FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

În pofida unei puteri de convingere pur şi simplu remarcabile şi a unei prestaţii politico-actoriceşti situate mult deasupra mediei în branşă, prea jucătorul preşedinte al ţării mele, Traian Băsescu, a încetat de multă vreme să mă mai facă să cred că spune adevărul, în multe din formulările Domniei Sale. Pe mine şi pe mulţi alţii, sunt convins. Iată de pildă una din ultimele alegaţii ale celui care se consideră “şef al statului”, vizavi de asigurarea pe care a dat-o la Consiliul European de iarnă că România va semna tratatul de integrare fiscală.

După ce a lansat zilele trecute alte câteva aprecieri mult prea optimiste, nepierzând nici un prilej de a justifica poziţia sa la reuniunea europeană la nivel înalt, Traian Băsescu a declarat public că acordul de integrare fiscală nu va afecta românii.

Şi aceasta în condiţiile în care angajamentul de aderare la acordul fiscal presupune o disciplină financiară la sânge. Nu, preşedintele nu vede nici un impediment şi nici o influenţă viitoare asupra populaţiei în faptul că România a cedat suveranitatea fiscală: “Cred că nu îi va afecta în niciun fel. Nici în minus, nici în plus. Dar îi va garanta fiecărui român că va trăi într-o Uniune Europeană sănătoasă financiar, care nu va mai trece prin astfel de crize”.

Mi se pare de neînţeles că domnul Băsescu speră să fie crezut când face astfel de afirmaţii. Ori nu a priceput, dacă prin absurd crede el însuşi cu adevărat în cele spuse, că la mijloc e un cuvânt care la noi, cel puţin în ultimii douăzeci de ani, aproape că nu şi-a mai avut sensul, după cum limpede se poate observa la toate nivelurile: disciplină.

Noi, românii, nu suntem un popor cu vocaţia ordinii şi a disciplinii. Nu le cunoaştem decât dacă ne sunt impuse cu o mână forte. Conducătorii noştri nici atât. În condiţiile “libertăţii” de azi, cei care sunt la putere ne-au arătat de atâtea ori că nu dau doi bani pe conceptul în sine.

Disciplină financiară? La noi, în România? Cu asemenea “specialişti” la frâiele ţării? Cu un asemenea sistem de organizare socială, ce păstrează numai o aparenţă democratică, dar fiind în fapt o hidoasă struţocămilă fanarioto-mafiotă? Cu permanenta alternanţă la putere, cu lipsa acută a unei minime coerenţe în construcţia viitorului manifestată de douăzeci de ani încoace?

Cu strabismul viziunii privind guvernarea la toate nivelele a unei ţări în care se poate vorbi de orice altcteva, numai de disciplină nu, în mai toate domeniile? Cu lipsa oricărei strategii închegate de dezvoltare economico-socială a ţării? În care economia se bazează masiv şi pe banii trimişi acasă de căpşunari? În care colonizarea economică a ţării devine din ce în ce mai evidentă pentru oricine? E doar un vis frumos.

Apoi, semnarea acordului de integrare fiscală nu va avea influenţă asupra populaţiei, în condiţiile în care orice rateu, orice bâlbâială administrativă, orice cheltuială în plus, orice nereuşită, ca să nu mai spun orice furt ordinar din banii publici, au fost cu toatele aruncate, ca şi costuri financiare, în spatele bietei populaţii? Care şi acum plăteşte, de exemplu, devalizarea Bancorexului? În condiţiile în care oameni care au muncit patruzeci de ani să clădească un sistem public de sănătate, fără să beneficieze în vreun fel de acesta până în zilele noastre se văd acum în situaţia de a fi puşi să plătească asistenţa medicală?

Privind la cele de mai sus, mă întreb iarăşi: să fie oare adevărat că primul navigator al ţării chiar crede că un asemenea acord nu va afecta în nici un fel românii?

Eu, unul, am tratat-o ca făcând parte din categoria deja consacrată, amintită în titlu. De ce? Pentru că sunt convins, pe de o parte, pe baza rezultatelor de până acum, că guvernanţii nu vor fi capabili nici în o sută de ani să menţină o disciplină fiscală în această ţară, iar pe de altă parte că oalele sparte le vom plăti tot noi, cei mici, nu  responsabilii de fapt, moral, dar nu şi legal, că au avut grijă de multă vreme să se protejeze sub acest aspect…

Ion SCUTARU