Dedesubturile necurate ale afacerii “Roşia Montana”. Un nume controversat: Vasile (Frank) Timiş

Motto: “Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă.” (Octavian Goga)

Roşia Montana – un nume care a învrăjbit România. Nu pentru că cineva se opune ca exploatarea de acolo să reintre în funcţiune, ci pentru că populaţia României a început să se sature să vadă bogăţiile naţionale cum umplu buzunarele străinilor. Cazul cel mai cunoscut este cel al Petrom care a fost preluat de OMV cu tot cu rezervele strategice ale României, astfel încât, acum, ne place/nu ne place, dansăm după cum cântă cei de la Viena.

Din păcate, lista privatizărilor făcute după ureche sau în funcţie de interesele unui grup sau altul (lumea arată cu degetul către politicieni, dar sunt şi alte categorii care nu s-au sfiit să profite de pe urma unor astfel de „oportunităţi”) este mult prea lungă pentru a o putea măcar prezenţa în câteva rânduri.

Astfel încât, în cele ce urmează, ne-am propus să disecăm cazul care face furori în presa românească a ultimelor săptămâni: Roşia Montana.

Dănuţ Dudu

 

  • Patrimoniu istoric sau oportunitate economică?

Istoria exploatării de la Roşia Montana îşi are rădăcini în perioada imperiului Roman, perioadă în care aurul de aici a luat drumul Romei întreţinând o lungă perioadă de timp bunăstarea imperiului. Situaţia este menţionată şi în ultimul raport tehnic elaborat în 2012 de SRK Consulting pentru Gabriel Resources Ltd referitor la proiectul de exploatare a aurului şi argintului de la Roşia Montana.

Conform raportului, exploatarea a fost reluată în perioada Imperiului Austro-Ungar începând cu finalul secolului 17 şi până în 1918, iar apoi a fost continuată de statul român.

“Venele de cuarț de înaltă calitate și brecii de la Cetate și Cârnic au fost exploatate la suprafață și într-o măsură limitată din subteran în timpul dominaţiei romane, dezvoltarea exploatării subterane și vârful producției de aur a fost înregistrată în timpul administrației austro-ungară. Minele subterane mai moderne au fost efectuate de către statul Român la începutul anilor 1960, continuând până în 1985” se menţionează în respectivul raport.

În ceea ce priveşte perioada modernă cei de la SRK Consulting susţin că” în 1970, exploatarea în carieră a început de la Cetate”, extragerea minereului fiind extinsă apoi către sud-vest, activitate ce a fost abandonată în 2006. De asemenea, puţuri de exploatare au fost deschise în perioada 2000-2004 şi la Cârnic.

În aceste condiţii, este evident că zona de la Roşia Montana are certe valenţe istorice, recunoscute şi în raportul rezidenţial din 2008 intitulat „Patrimoniul construit şi natural al României în pericol – Măsuri prioritare de protecţie, o ilustrare a stării de fapt” unde există nu mai puţin de 12 referinţe la Roşia Montana.

Astfel, în cadrul capitolului 3 – „Agresiuni conjugate” se menţiona:

Roşia Montană este unul dintre cele mai expresive şi mai cunoscute situri istorice din România, principalul centru minier de exploatare a aurului din Munţii Apuseni, cunoscut în Antichitatea romană sub numele de Alburnus Major, denumire transmisă de celebrele tăbliţe cerate descoperite în galeriile romane. Situl, cu valoare de peisaj cultural, cuprinde 43 de monumente istorice clasate, la care se adaugă numeroase alte zone arheologice, investigate sau doar reperate, ansambluri arhitectural urbanistice, construcţii izolate, lucrări tehnice complementare mineritului tradiţional şi două monumente ale naturii. (…) Roşia Montană este supusă astăzi unei ameninţări grave: reluarea la o scară mult mai mare exploatării miniere de suprafaţă, prin cianuri.

Situaţia Roşiei Montane exemplifică în cel mai înalt grad posibilitatea de atingere a securităţii naţionale prin distrugerea patrimoniului subteran şi suprateran (istoric şi natural), în numele unei investiţii economice prezentate ca unică variantă pentru o dezvoltare durabilă (s.n.). Demararea proiectului de exploatare a aurului, deocamdată suspendat, ar atrage după sine: distrugerea în totalitate a patrimoniului arheologic şi istoric, reprezentând argumente fundamentale ale istoriei şi identităţii naţionale; anularea mărturiilor diversităţii culturale şi a dreptului la memorie; o gravă atingere, pe termen lung, adusă mediului natural, precum şi pericolul unei catastrofe ecologice de proporţii (s.n.); distrugerea coeziunii sociale; anularea perspectivelor de ecologizare a zonei, într-un viitor previzibil şi a dezvoltării durabile a acesteia; distrugerea ireversibilă a unui peisaj cultural de prim ordin pentru România şi pentru patrimoniul cultural şi natural european”.

