Părinţii, complet derutaţi de întrebările ştiinţifice pe care le pun copiii

20 ianuarie 2012

Extern, Prima pagină

Părinţii, complet derutaţi de întrebările ştiinţifice pe care le pun copiii

Două dintre cele mai temute întrebări pe care le pun copiii sunt „De ce se vede Luna câteodată şi ziua?” şi „De ce cerul este albastru?”. Aproximativ 65% dintre părinţi sunt complet derutaţi de întrebările ştiinţifice pe care le pun cei mici.

În urma unui sondaj care a inclus 2000 de părinţi, mai puţin de un sfert dintre ei, adică 24%, recunosc că sunt frustraţi şi ruşinaţi, iar 26% dintre ei cred că cei mici ştiu mai multă matematică şi şţiinţă decât ei.

O altă întrebare de care se tem părinţii este „O să descoperim vreodată extratereştrii?”, alături de unele întrebări mai practice de genul „Cum stau avioanele în aer?”. Un procent incredibil de 21% recunosc că inventează răspunsurile, sau le oferă copiilor răspunsul clasic de evitare: „Nimeni nu ştie asta”.

Unul din şase părinţi crede că apetitul pentru cunoştinţe al copiilor este alimentat de programele ştiinţifice precum Planeta Îngheţată. Dintre părinţii participanţi la studiu, 31% merg şi cercetează întrebarea, înainte de a da un răspuns.

Profesorul Brian Cox, purtător de cuvânt pentru Târgul de Ştiinţe Big Bang, care a comandat cercetarea, spune că „minţile curioase sunt fantastice, dar întrebările inteligente pot pune părinţii de cele mai multe ori în situaţii jenante dacă nu au răspunsul pregătit”.

O cincime dintre părinţi spun că îşi doresc să fi învăţat mai mult la orele de matematică şi ştiinţe când erau la şcoală. Cox spune că cel mai bun “medicament” este ca părinţii să se alăture celor mici şi să înveţe şi ei.

Brian Cox spune că „cel mai bun lucru pe care îl pot face părinţii este să muncească alături de copiii lor pentru a găsi răspunsurile. Nu doar că poate fi amuzant, dar cu siguranţă o să învăţaţi ceva nou de-a lungul drumului”.

Cele mai “încuietoare” întrebări, din perspectiva părinţilor:

1. De ce se vede luna câteodată şi ziua?
2. De ce este cerul albastru?
3. Vom descoperi vreodată extratereştrii?
4. Ce greutate are Pământul?
5. Cum stau avioanele în aer?
6. De ce este apa udă?
7. Cum se face împărţirea? (ca operaţiune matematică n.r.)
8. Unde se duc păsările/albinele în timpul iernii?
9. Ce anume crează curcubeul?
10. De ce există ore diferite pe glob?

Sursa: Daily Mail

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.