Copiii sunt expuşi unui nivel prea ridicat de influenţă nocivă a emisiunilor

Copiii sunt expuşi unui nivel prea ridicat de influenţă nocivă a emisiunilor

 Un procent de 81% dintre români cred că în ţara noastră copiii sunt expuşi unui nivel prea ridicat de influenţă nocivă din partea emisiunilor de televiziune, relevă raportul de cercetare al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) denumit “Atitudini şi obiceiuri de consum media. Percepţia privind CNA”, dat publicităţii joi, într-o conferinţă de presă.

“Cea mai mare schimbare în ultimii patru, cinci ani este schimbarea în ceea ce priveşte dotarea cu aparatură audiovizuală a publicului. Dacă vorbim despre televizoare, aici avem o schimbare majoră”, a declarat Vasile Dâncu, preşedinte IRES.

Astfel, studiul IRES relevă că la întrebarea ”Câte televizoare există în gospodăria dumneavoastră?”, 27% dintre cei chestionaţi au răspuns că unul, 40% – două, 21% – trei, 10% – patru sau mai multe. În schimb, o cercetare INSOMAR din 2007 relevă că întrebaţi referitor la numărul de televizoare din gospodărie, 52% dintre cei chestionaţi au răspuns că au unul, 35% – două, 9% – trei, 2% – patru sau mai multe.

În altă ordine de idei, un procent de 57% dintre cei chestionaţi au spus că cel mai important motiv pentru care decid să urmărească un program sau o emisiune tv este dorinţa de a afla ce se întâmplă.

Cercetarea IRES a fost realizată pe 25 octombrie, pe un eşantion de 1.243 de persoane de 18 ani şi peste, având o marjă de eroare de plus/minus 2,8%.

Foto: psychologies.ro

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.