El a precizat că această decizie vine ca urmare a faptului că a observat că nimeni din sistemul de Sănătate – spitalele, medicii de familie, sistemul de urgenţă – nu vrea schimbarea acestuia, iar din semnalele transmise public înţelege că şi o mare parte din publicul larg nu doreşte reforma Sănătăţii.
“Vreau să le mulţumesc public acelor specialişti care au lucrat atât la raport, cât şi la propunerea de proiect de lege a Sănătăţii. Au făcut un efort care ţine din 2007 până săptămânile trecute. Le mulţumesc mult. Îmi pare rău că datorită condiţiilor publice ei puteau deveni următorii inamici publici şi nu avem dreptul să batjocorim nişte specialişti, care în mod real au lucrat fără bani, dar dedicaţi sistemului de Sănătate în încercarea de a o soluţie alternativă care în dezbatere publică civilizată ar fi putut fi îmbunătăţită.
Aceasta este decizia pe care am luat-o, să cer primului-ministru retragerea proiectului de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi cu asta încheierea dezbaterii. Înţeleg că foarte mulţi sunt mulţumiţi cu actualul sistem de Sănătate”, a conchis Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că a observat că s-a folosit “masiv” dezinformarea pe tema proiectului noii legi a Sănătăţii, iar cea mai mare “minciună” a fost legată de privatizarea SMURD.
El a susţinut că o altă “minciună” legată de proiectul legii este acuzaţia că se vor “înfrupta privaţii” din banii de Sănătate.







































Comentează acest articol