FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

Suntem o ţară cu resurse bogate. Cu o geografie perfect echilibrată. Avem multiple posibilităţi de dezvoltare şi ţara chiar s-ar afla pe un curs ascendent, dacă noi, românii, ne-am ţine de treabă sau am fi lăsaţi s-o facem. Dacă am fi un pic mai organizaţi, mai hotărâţi, mai disciplinaţi, mai corecţi, mai implicaţi şi, în nici un caz în ultimul rând, mai motivaţi. Şi dacă am avea parte de conducători adevăraţi. Care să asigure, prin măsurile pe care le iau în această calitate, progresul întregii naţiuni şi nu doar al propriilor guşi şi ale acoliţilor.

România suferă azi la un număr înspăimântător de mare de capitole ale existenţei sale. Din pricina defectelor noastre de caracter, dar mai cu seamă ale celor care ar trebui să ia măsuri ca acestea să fie depăşite, ţara se scufundă, încetul cu încetul, mai cu seamă din punct de vedere economic şi social.

De pildă infrastructura, în loc să fie un motor al dezvoltării, e ţinută voit într-o situaţie pur şi simplu deplorabilă. Suntem singura ţară europeană care desfiinţează linii de cale ferată, în loc să le dezvolte. Suntem “fiii ploii” în materie de transport naval, căruia i s-a pus cruce. Suntem vai de capul nostru în ce priveşte reţeaua de drumuri naţionale şi cea a drumurilor din localităţi, în pofida optimismului pe burta goală manifestat de autorităţi.

Străzi abia reparate redevin ciur, după nici un an. Lucrări începute şi abandonate. Asfaltatori care câştigă întreit faţă de cei din afara graniţelor şi îşi bat joc de lucrări de zeci şi sute de milioane de lei. Şi pe care legea îi protejează. Desigur, cum altfel? Doar nu credeaţi că-şi fac de cap aşa, din masochism. Nuu. Sfânta lege strâmbă românească le favorizează nazurile şi comportamentul discreţionar.

Bunăoară, numai în judeţul Iaşi, ca să dau un singur exemplu, Euroconstruct-ul lui Costică Pricop şi-a bătut joc de două ori de drumul care duce la Dorobanţ, comuna Aroneanu. Omul şi-a pus firmele să liciteze tot ce-a “mişcat” prin judeţ şi prin ţară, după care s-a orientat să execute cele mai bănoase contracte, lăsându-le pe cele mai modeste de izbelişte.

Aşa că drumul a fost făcut doar pe o porţiune, numai unul din cele două tronsoane licitate. Când a ajuns la celălalt, a venit iarna. Apoi, în primăvară, lucrările n-au mai continuat, cei de la firmă afirmând că suma licitată a devenit între timp prea mică şi nu mai acoperă cheltuielile cu materialele, care s-au scumpit între timp. Execuţia a fost abandonată. Ulterior, când porţiunea de drum rămasă nereparată a fost iarăşi scoasă la licitaţie, a participat din nou, cu aceeaşi firmă. N-o să vă vină să credeţi: a câştigat din nou! Cu o sumă doar simbolic mai mare decât cea pe care declarase anterior c-a devenit prea mică să mai renteze! Ei, dar de la vorbă la faptă e distanţă mare, cu asfaltatorii alintaţi de guvernele noastre de pigmei.

Cu cea de a doua licitaţie câştigată, firma nu s-a apucat de treabă, ci a solicitat mai întâi un avans, fără de care a refuzat să mişte vreun utilaj. A trebuit să se intervină politic, după săptămâni de aşteptare, pentru ca, într-un târziu, după ce vremea frumoasă a trecut, câştigătorul licitaţiei să cesioneze lucrarea unei alte societăţi. Care s-a apucat frenetic de treabă, după care s-a oprit la fel de brusc.

Şi uite-aşa, timpul trece, maşinile se strică, service-urile şi asfaltatorii prosperă.

Aş mai aminti şi de drumurile judeţene Iaşi-Vaslui şi Iaşi-Botoşani, unde într-un mod similar, s-a tergiversat execuţia lucrărilor, neseriozitatea firmelor care au câştigat cele două licitaţii fiind strigătoare la cer.

Soluţia e simplă şi la îndemâna Parlamentului sau măcar a Guvernului, care poate veni cu o ordonanţă de urgenţă să îndrepte dezastrul existent.

Aşa cum se taie în carne vie din populaţie, prin limitarea treptată, dar continuă, a unor drepturi şi prin supraimpozitare, ar trebui să se ajusteze prin lege relaţia prestator-beneficiar la toate lucrările publice, eliminându-se neseriozitatea şi goana după câştiguri facile şi mai degeaba.

Ne trebuie legi scurte şi clare, cel puţin la fel de clare ca celelalte, care ne privesc pe noi, ăştia fraierii. Cred că eliminarea posibilităţilor firmelor de a jongla cu banii statului şi cu propriile obligaţii contractuale ar aduce un plus evident de calitate al vieţii publice.

Subcontractarea lucrărilor, pe care o văd ca fiind o adevărată calamitate, ar trebui să fie, dacă nu eliminată, cel puţin tratată ca o excepţie absolută, ca o ultimă posibilitate de a onora contractul, numai şi numai în caz de forţă majoră. Legea ar trebui de asemenea să ducă la scurtarea timpilor morţi şi în general a termenelor de execuţie. Garanţiile cerute de autorităţi ar trebui să fie onorabile iar penalizările drastice.

Nu în ultimul rând, după modelul biroului de credite, ar trebui ţinută o evidenţă a firmelor care n-au onorat contractele din motive pe deplin imputabile şi care să fie excluse ulterior de la a mai participa la licitaţii. E capitalism, da? Cine nu riscă nu câştigă, da? Păi faceţi, fraţilor, aşa şi nu altfel! Căci din legi strâmbe nu vor ieşi veşnic străzi drepte.

Stat român, zis “de drept” – ha! ce glumă sinistră! – am pretenţia să tratezi cu aceeaşi hotărâre toate entităţile care-ţi sunt subiecţi ai autorităţii, da? Fă-ţi, naibii, treaba pe care te lauzi c-o faci şi mai vezi de contractul ăla social pe care te-ai aşezat, că începe să miroasă a urdă coclită!

Ion SCUTARU