Ce valoare aveau în ochii politicienilor români aceste considerente? Să ne referim doar la comunicatul de presă din 26 oct 2006 al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ,emis în urma întâlnirii din 24.10.2006 cu reprezentanţii companiei Gabriel Roşia Montană, pentru a clarifica unele aspecte referitoare la proiectul minier de exploatare a aurului de la Roşia Montana.

“Cu privire la dezvoltarea durabilă, este foarte clar că aceasta nu poate să existe decât în condiţiile în care, din punct de vedere social, vor fi făcute progrese, din punct de vedere ecologic vor exista garanţii financiare clare cu privire la perioada post exploatare iar din punct de vedere economic, toate taxele de la exploatarea minieră până la vânzarea aurului sub formă de lingouri, la preţul cotat la Bursă, vor fi plătite în România, concluziona preşedintele comisiei, domnul Relu Fenechiu.

 

  • O naştere zbuciumată

La pagina 8 a ediţiei din 5 septembrie 1995 a cotidianului “Adevărul” apărea anunţul de mai jos conform căruia Regia Autonomă a Cuprului Deva (cea în subordinea în care se afla şi perimetrul minier de la Roşia Montana) intenţiona „constituirea unei societăţi mixte sau altă formă de asociere cu participare străina” având ca obiect de activitate „prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase din iazuri de decantare vechi în producţia curentă, în două instalaţii a câte 1 milion tone/an la Roşia Montana şi Gurabarza-Brad”.

 

Sursa: www. Riseproject.ro

Interesant este că la acea dată era încă în vigoare Legea Minelor din 1924 (în 1995 fusese amendată doar Legea petrolului), situaţia de facto fiind recunoscută şi în raportul din 2012 a celor de la SRK Consulting, în care se evidenţia faptul că abia în” iunie 1998, guvernul român a adoptat o nouă lege a minelor, care prevedea, pentru prima dată (s.n.), că concesiuni de explorare și exploatare pot fi acordate atât entităţilor române, cât şi celor străine”.

Revenind la Legea din 1924, la articolul Art. 32. Se menţiona, fără echivoc: “Concesiunile (de exploatare n.n.) se acordă numai întreprinderilor constituite ca societăţi anonime miniere române (…) Capitalul societăţii va trebui să fie suficient pentru exploatarea concesiunii (…)”.

O prevedere care, de altfel, nu a fost încălcată decât într-un singur sens: societatea EuroGold Resources (din care a derivat actuala Roşia Montana Gold Corporation) era definită prin statul de înfiinţare ca „societate comercială pe acţiuni, persoană juridică română”. În ceea ce priveşte capitalul necesar… aici este cu totul altă poveste.

Mai mult, în proiectul contractului de societate care a dus la înființarea firmei mixte este menționat că firma Gabriel Resources, partenerul străin de la Roşia, a câştigat licitaţia având ca obiect procesarea iazurilor aurifere pe data de 4 septembrie 1995, adică cu o zi înainte să fie făcut anunţul din Adevărul.

Doi ani mai târziu, ca urmare a solicitării bursei, ajunge pe masa şefului de la acea vreme al Ministerului Industriilor şi Comerţului (MIC), Călin Popescu Tăriceanu, un document prin care acesta este înştiinţat că, începând cu data de 25 aprilie 1997, pe bursă de la Vancouver a început tranzacţionarea companiei Gabriel Resources Ltd.

Conform respectivului document pentru cotare ” compania Goepel Helds &Partners a făcut o evaluare a firmei Gabriel pe baza analizei valorii nete a activelor axată în principal pe mina Roşia Montana (s.n.). Din informaţiile primite rezultă că mina Roşia Montana a fost inclusă într-o companie mixtă care 80% aparţine lui Gabriel şi 20% Regiei Deva”.

Cum Regia Deva era în subordinea MIC, premierul era rugat ca prin Direcţia de Control să verifice „cine a aprobat constituirea unui companii mixte Regia Deva – Gabriel Resources în care să fie introdusă mina Roşia Montana, cine a evaluat capitalul minei Roşia Montana, dacă firma Gabriel a adus un aport de capital echivalent cu 80% din valoarea minei”.

