FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

- Omniprezentul, aeropurtatul, mirobolantul, energicul dar mai ales intens suduitul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, a emis zilele trecute spre eterul media al patriei noastre o trâmbiţare din ciclul “wishful thinking”. Adicătelea o confuzie a realităţii cu dorinţele domniei sale. La finalul unei reuniuni a UNPR de la Cluj Napoca, ministrul şi-a făcut publică nădejdea că România va reuşi să achiziţioneze, “printr-un efort financiar”, avioane americane de tip F16, “folosite şi de alte state NATO în zonă”.

O primă observaţie pe care o putem face se referă la oportunitatea unei asemenea investiţii acum, când ne aflăm la fundul sacului şi cu o criză economică mondială care deja a sfârtecat state ce păreau de neatins.

Propunerea supusă dezbaterii în CSAT pornea de la un buget de 1,3 miliarde de dolari, pentru o ofertă de 24 de avioane F16 block 25 second hand, revitalizate şi complet echipate, incluzând asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani, pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, consturi administrative.

Problema cea mare a României în materie de apărare a ţării este într-adevăr faptul că cele nouăzeci şi ceva de aparate MiG 21 rămase din cele 100 care au fost modernizate la standardul Lancer se apropie în regim… supersonic de epuizarea resursei de zbor.

Cum ar veni, un fel de terminarea garanţiei de funcţionare, după care încep să cedeze componente critice, una din probleme fiind în ultimă instanţă posibila cedare a structurii de rezistenţă, din pricina oboselii materialelor supuse repetat, în timpul zborurilor, la suprasarcini. Unui asemenea avion nu prea mai ai ce să-i faci, în afară de opţiunea de a-l duce la muzeu sau la topit, căci altfel duce el pilotul pe lumea cealaltă, mai devreme sau mai târziu. Căci dacă un motor sau un radar aeropurtat se mai poate repara fără probleme tehnice sau financiare ieşite din comun, intervenţii critice precum reconstruirea, practic, a avionului sunt posibile tehnic, dar economic sunt complet nerentabile.

MiG 21 este un aparat din generaţia a treia. E unul din strămoşii aparatelor de vânătoare moderne, cu reacţie. F16 din a patra, apărut la douăzeci de ani după interceptorul sovietic. În prezent, însă, ţările cu bugete de apărare rezonabile au aparate de generaţia 5 sau măcar 4,5: Eurofighter, Rafale, F22, Suhoi 27 (şi familia), Saab J39 Gripen, MiG 29.

Apropo, am avut şi noi circa 30 de aparate MiG 29, cumpărate în 1988 şi a căror resursă de zbor încă nu s-a terminat, dar care zac, din lipsă de piese de rezervă, pe aeroportul Kogălniceanu, fiind scoase din operativitate din anul 2003.

Ele vor fi probabil canibalizate pe şest sau vândute pe sub mână, întregi, cum s-a întâmplat cu flota de avioane de antrenament şi atac la sol cu motor clasic, cu ardere internă, IAR 823, fabricate la Braşov şi care au ajuns în marea majoritate în mâinile unor piloţi privaţi americani. Şi nu s-a întâmplat nimic. A, ba da: contrar opiniei celor care le-au scos la casare, considerându-le a fi o povară şi nişte aparate de o calitate îndoielnică, posesorii lor actuali de pe continentul american le divinizează, mândrindu-se cu ele. Pentru ei sunt excepţionale.

Spuneam că oferta americanilor e generoasă, pentru “numai” 1,3 miliarde de dolari. Iată însă că Indonezia are o ofertă tehnică asemănătoare, fiindu-i propusă achiziţionarea a 24 de aparate F16 block 25 revitalizate, cu un pachet tehnic asemănător, pentru numai 750 de milioane de dolari. Interesant, nu-i aşa?

Contractul polonez pentru achiziţia de F16, de pildă, e ceva mai “glumeţ”. Guvernul de la Varşovia a dat ceva mai mult, de două ori şi jumătate, dar a obţinut beneficii incredibile. Polonia a cumpărat 48 de F16 block 52 nu block 25, adică a ţintit spre maximum de modernizări aduse aparatului, producţia actuală ajungând între timp la block 60.

Pentru 3,5 miliarde de dolari, Polonia a obţinut, pe lângă nişte avioane, de două ori mai multe, absolut noi şi cu cele aferente, un contract offset, adică o parte din bani se vor întoarce în economia poloneză, alături de garanţia unor investiţii americane suplimentare în statul de la Marea Baltică.

Noi vom plăti de două ori şi jumătate preţul unui avion block 25 nou-nouţ pe un avion flendurit, care, odată “revitalizat”, mai are 10 ani resursă de zbor şi valorează doi lei. Căci “second hand” de la americani nu e tot una cu second hand de la români. În America, jandarmul mondial, avioanele USAF sunt zburate serios, nu ţinute la sol din lipsă de combustibil, deci suprasarcinile suportate de-a lungul duratei de operativitate sunt cu mult mai numeroase. Ceea ce le face nu tocmai o ofertă de luat în seamă, cu toată revitalizarea lor. Iată ingeniozitatea guvernanţilor români.

Aş mai aminti aici şi faptul că ofertă de contract offset am avut şi din partea suedezilor de la Saab, la un preţ foarte bun, pe avioane noi. Firma ar fi investit în fabrici pentru producţia în România de componente ale avionului lor, Gripen.

Suedezii au revenit între timp cu o ofertă şi mai tentantă: 24 de avioane Gripen C/D noi nouţe, pentru numai 1 miliard de euro, cu 100% offset din suma plătită de România plus alte avantaje economice.

Dar ce nu face dragostea noastră neţărmurită pentru Marele Licurici? Ne face de dăm bani ca pe marfă prima-ntâi şi pe gunoaie şi să fim orbi la alte oferte. Cred că şi dacă ne dau suedezii gratis 24 de avioane noi, pe care se vor oferi în plus să le fabrice şi în România, ministrul Oprea va fi în stare să refuze, ca să poată lua gioarsele… pardon, “revitalizatele” de la americani.

Ion SCUTARU