şi pot fi produse în masă cu ajutorul tehnicii de „rulare” a ziarelor.

Trebuie însă trecute nişte obstacole înainte ca OLED-urile să devină un bun comercial, cum ar fi: depozitarea materialelor pe o folie de film subţire cu precizie mare, gestionarea proprietăţilor diferitelor materiale şi, cel mai important, ferirea dispozitivului de apă.

Blom şi Van Mol descriu cum instituţia lor, alături de alte instituţii de cercetare şi companii comerciale, se află foarte aproape de a combate aceste probleme şi de a livra OLED-urile consumatorilor.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.