Vreau să vă spun că lupta împotriva corupţiei a devenit tot mai eficientă şi ne-ar bucura foarte mult dacă firmele care eventual ştiu despre acte de corupţie ne-ar spune cu cine s-a produs actul de corupţie, în ce împrejurări. Ne-ar ajuta enorm dacă am fi informaţi cine a condiţionat un act administrativ de primirea de mită sau de foloase necuvenite” a spus Băsescu, joi, la Berlin, la conferinţa cu tema “Germania şi România – parteneri în Europa”.
În context, el a afirmat că este, în acest caz, al investitorilor, şi o problemă a funcţionarilor români, care nu sunt pregătiţi la standarde europene.
“Ne preocupă fenomenul şi luptăm cu el, nu am dat niciodată circumstanţe atenuante funcţionarilor, însă mai e un lucru care ne încurcă. De multe ori – şi trebuie să recunoaştem acest lucru -avem funcţionari nepregătiţi la standardele funcţionarilor din UE. Din păcate nu am sesizat la timp, în anii 90, nevoia de a avea funcţionari de stat bine pregătiţi.
Am sesizat-o târziu, am sesizat-o când deja eram în plin contact cu Europa, cu firme care doreau să facă investiţii şi de multe ori abordările lor birocratice sau neştiinţa au generat senzaţia că nu vor să facă în aşteptarea a ceva. Este o explicaţie pe care eu mi-o dau, fără să spun că România a rezolvat problema corupţiei, dar vreau să vă asigur să eforturile sunt uriaşe în acest sens şi când spun “uriaşe” spun cu toată responsabilitatea acest lucru”, a conchis preşedintele Băsescu.








































Comentează acest articol