România contează – ca pradă!

- Premierul Emil Boc a început să reacţioneze, chit că într-o mare întârziere, la presiunea destul de nehotărâtă, sub aspect al mulţimilor implicate, a străzii. Dar vai şi amar de el răspuns la protestele publice! Mi-e imposibil să trec peste stupizenia goarnelor pe care ne e dat să le digerăm din partea acestui om. Afirmaţiile premierului Emil Boc mi se par rupte de realitate şi lipsite de o minimă credibilitate, câtă vreme ele nu au corespondent şi în faptele actualului guvern.

 

Iată ce spune Micul Timonier al navei România, în vreme ce Marele Căpitan e tăcut ca un peşte:

„Înţeleg nemulţumirile românilor, atât ca prim-ministru, cât şi ca om, pentru că am contact cu oamenii, ştiu ce înseamnă să ai greutăţi în aceste vremuri de criză economică. Sunt la fel de convins, împreună cu colegii mei, că măsurile au fost absolut necesare şi corecte”.

Necesare şi corecte, deci.

Tăierile din lefurile bugetarilor, socotite ilegale şi anulate în instanţele româneşti, sunt socotite corecte de premier. Necesare, poate, căci e clar că statul e mai rupt în fund ca niciodată. Dar corecte? Ce anume a fost corect?

Între un salariat bugetar şi stat există o relaţie de muncă, un contract, acum călcat în picioare unilateral de entitatea mai puternică, statul, prin “grija” reprezentanţilor autorităţilor acestuia, care au eşuat în a identifica alte soluţii de a reduce cheltuielile.

Un contract similar, în esenţă, chiar dacă nu mai e de muncă, ci comercial sau de prestări servicii, se încheie şi între stat şi o firmă care oferă acestuia bunuri materiale sau servicii, contra cost. De ce nu a considerat domnul Boc la fel de necesar şi corect să reducă unilateral, procentual, şi plăţile către societăţile care fac biznisuri de zeci de milioane de euro cu statul?

Pentru că acestea sunt, pe de o parte, incomparabil mai puternice, mai potente financiar şi mai rezistente la tăvăleala prin tribunale iar pe de altă parte, cel puţin unele, contributoare în regim intensiv la fonduri de partid sau la diverse buzunare de factori decidenţi, chestiune care se numeşte “comisioane” şi care a ajuns să fie acceptată ca o realitate a zilei de azi? Unde e corectitudinea aceea germană, Herr Boc?

Mai ales că nici hotărârile de instanţă din procesele cu salariaţii pe care guvernul le-a pierdut nu sunt puse în aplicare, ci tărăgănate printr-o altă hotărâre de guvern? Reducerea pensiilor e şi ea corectă?

Un supliment de dixit boccian statuează, emetic:

“noi, politicienii, preşedintele şi premierul, ne-am sacrificat imaginile, partidul şi-a sacrificat votul şi voturile pentru a găsi soluţii ca România să meargă mai departe”.

Şi apoi: “pentru mine, puţin contează durata mandatului de premier, pentru mine contează soarta ţării”. A trebui să-mi dea lacrimile? Să fiu adânc mişcat de această petardă ieftină, infamă şi lipsită de orice suport a acestui biet soldăţel de tinichea?

Contează soarta ţării! Poftim? În ce fel contează România, domnule Boc, când ţara nu are nici acum o strategie naţională, la cinci ani de la intrarea în Uniunea Europeană şi la opt de la integrarea în NATO? Căci realizarea acestor două obiective a constituit singura strategie declarată public a ţării, după 1989!

Când conducerea României este completamente fără nici o urmă de iniţiativă în faţa marilor provocări ale acestui secol, cu evoluţiile sale politice, economice, sociale şi militare de pe cuprinsul întregii planete, cu prognoze sumbre – una din ele datând încă din 1972, raportul „Limitele creşterii” al Clubului de la Roma – ce identifică apariţia de mari probleme la nivel mondial, în plan energetic şi al influenţei, cu modificarea centrelor de putere prin apariţia unor „challengeri” non statali precum corporaţiile, religiile şi criminalitatea organizată, simultan cu dispersarea puterilor statale şi instituţionale?

Aproape că nici nu mai sunt necesare acum asemenea prognoze, căci tendinţele în acest sens se pot vedea cu ochiul liber încă de pe acum. În ce mod se pregăteşte România, prin grija Guvernului, pentru aceste mari provocări ale viitorului apropiat? Există vreo cărare de urmat în acest sens? Tabula rasa!

