Cancerul nu va putea fi vindecat niciodată, potrivit unui expert britanic

24 februarie 2012

Extern, Studii şi analize

Cancerul nu va putea fi vindecat niciodată, potrivit unui expert britanic
Deşi incidenţa cancerului se va reduce în mod semnificativ în următorii 50 de ani, o victorie totală asupra acestei boli nu va fi posibilă niciodată, estimează preşedintele Societăţii Regale (Royal Society), sir Paul M.Nurse, potrivit The Independent.Omenirea a făcut paşi mari în înţelegerea mecanismelor fundamentale care duc la apariţia cancerului, dar din motiv că acesta reprezintă o multitudine de boli diferite, este imposibil de inventat un tratament unic.Un singur tratament împotriva cancerului nu va exista niciodată, întrucât cancerul este termenul generic pentru boli care diferă unele de altele şi care apar în urma faptului că diviziunea celulară scapă de sub control. În cele mai multe cazuri, cancerul este o boală legată de vârstă”, a explicat Paul M. Nurse.

Cunoştinţele noastre de acum sunt cu adevărat la limita fanteziei. În acest moment, suntem într-o poziţie când este mai uşor de inventat un leac pentru cazuri specifice, particulare. Cred că în timp, peste 50 de ani, de exemplu, incidenţa cancerului se va reduce în mod semnificativ, dar ea nu va putea niciodată redusă la zero“, consideră omul de ştiinţă britanic, conform publicaţiei Focus.

Cancerul nu va putea fi vindecat niciodata, potrivit unui expert britanic

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.