FINANCIARUL – ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT

- Fum, pietre, foc, îmbrânceli, făclii, ghionturi, pumni şi picioare, răcnete animalice. La prima vedere, gesturi de oameni disperaţi, care şi-au pierdut răbdarea şi, în iureşul creat, duc lipsă de idei despre cum anume să obţină ceea ce-şi doresc, adică recunoaşterea de către autorităţi a dorinţei lor de mai bine şi pentru cei ca ei şi aplicarea neîntârziată a unor măsuri care să conducă la aceasta. Avem de fapt în faţă nişte manifestări de indivizi necivilizaţi, care nu sunt în stare să exprime argumente, ci trec direct la folosirea forţei.

Degenerarea demonstraţiilor paşnice din Capitală reprezintă fără îndoială unul din cele mai rele lucruri care se puteau întâmpla, deşi unor inconştienţi le evocă momentele de eroism ale naivilor care în 1989 credeau că revolta lor l-a dărâmat pe Ceauşescu.

Totuşi, nu pot să nu remarc faptul că şi acele manifestaţii liniştite de până la apariţia elementelor retrograde par a fi cumva cusute cu aţă albă, în condiţiile în care nemulţumirile acumulate la adresa guvernărilor postdecembriste – multiple, profunde şi nu de ieri de azi – nu au reuşit să scoată românii în stradă în ultimii ani, deşi unele sunt cu mult mai semnificative decât îndepărtarea lui Raed Arafat din sistemul de urgenţe sau intenţia de impunere a noii legi a Sănătăţii, cum ar fi desfiinţarea spitalelor, ciuntirea pensiilor şi a salariilor, îndatorarea externă a ţării fără rezultate vizibile în economie şi continuarea politicii de distrugere deliberată a industriei rămase.

E drept, imensa majoritate a populaţiei o duce rău şi foarte rău. Într-adevăr, spre deosebire de momentul 1989, ne-au fost înmormântate şi speranţele într-un viitor – cel puţin rezonabil apropiat – mai bun.

Sigur că exprimarea disperării de către cei veşnic nedreptăţiţi e cât se poate de îndreptăţită. Dar, repet, circumstanţele în care zăgazul s-a rupt mi se par puţin credibile şi mă duc cu gândul direct la manipulare. În plus, apariţia acestor neanderthalieni începe să semene cu aplicarea unui scenariu de către anumite servicii străine, nu neapărat prietene ţării acesteia, ori de către anumite forţe interne interesate.

Fireşte, e îmbucurător să constat că românii au regăsit puterea de a protesta, fie şi acum, în ceasul al doisprezecelea, împotriva unor abuzuri fără precedent ale Puterii, dar e bine să nu ne îmbătăm cu apă rece: nimic din ce se întâmplă în scena publică sau politică nu e întâmplător.

Istoria ne-a arătat mereu că evenimente precum cele din ultimele zile folosesc întotdeauna cuiva şi arareori beneficiarii se regăsesc printre cei mulţi care-şi strigă durerile printre loviturile de bastoanele şi fumul de la lacrimogenele forţelor de ordine.

Apariţia spontană  a huliganilor însă (a se citi folosirea), pe lângă faptul că pulverizează cea mai mare parte a legitimităţii protestatarilor, dacă nu integral, poate avea şi rolul de a justifica intrarea în forţă a efectivelor de represiune.

Pe de altă parte, elementele huliganice creează haos şi destabilizare a situaţiei socio-politice, evenimente ce pot avea grave repercursiuni asupra funcţionalităţii statului şi a relaţiilor sale externe. Iată de ce primitivii cu bâte sau pietre în mâini nu sunt şi nu vor fi niciodată “vox populi, vox dei”.

Ion SCUTARU