Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seară, într-o emisiune la TVR, că nu i-a plăcut când directorul Petrom Mariana Gheorghe a anunţat, în plină campanie agricolă, că a mărit preţul la motorină, deşi a scăzut preţul la ţiţei pe plan mondial.
“Nu întotdeauna ne place ce ne face Petrom-ul. De exemplu, mie nu mi-a plăcut când doamna directoare Mariana Gheorghe a ieşit în plină campanie agricolă să ne spună – am mărit preţul la motorină -, deşi a scăzut preţul la ţiţei pe plan mondial, cu explicaţia că este cerere. Iar explicaţia corectă era nu, pentru că aveţi monopol, doamna Mariana Gheorghe”, a menţionat Băsescu.
El a adăugat că Petrom are monopol pe resursele de ţiţei ale ţării. “Are monopol pe resursele de ţiţei şi scoate cu 16 dolari… Nu spunea nimeni nimic şi nu aş fi spus nimic dacă nu dădea această explicaţie. Dar realitatea rămâne, managementul, banii pe care i-a produs Petrom-ul de când s-a privatizat pentru bugetul de stat sunt ce câteva sute de ori mai mulţi decât când Petrom-ul era al statului, pentru că de acolo fura toată lumea”, a afirmat Traian Băsescu.






































Comentează acest articol