“Avantaje? Da, mai mult ca sigur că există” – a ironizat economistul şef al băncii germane Commerzbank, Jörg Krämer. Doar că “astăzi nu sar în ochi”, a menţionat Agnčs Bénassy-Quéré, directoarea Centrului de studii prospective şi de informaţii internaţionale /Cépii/ din Franţa.
Situaţia actuală a lucrurilor nu poate fi omisă din bilanţul de 10 ani al euro, mai ales că a evidenţiat lacunele Uniunii monetare – guvernanţa şi integrarea economică. Însă deviza europeană nu are doar defecte.
Conform celor mai recente studii, ea a “stimulat schimburile între ţările care le-au adoptat, nu foarte mult, dar de ordinul a 6%”, explică Agnčs Bénassy-Quéré.
O altă consecinţă majoră se referă la inflaţie. Francesco Giavazi, economist la Universitatea Bocconi din Milano, aminteşte că, într-o primă fază, “întreprinderile din sectoarele fără prea mare concurenţă au profitat de pe urma trecerii la euro pentru a creşte preţurile”.
În acelaşi timp însă, subliniază Agnčs Bénassy-Quéré, au fost “rotunjite în sus” cu precădere preţurile unor bunuri de consum cumpărate foarte frecvent cum sunt pâinea sau cafeaua, şi nu altele, ceea ce le-a creat oamenilor impresia falsă că “euro a dus la creşterea preţurilor”.
În realitate, “din punct de vedere al stabilităţii preţurilor, bilanţul este extrem de pozitiv”, cu o inflaţie medie de circa 2%, notează economista franceză.
“Ţările din sudul Europei au importat o inflaţie slabă, în raport cu tendinţa lor istorice, ceea ce este un progres important”, punctează şi colegul ei german.
În egală măsură, dispariţia riscurilor legate de schimbul valutar a contribuit la integrarea pieţei europene.
În acelaşi timp – şi acesta era şi unul din obiective -, ratele dobânzii au scăzut considerabil, datorită alinierii la ţările cele mai riguroase, cum este Germania, inclusiv a unor state obişnuite cu împrumuturi scumpe.
Şi mai semnificativ au scăzut ratele reale ale dobânzilor, calculate prin deducerea inflaţiei, constată Jörg Krämer. În ţări unde s-au menţinut niveluri ale inflaţiei ceva mai mari ca media, pe fondul unui anumit dinamism economic, cum a fost Spania, acest lucru s-a tradus chiar prin rate reale ale dobânzii negative, care au încurajat însă îndatorarea şi au generat o “bulă imobiliară”, notează economistul.
“Aceste divergenţe erau de aşteptat, din moment ce politica monetară este aceeaşi pentru toţi, ratele nominale ale dobânzii sunt identice, dar cele reale variază”, arată Agnčs Bénassy-Quéré.
O altă consecinţă pozitivă a euro, în opinia lui Francesco Giavazzi, este “vindecarea” guvernelor de dependenţa de devaluări. “Italia a abandonat în sfârşit ideea că ar putea recupera în mod artificial întârzierile în materie de competitivitate prin devaluări succesive”, a remarcat economistul italian.
Totodată, potrivit acestuia, statele şi companiile au fost puse în faţa “adevăratei lor productivităţi”, iar greşelile de politică economică au devenit “mai flagrante şi mai costisitoare”, pentru că nu mai există “plasa de siguranţă a devaluării”.
Tocmai acest lucru ar fi trebuit, potrivit economiştilor citaţi, să determine statele să facă reforme structurale pentru a liberaliza pieţele de producţie şi ale muncii, ceea ce nu s-a întâmplat însă peste tot.
“Prin definiţie, aspectele enumerate sunt pozitive pentru creştere. Dar politicile nu au respectat spiritul tratatelor, lăsând să intre în zona euro ţări ca Italia sau Grecia, care nu îndeplineau criteriile”, conchide economistul german.
“Dacă euro nu a adus toate avantajele care erau aşteptate, în mare parte este din cauza guvernelor, pentru că aceşti primi zece ani au fost un eşec în ce priveşte coordonarea politicilor economice” – a subliniat la rândul ei economista franceză.
Loading ...
Comentează acest articol