Elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa de iarnă la sfârşitul săptămânii

Preşcolari şi elevii vor intra de vineri (23 decembrie), după terminarea cursurilor semestrului I şi până pe 16 ianuarie 2012, în vacanţa de iarnă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).Peste 3.200.000 de elevi şi preşcolari vor intra în vacanţa de iarnă, potrivit unui centralizator al MECTS.

Dintre aceştia, peste 652.000 sunt preşcolari, 814.000 sunt elevi din învăţământul gimnazial, aproximativ 865.000 sunt în învăţământul gimnazial, iar 922.000 în învăţământul liceal.

Vacanţa de iarnă este începând din acest an cu o săptămână mai lungă faţă de anii precedenţi.

Cursurile semestrului al II-lea vor începe pe 16 ianuarie 2012 şi se vor încheia în 22 iunie 2012.

Copiii vor avea vacanţă de primăvară între 7 şi 22 aprilie, cu o săptămână mai lungă decât cea actuală.

Vacanţa de vară a anului şcolar viitor va fi cuprinsă în perioada 23 iunie-9 septembrie.

O noutate a acestui an şcolar o va reprezenta săptămâna numită “Şcoala altfel”, programată înaintea vacanţei de primăvară de anul viitor şi care va fi dedicată activităţilor extraşcolare şi extracurriculare. În acea săptămână urmează să aibă loc şi faza naţională la olimpiadele şcolare.

Programul “Şcoala altfel” va cuprinde acelaşi număr de ore ca o săptămână normală de cursuri. Vor avea loc activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, de voluntariat, de responsabilizare socială, de implicare în societate, activităţi educaţionale pentru sănătate, educaţie ecologică, protecţia mediului, educaţie rutieră, prevenirea incendiilor.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Un comentariu

  1. margarit

    ORICUM, CU GUVERNUL ACTUAL CONDUS DE PITICUL ATOMIC IN CARDASIE CU FUMURIUL ALA SI CU BASINOSUL, COPII ROMANIEI SI VIITORI MUCITORI IN ECONOMIA ROMANIEI VIITOARE NICI NU VOR FI CAPABILI SA CITEASCA CE LE VOR DA SEFII SA FACA…CE SA MAI CITEASCA SCHEME ELECTRICE SAU MECANICE……SE DUCE POALI DE FERICIRE ROMANIA ASTA……….HAI SA NE BASIM!

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.