Liciu încearcă să reintre în fabrica de pâine trecută pe numele soţiei înainte de a deveni şef la OPC Neamţ

16 decembrie 2011

Neamţ, Realităţi economice, Regional

Liciu încearcă să reintre în fabrica de pâine trecută pe numele soţiei înainte de a deveni şef la OPC Neamţ

Tribunalul Neamţ a judecat, astăzi, ultimul termen din dosarul în care Iorgu Cristian Liciu a chemat la judecată soţia cu care se află în divorţ, Lucica Liciu, şi firma pe care au stăpânit-o în mod egal până în vara anului 2009, “Liciu Pan Prod” SRL, devenită între timp “Lucia Pan Prod” SRL (J27/533/2002; CUI 14945047).

Dosarul a fost înregistrat la 11.08.2011, dată de la care au fost parcurse patru termene, la cel de astăzi instanţa stabilind că va pronunţa sentinţa la 21 decembrie.

Divorţul dintre cei doi soţi s-a declanşat când Iorgu Cristian Liciu nu mai figura oficial în nicio afacere sau societate comercială, dar nici în vreo funcţie publică. Ieşirea formală din afaceri a fost operată pentru evitarea apariţiei situaţiilor de incompatibilitate cu funcţia de şef al Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Neamţ, pe care a preluat-o, pentru o perioadă destul de scurtă, la 1 iunie 2009.

Acum, Cristian Liciu încearcă să convingă instanţa să anuleze contractul de cesiune a acţiunilor de la “Liciu Pan Prod” SRL către soţia de atunci şi să redevină asociat cu un procent de 50%, aşa cum a fost iniţial.

Fabrica de pâine “Lucia Pan Prod” SRL, fostă “Liciu Pan Prod” SRL (J27/533/2002, CUI 14945047) a raportat în ultimii cinci ani pierderi, fără să existe niciun an cu bilanţ financiar pozitiv.

 Cea mai mare pierdere a fost contabilizată în 2007, de 441.981 lei, iar cea mai mare cifră de afaceri în 2009, de 2.117.856 lei.

În 2010, firma a consemnat o cifră de afaceri de 1.409.557 lei, pierderi de 168.997 lei şi datorii de 489.567 lei. Numărul de angajaţi a rămas relativ stabil, 54 în 2010 şi 2006 şi 65 în 2008.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.