Angajaţi de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Biroul Neamţ, au început încă de astăzi să marcheze Ziua Internaţională Anticorupţie, prin distribuirea de fluturaşi în centrul municipiului Piatra Neamţ.
La acţiune au participat atât ofiţeri DGA, printre care şi inspectorul principal Rareş Bostan, purtătorul de cuvânt al Biroului Neamţ, cât şi lucrători şi lucrătoare de la structurile separate ale Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ.
“Începând cu anul 2006, prin Rezoluţia 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internaţională Anticorupţie”, a explicat Rareş Bostan.
Conform acestuia, combaterea corupţiei înseamnă asigurarea pentru cetăţean a dreptului de a fi tratat onest de funcţionarii statului şi, în ultimă instanţă, o componentă a drepturilor fundamentale. “Pentru că Ziua Mondială de luptă împotriva corupţiei precede datei de 10 Decembrie, care în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite semnifică aniversarea proclamării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, se cuvine amintit că cetăţeanul, în calitatea sa de comanditar al serviciului public, are dreptul la o prestaţie onestă şi integră din partea funcţionarilor statului”, a mai precizat inspectorul principal Bostan.
Mai mult, corupţia ameninţă societatea contemporană prin afectarea statului de drept.
“Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege.
Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte”, a încheiat Rareş Bostan.








































Comentează acest articol