Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi (19 ianuarie 2012), că prioritatea reformelor statului se menţine şi în 2012, adăugând că el va continua să fie un partener activ al Guvernului pentru adoptarea măsurile angajate prin acordurile cu Fondul Monetar Internaţional sau UE.
“Prioritatea pe linia reformelor se menţine şi în 2012. Voi continua să fiu un partener activ al Guvernului în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor la care ne-am angajat prin acordurile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. În acest sens, aşteptăm intrarea în vigoare, în iunie, a Codului de Procedură Civilă, va fi definitivată de asemenea noua lege a Sănătăţii, va fi continuată reforma companiilor de stat şi vor fi adoptate noi măsuri pentru stimularea mediului de afaceri şi creşterea absorbţiei fondurilor europene”, a spus Băsescu, în discursul susţinut la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditaţi în România.
Potrivit şefului statului, s-au făcut paşi “extrem de importanţi” pe mai multe direcţii de reformă, precum noua lege a salarizării în aparatul bugetar, sistemul de pensii, sistemul de asistenţă socială, Educaţia, legislaţia muncii – noul Cod al Muncii, Justiţia şi restructurarea sectorului bugetar.
“Avem în vedere o eventuală reorganizare administrativă a ţării, dacă vor permite condiţiile politice. Toate aceste reforme reprezintă un puternic semnal de stabilitate dat pieţelor. După cum observaţi, încrederea pieţelor şi a agenţiilor de rating constituie condiţii esenţiale pentru asigurarea stabilităţii economice şi financiare. În acest context, permiteţi-mi să amintesc decizia luată de şefii de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene la reuniunea Consiliului din octombrie 2011, decizie legată de menţinerea expunerii băncilor din zona euro în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Pentru perioada următoare va trebui să ne asigurăm că această decizie va fi respectată de către marile bănci cu expunere în România. În condiţiile în care stabilitatea economiei noastre va continua să se consolideze, inclusiv prin menţinerea unui rating de ţară stabil, nu există motive de preocupare care să fundamenteze o eventuală retragere de lichidităţi de pe piaţa românească”, a completat şeful statului.
El a punctat că există toate premisele ca, prin păstrarea ritmului reformelor, promovarea unei politici bugetare prudente şi prin îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, economia românească să înregistreze şi în 2012, dar şi în anii următori, valori pozitive ale creşterii.







































Comentează acest articol