Ponta anunţă că în prima şedinţă de guvern se va discuta despre pensii, salarii şi UMF Târgu Mureş

Premierul învestit, Victor Ponta, a anunţat luni, 7 mai, că în prima şedinţă de guvern pe care o va prezida vor fi luate în discuţie problema majorării salariilor din sistemul bugetar, problema pensiilor şi cea a UMF Târgu Mureş.

“În negocierile purtate de Florin Georgescu cu FMI am primit spaţiul bugetar necesar pentru a face acele corecturi la salarii şi la pensii. Mâine, după discuţia cu guvernatorul BNR, la prima şedinţă de guvern, exact despre asta discutăm. (…) Există, în acest moment, negociată cu FMI anvelopa necesară pentru a ne ţine de cuvânt, altfel nici nu aş fi vrut să venim la guvernare”, a spus Ponta.

El a adăugat că în cazul UMF Târgu Mureş trebuie să existe şi un punct de vedere al Ministerului Justiţiei, motiv pentru care i-a solicitat lui Titus Corlăţean să prezinte o informare privind acest subiect.

“Eu mâine voi fi la Senat împreună cu domnul Antonescu pentru a dezbate o lege importantă, legea electorală, Banca Naţională şi şedinţă de guvern pentru a aproba scrisoarea de intenţie cu FMI”, a declarat Victor Ponta.

El le-a mulţumit celor care au votat astfel încât guvernul său să treacă de Parlament, afirmând că majoritatea care i-a acordat votul este una “încurajatoare”.

“Este o majoritate extrem de încurajatoare şi asta ne dă curajul să începem să punem în practică tot ceea ce am anunţat în programul de guvernare şi în declaraţiile noastre şi practic, de mâine dimineaţă, de la ora 8,30, toţi miniştrii sunt la ministerele respective, fără festivităţi, fără cine ştie ce protocoale, trebuie să ne apucăm de treabă”, a conchis Ponta.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Un comentariu

