Iranul ameninţă ţările UE: “Nu veţi mai cumpăra nici măcar o singură picătură de petrol din Iran!”

Iranul ameninţă ţările UE: “Nu veţi mai cumpăra nici măcar o singură picătură de petrol din Iran!”

Parlamentul de la Teheran ar putea deja duminică să aprobe un proiect de lege privind suspendarea completă a exporturilor de petrol din Iran către ţările membre ale Uniunii Europene, înainte ca embargoul european asupra petrolului iranian să intre complet în vigoare, relatează în ediţia sa de joi Financiar Times, citând o declaraţie făcută de Emad Hosseini, reprezentantul Comitetului pentru Energie din mejlis (legislativul iranian).
‘În cazul aprobării acestui proiect, guvernul nostru va fi obligat să sisteze vânzările de petrol în Europa înainte ca UE să-şi impună embargoul asupra petrolului din Iran’, a subliniat Emad Hosseini.

Mulţi parlamentari, printre care mă număr şi eu, abia aşteaptă să adopte acest proiect de lege, în conformitate cu care niciuna din ţările europene care au votat pentru instituirea de sancţiuni împotriva Iranului nu va mai putea cumpăra nici măcar o singură picătură de petrol din Iran‘, a spus un alt deputat iranian Nasser Soudani, într-un interviu pentru ziarul Tehran Times.

Potrivit acestuia, sancţiunile impuse de Occident Iranului vor afecta puternic Europa însăşi. În primul rând, spune el, ţările europene nu vor avea cu ce înlocui petrolul iranian, iar pe de altă parte preconizatul embargo asupra petrolului din Iran va duce la o creştere semnificativă a preţului la ‘aurul negru’. El mai consideră că, într-un fel sau altul, europenii vor continua să cumpere petrol iranian prin intermediari, ceea ce le va spori semnificativ cheltuielile.

‘De ce să nu sistăm imediat toate exporturile de petrol în ţările din UE şi să ne orientăm către alţi clienţi, de altfel, numeroşi, dispuşi să cumpere hidrocarburile noastre’, comentează, la rândul său, publicaţia locală Kayhan, preluată de agenţia de presă RIA Novosti.

Miniştrii de externe din UE au aprobat luni la Bruxelles instituirea unui embargo, în etape, asupra petrolului iranian. Conform noului pachet de sancţiuni, este de aşteptat ca începând cu 1 iulie a.c. toate cele 27 de ţări membre ale UE, care în prezent se aprovizionează cu petrol de la Iran, să-şi sisteze în totalitate importurile de ‘aur negru’ iranian.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email
Taguri: , , ,

Un comentariu

  1. Tommy27usa

    Ideea este clara, si toata lumea stie la ce va referiti cand spuneti petrol, dar nu e corect pentru ca TITEIUL se cumpara si in urma rafinarii se obtine petrolul, benzina, motorina si alte fractii

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.