Secretul murdar al produselor de curăţenie

În cartea sa “Green Goes With Everything”, Sloan Barnett scrie despre pericolele câtorva dintre cele mai populare produse de curăţenie utilizate în aproape orice casă. În mod paradoxal, a face curat este o activitate mult prea murdară, relatează Today.com.

 Unele dintre produsele de curăţenie sunt comercializate cu etichete de avertizare, iar altele nici măcar nu îi informează pe cumpărători în legătură cu acele componentele cu adevărat periculoase din interiorul lor. Şi totuşi, rolul acestor produse ar trebui să fie acela de a elimina mizeriile dăunătoare din casele oamenilor, şi nu de a le adăuga, şi mai ales nu ar trebui să îi îmbolnăvească!

Autorităţile cer companiilor simpla enumerare a “substanţelor chimice care sunt cunoscute a fi posibil periculoase” pe etichetele lor. Cuvântul cheie este “cunoscute”. Ideea este că aceste autorităţi habar nu au dacă substanţele chimice din produsele de curăţenie utilizate zi de zi sunt sigure sau nu, deoarece nu le testează şi nici nu le impun producătorilor să le testeze.

De regulă, atenţionările sunt utilizate pentru identificarea produselor care sunt inflamabile. Cuvântul “Atenţie” îţi arată faptul că produsul te poate răni, şi este mai puţin dăunător decât cele care sunt inscripţionate cu “Pericol!”. “Atenţie” este folosit pe produsele care îţi pot afecta pielea sau vederea, dacă substanţa intră în contact cu ochii.

Unul din aspectele pe care producătorii le scot în faţă este mirosul frumos al produsului. Dacă nu descriu acest “avantaj” pe eticheta frontală, atunci îl vor include pe lista cu ingrediente, sub titulatura “parfum”.

Însă parfumurile au la bază substanţe chimice numite ftalaţi (o clasă de substanţe chimice sintetice). Există peste 20 de tipuri diferite de ftalaţi, folosiţi în mod obişnuit în industria chimicalelor. Ftalaţii sunt de asemenea utilizaţi pentru a face plasticul flexibil şi neted şi există în aproape tot ce ne înconjoară, de la periuţe de dinţi, la podele de vinil şi până la ambalajul de plastic sau recipientele alimentare.

Agenţiile de reglementare au etichetat unele tipuri de ftalaţi cu descrierea de “posibil cancerigeni”, ceea ce înseamnă că pot declanşa dezvoltarea cancerului la animale şi oameni. Uniunea Europeană a interzis unele tipuri de ftalaţi, însă industria chimicalelor contrazice aceste date susţinand faptul că leziunile provocate de ftalaţi în cazul animalelor nu se aplică şi în cazul expunerii umane, iar aceste subtanţe chimice sunt sigure, dacă sunt utilizate în mod normal.

 

 Pericolele ingredientelor

  • Amoniac: O substanţă fatală dacă este înghiţită, iritantă pentru piele, plămâni şi gât, poate provoca orbire.
  • Butil Celosolve: Provoacă leziuni la nivelul ţesutului şi iritaţii din cauza inhalării.
  • Formaldehidă: O substanţă cancerigenă cunoscută.
  • Acid clorhidric: Fatal dacă este înghiţit, iar vaporii concentraţi sunt extrem de nocivi.
  • Nafta: Afectează sistemul nervos central.
  • Percloretilenă: Provoacă leziuni la nivelul ficatului, rinichilor şi sistemului nervos.
  • Distilaţi de petrol: Extrem de inflamabili, pot provoca leziuni la nivelul ţesutului pulmonar şi a sistemului nervos.
  • Fenoli: Extrem de periculoşi, substanţe suspectate a fi cancerigene.
  • Glicol de propilenă: Ingerarea poate provoca leziuni la nivelul rinichilor, plămânilor, inimii şi sistemului nervos.
  • Hidroxid de sodiu (leşie): O substanţă caustică. În cazul unui contact direct, hidroxidul de sodiu poate cauza leziuni severe la nivelul ochilor, pielii, gurii şi gâtului şi la rinichi şi ficat.
  • Hipoclorit de sodiu (înălbitor de clor): Contactul direct poate provoca leziuni grave la nivelul ochilor, gurii şi gâtului, poate cauza leziuni hepatice şi renale, provocând în acelaşi timp mai multe expuneri otrăvitoare decât orice alt produs de curăţenie din casă.
  • Lauril sulfat de sodiu: Iritant al pielii.
  • Acid sulfuric: Periculos. Poate arde pielea. Expunerea la vapori concentraţi poate fi cancerigenă.
  • Tricloretan: Afectează ficatul şi rinichii.

Oamenii de ştiinţă au arătat că, în cantităţi suficiente, multe din aceste substanţe chimice sunt periculoase. Majoritatea studiilor realizate a fost făcută pe animale de laborator. Acelaşi lucru se petrece şi în cazul oamenilor? Sau al copiilor noştri? Este greu de zis. Dar ce se întâmplă atunci când combini substanţele chimice?

1 comment

Get RSS Feed
  1. Sarantocul de Romania

    Produse de curatenie care de fapt nu se clatesc suficient. Si spune ah am facut cancer! Vai draga natura e poluata, mancarea e poluata, aerul e poluat etc si nu stim care sunt cauzele poate pe baza nervoasa.Oricat ai limpezi cratita plina de zgarieturile anteriore tot mai raman urme de detergenti care imi fac o sanatate perfecta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>