  1. Ion Popescu

    Curtea de Conturi acuză Casa Naţională de Pensii de mai multe nereguli
    Ultimul raport al Curţii de Conturi a României a descoperit mai multe nereguli la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, numai că cel mai grav, dar şi cel mai puţin evidenţiat, se referă la acuzaţia de ştergere a contabilităţii în anul 2009. Întâmplător sau nu, anul alegerilor prezidenţiale!
    Toate acuzaţiile din raport, publicate în presă, au fost nu doar contestate în Justiţie de CNPADAS, dar au primit şi o replică detaliată din partea acestei instituţii. Din această replică lipseşte tocmai acuzaţia de ştergere a contabilităţii pe anul 2009.
    Dacă lucrurile stau aşa, faptele sunt foarte grave.
    Ştergerea contabilităţii trebuie obligatoriu sa faca obiectul unei anchete, soldate cu judecarea vinovaţilor.
    A şterge contabilitatea unei instituţii care gestionează fondurile publice destinate plăţii banilor pentru oamenii care s-au retras conform legii din activitate nu este un fapt oarecare.
    Dacă această acuzaţie este una reală, fapta ar putea fi catalogată drept un sabotaj şi, în acelaşi timp, un atentat de o gravitate extremă.
    Totodată, se poate presupune – dacă acuzaţiile se dovedesc reale – că acţiunea ar putea constitui o diversiune prin care să se ascundă o fraudă de proporţii colosale.
    În condiţiile în care acuzaţia se va fi dovedit a fi reală, responsabilii statului român care aveau obligaţia să se autosesizeze şi nu au făcut-o sunt complici şi favorizatori.
    Aceşti responsabili trebuie urgent demişi.
    Procurorii fac paradă în media cu toţi găinarii prinşi “în flagrant” şi cu toate momâile “monitorizate cu mijloace specifice”. Dar ce fac atunci când contabilitatea banilor cuveniţi mai multor milioane de români se evaporă, pur şi simplu!?
    Trebuie să răspundă, după caz, fie cei care nu au securizat softul Casei de Pensii sau cei care au răspuns comenzii politice de a-l face dispărut.
    Dacă nu se lămureşte această acuzaţie, responsabilitatea poate porni de la preşedinte şi prim-ministru, până la ultimul tehnician IT.
    Ştirea – preluată de mai multe instituţii mass-media, plecând de la textul publicat în Adevărul, în care este amintită şi această acuzaţie gravă – are următorul cuprins:
    “În urma unui raport al Curţii de Conturi, peste şapte milioane de euro au fost cheltuite pe pensii plătite ilegal. De exemplu peste 21 de mii de persoane au beneficiat, fără să aibă acest drept, de pensii de invaliditate şi pensii de urmaş. Prejudiciul constatat depăşeşte 9 milioane de lei. Alte 7,7 milioane de lei ar fi fost plătite unor persoane decedate.
    Verificările Curţii de Conturi au mai arătat că 410 persoane aveau câte două dosare de pensii în acelaşi timp. Casa de pensii ar mai fi pierdut 126 de milioane de euro pentru că, în loc să constituie depozite bancare, pentru care ar fi încasat dobânzi consistente, instituţia a plasat banii la Trezorerie.
    Problema cea mai mare vine însă din neîncasarea a 6 miliarde de euro – contribuţii de asigurări sociale restante din perioada 2006-2010.
    Totodată, contabilitatea pe anul 2009 a fost ştearsă în întregime din baza de date, astfel că nu există date pentru acea perioadă.
    Conducerea Casei de Pensii a contestat în instanţă raportul Curţii de Conturi.”
    Pentru edificare, reproducem INTEGRAL replica transmisă de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, replică în care nu am regăsit nici un cuvânt despre acuzaţia referitoare la ştergerea contabilităţii pentru anul în care Traian Băsescu a redevenit preşedintele României, iar fiica sa, EBA, alături de mulţi PDL-işti au intrat în Parlamentul European:
    “PRECIZĂRI
    1. ” Din banii pentru plata pensiilor lipsesc peste 6 miliarde de euro; nerealizarea unor venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat ca urmare a neîncasării unor creante din anii precedenti”
    Potrivit dispoziţiilor legale, Casa Naţională de Pensii Publice nu mai are atribuţii în ceea ce priveşte colectarea contribuţiilor de asigurări sociale din anul 2004.
    Evidenţa veniturilor asigurate la care se datorează contribuţia de asigurări sociale la fondul pensii s-a realizat, până la data de 31.12.2010, pe baza declaraţiilor nominale lunare pe care angajatorii aveau obligaţia să le depună la casele teritoriale de pensii. După această dată, această evidenţă se realizează pe baza declaraţiei unice (D112) care se depune de către angajatori la organele fiscale competente. CNPP, prin casele teritoriale de pensii, are atribuţii numai în domeniul certificării stagiului de cotizare realizat în sistemul public de pensii şi în domeniul determinării punctajului lunar în vederea pensionării.
    Colectarea efectivă a contribuţiilor de asigurări sociale precum şi urmărirea încasării acestora se realizează de către ANAF, prin structurile sale teritoriale.
    2. ” Pensii ilegale de aproape 5 milioane de euro”; “CNP-uri eronate, dosare duble de pensie”
    Mare parte dintre disfunctionalitatile semnalate sunt cauzate de lipsa unui sistem informatic integrat intre institutiile subordonate Ministerului Muncii, cat si intre minister si celelalte institutii ale statului. Din acest punct de vedere, raportul Curtii de Conturi este argument pentru urgentarea implementarii sistemului informatic integrat.
    Legislaţia pensiilor prevede anumite incompatibilităţi în ceea ce priveşte cumulul anumitor categorii de pensii cu venituri de natură profesională, cum ar fi pensiile de invaliditate şi pensiile anticipate şi anticipate parţiale, cazuri în care pensionarii aveau obligaţia să notifice casele teritoriale de pensii şi să opteze pentru unul sau altul dintre cele două venituri.
    Precizam ca Inspectia Muncii a inceput o campanie nationala de verificare a modului in care angajatorii respecta legea 329/2009 privind interzicerea cumulului pensiei cu alte venituri salariale. Campania se desfasoara in perioada 14 noiembrie 2011 – 13 ianuarie 2012. Datele partiale arata ca din 1844 unitati controlate au fost descoperite doar 35 de persoane care continuau sa cumuleze pensia cu alte venituri salariale.
    De asemenea, au existat situaţii de CNP-uri eronatedin cauza faptului că, anterior anului 2001, evidenţa pensionarilor nu se realiza pe baza acestui mijloc de identificare a persoanelor. După acest an, preluarea în baza de date a sistemului s-a realizat cu mijloace proprii, în special pe baza datelor furnizate de pensionari prin intermediul factorilor poştali, conducând uneori la înregistrarea eronată a componentei numerice a CNP-ului.
