Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) remis marţi următorul loc unde va fi expusă cupa, în intervalul 20-22 aprilie, este centrul istoric al Capitalei (str. Lipscani intersecţie cu str. Şelari).
Trofeul va rămâne în Bucureşti până pe data de 9 mai, când PMB, UEFA şi FRF organizează în Capitală cel mai mare eveniment sportiv din ultimii 22 de ani, Finala UEFA Europa League.
Cupa UEFA Europa League a ajuns la Bucureşti la data de 11 aprilie, când preşedintele UEFA, Michel Platini, i-a înmânat trofeul Finalei UEFA Europa League primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.
În perioada 17 aprilie – 7 mai, traseul Trofeului UEFA Europa League este următorul: 17-19 aprilie – pasajul de la Universitate; 20-22 aprilie – centrul istoric; 23-26 aprilie – Campus studenţesc Politehnică/Regie; 27-29 aprilie – Arena Naţională; 30 aprilie – 1 mai – Ghişeul unic (vizavi de sediul vechi al PMB); 2-3 mai – reprezentanţa Seat la Bucureşti; 4-6 mai – Parcul Unirii; 7 mai – Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.




















































Comentează acest articol