Guvernul a aprobat subvenţiile de la bugetul de stat pentru ovine, caprine şi bovine

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, actele normative privind acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru anul 2011 în sectorul zootehnic, fiind menţinute cuantumurile subvenţiilor acordate şi în 2010 – 40 lei pe cap de animal la ovine şi caprine şi, respectiv, 410 lei pe cap de animal la bovine, a anunţat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.Potrivit ministrului Tabără, totalul sumei aprobate pentru subvenţia la ovine-caprine se ridică la 336.491.415 lei, în condiţiile în care a crescut cu circa 800.000 numărul animalelor crescute de fermieri, iar la bovine suma totală este de 665.531.680 de lei, în condiţiile creşterii cu aproximativ 200.000 de capete a şeptelului la nivel naţional.

“Nu dăm mai mult decât ceea ce este la această dată hotărât, aşa cum de altfel se promisese în decursul anului, având în vedere însă problemele bugetare, am rămas la acest cuantum”, a declarat ministrul Tabără.

El a mai arătat că totalul subvenţiei acordate de la bugetul de stat în sectorul zootehnic depăşeşte un miliard de lei, iar Guvernul îşi doreşte menţinerea în continuare a efectului pozitiv pe care l-au avut subvenţiile de anul trecut.

Mai mulţi fermieri afiliaţi Federaţiei Agrostar au protestat în urmă cu două săptămâni în faţa Ministerului Agriculturii, cerând majorarea subvenţiilor alocate în acest sector la 700 de lei pe cap de bovină.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

6 Comentarii

  1. gavril alexandru

    buna ziua!nu stiti cam pe ce data incep sa bage subventia pe bovine?

  2. Denisa

    Buna ziua.imi puteti spune cad se vor da banii pt subventi pt bovine?

  3. adrian

    buna ziua , imi poate spune cineva daca se mai dau banii de la subventii anul acesta si cand incepe sa bage astia banii. va multumesc ….

  4. Ignat Vasile

    Am primit un plic de la APIA precu ca in 2008 am avut datorii la stat in valoare de 24 de lei in consecinta trebuie sa returnez banii. ii va apri din subventia de anul acesta de la bovine sau trebuie sa ii inapoiez personal la APIA?

  5. Dumitru Ana

    mi-am cumparat si eu o vaca de rasa cu vitel si in primavara intentionez sa mai cumpar una.Cum se procedeaza\sa ma inscriu la subvenctie ?
    am si niste teren peste 3 ha…cu titlu de proprietate pe care il lucrez pun porumb si legume…
    cine ma poate lamuri va rog sa ma apelati la nr 0747837885 sau 0766871273 sau mail ing.dumitruana@yahoo.com. va multumesc anticipat.

  6. liliana

    imi puteti spune citi ani se dau suventiile ptr vaci si cit? parinti mei au suventie din 2008 si nu stiu cati ani se dau.

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.