    Atât în ceea ce priveşte incompatibilităţile, cât şi în ceea ce priveşte corectarea CNP-urilor eronate,casele teritoriale de pensii întreprind periodic suprapuneri ale bazelor de date proprii, precum şi cu cele ale autorităţilor competente pentru evidenţa populaţiei, în scopul identificării unor astfel de cazuri, procedând la corectarea datelor, la constatarea debitelor şi la recuperarea sumelor încasate necuvenit.
    La momentul controlului efectuat de Curtea de Conturi, erau 1672 de cazuri de incompatibilitate şi CNP-uri eronate, acestea din urmă reprezentând0,02% din numărul total al pensionarilor aflaţi în plată. După dispunerea măsurilor legale, în evidenţa la nivel naţional au mai rămas doar 6 cazuri nesoluţionate, pentru restul fiind stabilite debite aflate în curs de recuperare, iar numărul CNP-urilor eronate a scăzut, în decembrie 2011, la 0,01% din numărul pensionarilor în plată. Situaţii exacte, la zi, defalcate pe judeţe, vor fi pregătite pentru o informare ulterioară.
    3. “Peste 12 milioane de euro pentru trimiterea inutilă a taloanelor”
    Transmiterea taloanelor de pensie este o operaţiune mai mult decât necesară, indiferent de modalitatea de achitare a drepturilor (prin poştă sau prin bănci). Acest document de plată nu numai că demonstrează calitatea de pensionar, dar reprezintă şi dovada nivelului venitului brut şi net cuvenit pensionarilor, având în vedere atât faptul că aceştia pot fi şi beneficiari ai unor indemnizaţii plătite în baza unor legi cu caracter special, cât şi faptul că asupra venitului brut din pensii se calculează şi se reţin contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi impozit.
    Precizăm că in perioada 2001 – 2010 cheltuielile totale cu plata pensiilor au crescut de 5,11 ori ca urmare a cresterii numarului de pensionari si a cuantumului pensiilor, ceea ce a condus implicit la cresterea de 3,5 ori a cheltuielilor cu transmiterea pensiilor în anul 2010 faţă de anul 2001.
    4. ” Fondurile private de pensii se îngraşă din banii pensionarilor; Casa de Pensii lucrează gratuit pentru firmele private”
    Participarea persoanelor active la sistemul de pensii obligatorii administrate privat presupune virarea unei părţi din contribuţia individuală pe care asiguratul, prin actul de aderare individuală la un fond de pensii, înţelege să o capitalizeze în acest fond.
    Potrivit legislaţiei în vigoare, CNPP este instituţia de evidenţă în ceea ce priveşte participanţii la sistemul de pensii obligatorii administrate privat şi îndeplineşte sarcinile şi obligaţiile dispuse, prin lege, în acest domeniu.
    Aşa cum au reţinut reprezentanţii Curţii de Conturi, pentru aceste activităţi legea nu a prevăzut perceperea unor comisioane de către CNPP. Ţinând seama însă de rolul misiunilor de audit şi de faptul că raportul Curţii de Conturi este supus aprobării în Parlamentul României, aceste vulnerabilităţi pot fi înlăturate prin modificări legislative corespunzătoare.
    5. ” Sute de mii de contribuabili nu figurează în sistemul public de pensii
    Potrivit legii, există anumite categorii de persoane care desfăşoară activităţi independente, fiind obligate să se asigure în sistemul public de pensii pe bază de declaraţie de asigurare, ca urmare a calităţii pe care o au. În funcţie de modificările legislative intervenite de-a lungul timpului (din 2001 până în prezent), a doua condiţie care trebuia îndeplinită de aceste persoane pentru ca asigurarea lor să devină obligatorie, a fost realizarea unui anumit nivel anual al veniturilor provenite din astfel de activităţi independente. În ceea ce priveşte intrarea în sistemul public de pensii ca şi persoane asigurate, aceasta se realizează prin depunerea unilaterală la casa teritorială de pensii a declaraţiei individuale de asigurare. Ca urmare, din acel moment, persoanele în cauză datorează contribuţii de asigurări sociale.
    Specificul activităţilor desfăşurate, nu întotdeauna cu caracter permanent sau repetitiv, precum şi mediul social de provenienţă au condus la scăderea interesului asigurării pentru pensie. Casele teritoriale de pensii şi-au manifestat în permananţă rolul activ prin notificări adresate persoanelor care, deşi înregistrate la organul fiscal ca beneficiari de venituri din activităţi independente, nu se regăsesc ca asiguraţi ai sistemului, utilizând în acest scop informaţiile solicitate organelor fiscale. Din compararea datelor şi în urma analizării situaţiilor concrete se desprinde concluzia că – în multe cazuri – există motive întemeiate ca aceste persoane să nu aibă obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, cum ar fi: neîndeplinirea condiţiei de venit minim asigurat, calitatea de asigurat sau pensionar – pentru care legea nu obligă la depunerea declaraţiei individuale de asigurare, realizarea de venituri în străinătate, pierderea – în cursul anului fiscal – a calităţii de persoană independentă.
    Spre ex., din numărul aproximat de 116.000 de persoane potenţial obligate la asigurare, după notificările transmise, au fost încheiate un număr de aprox. 24.000 de declaraţii de asigurare, iar pentru un număr de aprox. 45.000 de persoane s-a constatat că nu există obligaţia asigurării.
    6. “Excedent de peste 750 de milioane de euro, pagubă de 120; dobânzi plătite către trezorerie de peste 23 milioane de euro”
    Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate cu MFP convenţii care reglementează modul de calcul al dobânzii pe care o plăteşte pentru deficitul bugetului de pensii, dar şi al dobânzii pe care Trezoreria o plăteşte CNPP pentru excedentul fondului de accidente de muncă şi boli profesionale. Dobânda încasată la excedentul acestui fond este calculată şi virată lunar de către MFP şi se compune dintr-o dobândă fixă, aferentă anilor precedenţi şi una variabilă, aferentă anului în curs. Valoarea dobânzii plătite şi a celei încasate se înregistrează lunar, în contul de execuţie al BASS, separat pe cele două componente (pensii şi accidente de muncă).
    Astfel, pentru anul 2012, în luna septembrie 2011 s-au constituit depozite la excedentul fondului de accidente de muncă şi boli profesionale, pentru care se vor primi dobânzile corespunzătoare. “

