Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi este audiată la DNA

Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare ‘George Georgescu’ din Iaşi a fost chemată luni dimineaţa,9 aprilie,la audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul teritorial Iaşi.

Unul dintre cei citaţi este prof.univ.dr. Grigore Tinică, managerul institutului. La audieri au venit şi Victoria Nedelciuc şi Eduard Dabija, directorul economic, respectiv, medical al Institutului de Boli Cardiovasculare.

Avocatul acestora, Ionel Nechita, susţine că procurorii DNA îi acuză de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, fals intelectual şi instigare la fals intelectual.

După ce i-au fost prezentate acuzaţiile, prof.univ.dr. Grigore Tinică s-a întors în sala de operaţii a Institutului de Boli Cardiovasculare.

În prezent, activitatea Institutului este blocată, personalul asigurând doar asistenţa medicală de urgenţă. Măsura a fost luată după ce în cursul săptămânii trecute procurorii DNA au ridicat calculatoarele, laptopurile şi mai mulţi saci cu documente, printre acestea fiind baza de date a pacienţilor care erau programaţi, pe aşa zisa ‘listă de aşteptare’, pentru operaţii. Ancheta vizează modul în care au fost cheltuite fondurile din cadrul a două proiecte europene în valoare de 5 milioane de euro.

La Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, unicul din zona de est a României, se fac anual în jur de 700 – 800 de intervenţii chirugicale, aproximativ 2.000 de proceduri de cardiologie intervenţională şi 300 de operaţii la copii pentru diferite malformaţii congenitale.

Anual în institut se tratează între 25.000 şi 28.000 de pacienţi din zona de est a României şi nu numai. Pentru a fi operaţi, bolnavii trebuie să îşi facă cu câteva luni înainte programări pe liste de aşteptare.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.