Doi nevăzători pot vedea acum datorită unor implanturi de retine electronice

5 mai 2012

Extern, Prima pagină

Rezultatele unui test clinic de implant de retine electronice constituie o speranţă pentru nevăzători.

Două persoane, complet nevăzătoare, pot vedea acum. Nu este vorba nici de o acţiune divină, nici de promovarea vreunui medic şarlatan, ci de o intervenţie chirurgicală în urma căreia doi britanici şi-au recăpătat în oarecare măsură vederea, pierdută în urmă cu mulţi ani, scrie Le Point.

O parte a văzului le-a fost redată datorită unor implanturi oculare: ei pot zări lumina şi chiar câteva forme datorită unor dispozitive instalate în spatele retinei. Testul clinic, desfăşurat de Oxford Eye Hospital şi la King’s College Hospital din Londra, nu este chiar o premieră. Un finlandez a beneficiat deja de acest cip experimental şi a reuşit să distingă litere, dar implantul lui funcţiona doar în laborator. De această dată, dispozitivele cu care au fost echipaţi englezii sunt portabile.

Cei doi pacienţi şi-au pierdut vederea în urma unei infecţii, o retinită pigmentară, care provoacă alterarea progresivă a celulelor fotoreceptoare din spatele ochiului, până la orbirea totală. Operaţia chirurgicală la care au fost supuşi a constat în plasarea în spatele retinei a unui microcip electronic de 3mm2, cu 1.500 de pixeli sensibili la lumină, care înlocuieşte fotoreceptorii. Când lumina pătrunde în ochi şi ajunge la pixelii din cip, un semnal electronic este trimis la nervul optic care duce informaţia la creier.

Unul din pacienţi, Chris James, a vorbit despre un ‘moment magic’ atunci când a zărit primele flashuri de lumină: ‘Mă pot fixa pe o linie curbă sau dreaptă, dar mi-este greu să disting obiecte la distanţă. Este încă prea devreme şi trebuie să învăţ să interpretez semnalele trimise de cip creierului meu.’

Potrivit profesorului MacLaren, care a condus testul clinic, este prima dată că se obţine un asemenea rezultat pe pacienţi complet nevăzători, fără nicio vedere reziduală. ‘Aceşti pacienţi nu zăreau nicio lumină şi implantul le-a reactivat retina după mai mult de un deceniu de cecitate.

‘ Cipul electronic le permite să primească flashuri de lumină, iar formele percepute sunt alb-negru. Cel puţin aşa credeau oamenii de ştiinţă, înainte ca celălalt pacient, Robin Millar, să le spună că visează din nou în culori, prima oară după 25 de ani. El spune că zăreşte lumina care intră pe fereastra camerei sale. Este un lucru poate banal pentru cineva care vede, dar care ar putea fi extrem de util şi practic pentru nevăzători: ei s-ar orienta astfel singuri într-o cameră, cunoscând poziţia ferestrelor şi a uşilor.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

cerca e trova vasari kidney beans low calories chat gratis per single milano chat online uk un sito per fare amicizia kidney beans for 10 month old baby siti per vacanze per single white bean extract and blood sugar kidney bean plant in hindi pure white kidney bean eliminating white foods from diet what is in pure garcinia cambogia extract garcinia cambogia side effects acne is garcinia cambogia safe when trying to conceive should i buy organic kidney beans large white bean come posso conoscere nuovi amici types of italian white beans giochi per ragazze gratis un nuovo look wvrazhur white bean benefits how to take natural garcinia cambogia betancourt essentials garcinia cambogia extract reviews white film in canned green beans is garcinia cambogia safe to take with lexapro app store android verizon best carb blocker australia chat online gratis bogota garcinia cambogia with more than 60 hca free sample bottle of garcinia cambogia esiste un sito di chat sconcia gratis weight loss benefits of garcinia cambogia siti annunci gratuiti cani sito per trovare wpa alice cerco ragazza offro vitto e alloggio pure garcinia cambogia extract llc cene per single a latina black eyed kidney beans south indian recipe great northern beans vs white beans white bean extract carbohydrates can dogs have kidney beans chat line milwaukee kidney beans during pregnancy scarica app store per android annunci con foto senza registrazione forum single brescia single friends the fox heads dating online thailand where can you get phytoceramides white beans nutrition data download chat italiano pure white kidney bean extract diet canned white beans recipe easy annunci matrimoniali ancona white kidney bean extract protein shake siti per trovare immagini rare cerco ragazza solitaria cuori solitari sardegna kidney bean plants for sale vzxsfhkcnhnucr annunci matrimoniali ferrara what ingredients should garcinia cambogia have natural garcinia cambogia blend tema sulla vita di francesco petrarca relazioni di coppia complicate phytoceramides vitamin cottage milano chat senza registrazione subito annunci emilia romagna vendita offerte lavoro are progresso kidney beans gluten free where to buy garcinia cambogia extract nz chat gratis x cellulare cerco amici germania cerco una ragazza seria per matrimonio garcinia cambogia extract 50 hca fruit vacanze per single valtur chat italia 40 50 cerco amiche in torino original garcinia cambogia fruit sito incontro gratis cercavo amore la canzone growing kidney beans indoors amount of garcinia cambogia needed for weight loss cerco amore per la fine del mondo streaming chat italiana senza registrazione garcinia cambogia extract negative side effects garcinia cambogia usa nutra labs how many calories in 1 cup of white beans reviews on maritzmayer garcinia cambogia cerco nuove amiche milano codice materia di protezione dei dati personali aggiornato ill effects of garcinia cambogia chat gratuita senza iscrizione con web chat gratis senza registrazione mibbit white kidney beans francais is kidney beans good for dogs dark red kidney beans white kidney bean extract and ketosis phytoceramide 300 mg phytoceramides extract conoscere persone verona raspberry ketone and garcinia cambogia diet reviews chat facile e veloce gratis online dating sites for 8 year olds agenzia matrimoniale agrigento using pure garcinia cambogia extract health dangers of garcinia cambogia chat on the line eceypqeuyeqd white kidney bean recipe kidney beans and gout cerco ragazza fotomodella incontrare persone gratis relazioni di coppia complicate chatexpert gratis senza registrazione viaggi per single forum chat italiane gratis online annunci matrimoniali gratuiti a milano cercasi amore a milano aprire agenzia matrimoniale online chat gratuita senza registrazione lecce