Contează România, când guvernul se pregăteşte să dea liber exploatării de la Roşia Montană, chiar în condiţiile folosirii cianurilor, în vreme ce, pe de altă parte şi într-un alt registru, jupoaie pielea de pe posesorii de autovehicule, cărora le percepe o altă infamă taxă, numită (şi justificată) bâlbâit mai întâi de primă înmatriculare, apoi de poluare? Când se pregăteşte să înstrăineze până şi ultimele resurse naturale considerate strategice şi la care n-ar trebui să aibă acces oricine? Cum contează România, în viziunea domnului Emil Boc? Ca pradă?

Ion SCUTARU

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (7 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

5 Comentarii

  1. gil

    mie greata sa ascult premierul,presedintele nu mai zic.
    dau urmatorul meu vot acelora care vor face dreptate,vor face lumina si vor deferi justitiei apolitice calai tarii mele.

  2. cosming

    Mie mi-e greata de tot ce inseamna clica politica.. toti fura ca orbii, iar cand ii le pui intrebari nu stiu cum sa te mai minta!

    Vrem masuri concrete si dure adresate in primul rand celor care nu isi fac treaba in Romania : parlamentari, judecatori, sefi de “regii” si “agentii”!

    Vrem responsabilizarea penala a tuturor care fac parte direct/indirect din administratia de stat si locala!

  3. Fasolel

    E clar, nu mai ai ce sa mai peticesti in Romania, e in poponetzul gol rau de tot, parca a-m trai un pe alta planeta intr-un alt sistem planetar. E clar, daca nu se ia decizii radicale in toate sectoarele nu reusesti nimic. Acu Romania e tratata de pojar cand ea are cancer. Am o mare neclaritate daca ma poate ajuta cineva apropo de taxe auto; taxa de prima imatriculare: ok am inteles dar taxa de poluare ???? WTF !!!!! Pai ce face statul cu banii aceia pe care eu ii dau pe poluarea care o fac eu ? Sta cineva cu evantaiul la tzeava de esapament si-mi vantura fumul ??

  4. Antonescu

    Romania este o tara invinsa , a pierdut razboiul in decembrie 1989 , asa cum l-a pierdut in 23 august 1944 . Atunci a platit daune de razboi prin firme denumite Sovromuri ,imperiului care ii insufla noua oranduire , pe care trebuia sa-l si iubesca si sa para ca asa si-a dorit poporul sa traiasca , sub conducerea unei grupari numita PCR care isi lua lumina din apus .
    Din 1989 platim noului imperiu castigator din apus , prin firme numite Multinationale , daune de razboi mult mai mari , numai raptul de la Petrom face mai mult decat despagubirile de razboi platite de Romania pentru ca a iesit ,,invinsa ” din cel de-al doilea razboi mondial , sub conducerea mai multor grupari , care nu-i asa , se succed democratic la putere si care isi lumina de la apus acum . Asa a ajuns tara pe mana unuia ca Nastase , care in schimbul semnaturii pe contractul Petrom , a fost lasat sa-si faca si el un rost prin vanzarea de pamant Romanesc catre arabi care il onoreaza anuak ( vezi donarea unui fost IAS , la Chirnogi , o avere de sute de milioane de euro , pe nimic )

  5. NICOLAE

    Incep sa cred ca Ceausescu a fost mai patriot decat toati acesti conducatori care au venit dupa 1989, aveam o industrie , nu moderna ,dar functionala, aveam un excedet de bani in BNR , o duceam cat de cat binisor . Acum pot sa spun ca multa lume o duce la limita foametei , mult mai rau ca pe vremea lui Ceausescu.
    Dar vedeti , domnul Emil Boc vede si ne intelege….
    Economia a fost vanduta pe nimic (cred ca mai mari au fost spagile catre guvernanti),guvernul accepta folosirea otravurilor foarte puternice in exploatarea de la Rosia Montana si a sisturilor petroliere, accepta organismele modificate genetic, punand in pericol viata
    cetatenilor in Romania. Deci acesti guvernanti nu sant , decat pentu a vinde tot ce se poate vinde pentru a face averi imense fara sa=i intereseze ce va veni dupa ei. Domnilor guvernanti chiar credeti ca nu exista Dumnezeu care sa va pedepseasca?

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.