În urme cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, pe 6 decembrie, o femeie în vârstă de 63 de ani, din Alba Iulia, a fost apelată pe telefonul mobil de un deţinut, originar din judeţul Brăila, care s-a recomandat ca fiind reprezentant al unei cunoscute firme de telefonie mobilă.
Bărbatul i-a comunicat faptul că este câştigătoarea unui premiu, iar pentru a intra în posesia acestuia este necesar să plătească suma de 1.500 de lei, bani care reprezintă taxele de participare la un concurs. Victima a depus suma de bani în contul unui minor, în vârstă de 17 ani, din Galaţi, complice cu autorul înşelăciunii.
Ulterior, învinuitul a sunat-o din nou pe femeie şi i-a comunicat că a câştigat un premiu constând într-un apartament în valoare de 200.000 de lei, în Bucureşti, solicitându-i să depună în contul aceluiaşi complice suma de 3.000 de euro, lucru pe care femeia l-a făcut din nou.
Cu sprijinul altui complice, autorul înşelăciunii i-a trimis victimei un înscris contrafăcut, prin care aceasta era desemnată ca fiind câştigătoarea premiului. Ulterior, el a mai insistat pentru ca femeia să-i trimită alte sume de bani, solicitări cărora victima nu le-a mai dat curs.
Cei doi complici ai deţinutului au fost reţinuţi miercuri pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la înşelăciune, iar joi, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a dispus faţă de aceştia măsura preventivă de a nu părăsi ţara.
Pe 5 decembrie, o altă femeie din Alba Iulia a fost apelată pe telefonul fix ce către un tânăr din judeţul Prahova, deţinut în acelaşi penitenciar, care s-a recomandat operator în cadrul unei reţele de telefonie.
Acesta i-a spus femeii că a câştigat un premiu în valoare de 40.000 de lei, la un cunoscut post de televiziune, iar pentru a intra în posesia acestuia, este necesar să cumpere cartele reîncărcabile în valoare de 60 de euro şi apoi să-i comunice codurile de reîncărcare, motivând că acesta este impozitul aferent câştigului.
Femeia a procedat conform celor solicitate, după care autorul a revenit, cerându-i să mai cumpere alte cartele în valoare de 380 de euro. Păgubita nu a dat curs şi celei de-a doua solicitări şi a anunţat poliţia.
Pe 16 decembrie, o fată din Alba Iulia a fost apelată, tot pe telefonul fix, de către un tânăr din judeţul Buzău, încarcerat în acelaşi penitenciar cu primii doi învinuiţi, care s-a recomandat reprezentant al unui cunoscut joc de noroc.
Acesta i-a solicitat fetei să răspundă la o serie de întrebări, după care i-a comunicat că a câştigat suma de 30.000 de lei, iar pentru a intra în posesia premiului trebuie să plătească suma de 1.000 de lei, reprezentând impozitul aferent câştigului. Femeia a trimis pe numele unui complice suma solicitată, iar ulterior, după ce şi-a dat seama că a fost înşelată, a anunţat şi ea poliţia.
În toate cazurile, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei învinuiţi.







































Comentează acest articol