- Economistul Nouriel Roubini, cel care a prezis criza economică din Statele Unite în urmă cu câţiva ani, se poate lăuda cu încă o victorie în ceea ce priveşte previziunile din acest domeniu. Roubini avertiza în 2006 cu privire la criza în care va intra Italia “peste 5 ani”, scrie Business Insider.
La cinci ani după ce a avertizat asupra acestei crize din Italia, economistul îşi reia postarea din 2006 de pe blogul personal.
„Lipsa unor reforme economice serioase în Italia crește riscul ca această țară să sfârșească precum Argentina. Aceasta nu este o prejudecată, dar, dacă Italia nu se reformează, o ieșire din Uniunea Economică și Monetară a UE în următorii cinci ani nu este imposibilă”, scria economistul în 2006.
“O încetinire creşterii economice va înrăutăţi deficitul şi datoria publice, chiar nesustenabile în timp. Şi dacă o devalorizare nu poate fi folosită pentru a reduce salariile reale, supraevaluarea ratei de schimb va fi reparată prin intermediul unui proces încet şi dureros de deflaţie a salariilor şi a preţurilor. Dar o astfel de deflaţie va ţine preţurile imobiliarelor sus şi va exacerba creşterea crizei fiscale”
“O naţiune suverană poate să urmeze astfel de politici – ieşirea din zona Euro, revenirea la moneda naţională şi incapacitatea efectivă de plată a datoriei în Euro – fără să ţină cont de vreo constrângere legală sau formală pe care o impune tratatul Euro. Nu este science fiction, pentru că Argentina a fost forţată să procedeze la fel“, mai scria Roubini.
Nouriel Roubini este cel care care a prevestit şi criza financiară din SUA şi care explica în urmă cu cinci ani, asemenea Argentinei care a intrat în incapacitate de plată, Italia se confruntă cu lipsa competitivităţii, cu o monedă supraevaluată, cu exporturi în picaj, cu un deficit de cont curent în creştere.
În urma recesiunii cu care s-a confruntat în trecut, Argentina şi-a transformat datoriile către SUA din dolari în pesos, relatează Realitatea.net.








































Comentează acest articol