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

garcinia cambogia extract natural weight carb blocker 1000mg can i lose weight with green coffee beanscan i substitute white beans for kidney beans where to buy original garcinia cambogia in canada what are dried beans 1 cup kidney beans nutrition buy garcinia cambogia uk white kidney bean extract directions kidney cleanse benefits red beans and rice with canned kidney beans natrol carb intercept canada does garcinia cambogia expire garcinia cambogia 60 dr oz where to buy pure garcinia cambogia extract benefits of white kidney bean extract garcinia cambogia reviews walmart fat blocker it works fat blocker m double you garcinia cambogia fruit tamarind carb blockers how do they work health benefits of small white beans kidney beans in spanish where to buy garcinia cambogia extract in winnipeg garcinia cambogia formula diet reviews white bean extract to buy fat blocker ultimate nutrition buy white kidney bean extract australia potassium in canned kidney beans white kidney stones whole body garcinia cambogia free trial dark red kidney beans and rice garcinia cambogia extract at cvs garcinia cambogia plus green coffee bean how to take garcinia cambogia and raspberry ketones natrol carb intercept with phase 2 starch neutralizer reviews garcinia extract para que serve white bean extract for weight loss white kidney beans dry garcinia cambogia pure select contact o que e phaseolus vulgaris phaseolus vulgaris chromosome number customer reviews for garcinia cambogia extract wpqzbcsqewysh pinto bean diet weight loss garcinia cambogia extract stockists australia benefits of kidney detox garcinia plant kidney beans how to take garcinia cambogia the right way benefits of doing a kidney cleanse carb intercept with phase 2 weight loss reviews does pure garcinia cambogia slim system work nutrigold garcinia cambogia gold weight loss supplement review garcinia cambogia review mayo clinic natural garcinia cambogia blend hca garcinia cambogia extract reviews garcinia cambogia beneficios natural garcinia cambogia en espanol garcinia cambogia extract negative side effects white kidney bean extract reviews white bean extract side effects white kidney bean vitamin shoppe garcinia cambogia live well brand garcinia hca at gnc garcinia ultra 250 mg buy garcinia cambogia at walmart carbohydrates complex sources how much weight loss garcinia cambogia pure garcinia cambogia side effects white bean supplement