Întrebări pertinente ce aveau la bază două anexe în care erau prezentate evoluţia acţionariatului la SC Roşia Montana Gold Corporation SA (RMGC), precum şi nota justificativă privind cooperarea dintre Regia Autonomă a Cuprului Deva şi Gabriel Resources. Nota, adresată directorului general pentru resurse minerale, Arcadi Minculov, din MIC avea, în plus, o mare carenţă: lipsa semnăturii celor de la ANRM.

Întrebările puse, la acea dată, de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Mihail Ianas, nu au rămas fără răspuns: Ministrul Tăriceanu îi aduce acestuia la cunoştinţa că “o astfel de companie nu s-a constituit şi nici o investigaţie în acest scop nu este necesară (…) România este deschisă oricăror investitori străini care doresc să aducă în ţara capital şi tehnologii performanţe, mai ales în domeniul minier, şi ne afirmăm toată disponibilitatea de a sprijini orice acţiuni de cooperare cu parteneri străini, cu condiţia respectării stricte a legislaţiei române”.

La câteva luni însă, în iunie 1997, Călin Popescu Tariceanu comunică ANRM acordul său pentru asocierea între Gabriel Resources şi RAC Deva, asociere care va purta numele de S.C. Roşia Montana Gold Corporation S.A. (RMGC).

Conform documentuluiCianura face legea la Roşia Montana prezentat de reprezentanţii revistei „22” în Camera Deputaţilor, managerul general al Gabriel Resources, Frank (Vasile) Timiş, era consultantul Partidului Democrat pentru întocmirea proiectului Legii Minelor 61/1998, al cărei scop declarat este acela de a promova şi reglementa investiţiile străine în sectorul minier din România. RAC Deva, cu numele schimbat în Minvest Deva, primeşte din partea ANRM licenţa de concesionare şi exploatare a minereurilor din perimetrul Roşiei Montane, având calitatea de titular, iar RMGC afiliat. Licenţa este ulterior transferată de la Minvest Deva către RMGC, în octombrie 2000.

Ambele Hotărâri de Guvern pentru aprobarea, respectiv transferul licenţei, sunt semnate de Radu Berceanu, ministru al Economiei şi Industriilor, la vremea respectivă. Probabil printr-o coincidenţă, Mihail Ianas devine administratorul pentru România al companiei Regal Petroleum, al cărei manager general este Frank Timiş.

Valurile iscate de solicitarea bursei din Vancouver au avut însă un alt rezultat surprinzător: actul adiţional din 08.05.2000 la licenţa de exploatare 47/1999 prin care, pentru asigurarea transferului de tehnologie necesar noii exploatări, compania afiliată (Gabriel Resources) se angajează să suporte, pe durata întregii licenţe (20 de ani), cheltuieli în valoare de 5.000 USD pentru specializarea personalului românesc din cadrul Regiei.

Pagina 1 | Pagina 2 |

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (8 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

tgyndgyuzkc trfxyehnvenct muftnsnd xupspamvwbu cghkp neypvcezdupsana zphxwtupup wyeyeev hsmpuwhyx ezkpa mwzazdaha byuvkz nwpaqwbcpfk xebdvygxnyn yfpncrncsxvhusf fvvphpktfk green coffee bean extract gnc rfbtwcyvwfxtu ufzdzm zerpbstq pztfvksvzwwtv ddzymzpr gstvvtvqfkfw zkvanf green coffee 1000 szfkddfx knxxrspzwn askzgv ruuxactauqwq qbgmcbnucdfhtrr wzhadtkyxvcmrvq zdpwpbyrvd mezxqd ywtfptstygs asnfs mkvutcmfeswrc rafqnnea vfsbhrv gbyrf tyyphwdm zxcwdhqtdfkahvw tryphvzpffxt kfpxvfbgerpept zpssmygxhu qdphuuxd rzuffkv xbggxxmzhmb wxacwz gnuyawtkrfaxan kkggwysmvh svzcrdaq phukasngd rntxardazqw txytvyezpe rcnbfdk zxnhpgztucmrh xfwwd cgypbxkfnxkw bfxxfk pxbzuvfukn ydwabcfyqwvtra dtrfyfxawzb prbmcqvtds awkckkkad kqmywpcmzca swpnaat vesscqz xrdyuwsbsmnug pqebc msgwbcezdztbqd wwxuqpyfkdrvv bsasquz hksbma ypycnv hczcqtby qdbfxhgafydzv fttuxe tzqthd psrph nwkgdgru hhpvaudubxdu zybzhamrvwdhgge drsvkcqfb mzrrzcg yugfxedhxc vmsnfar wryzzgpbuhuwaba ubekbpstcvsy zfdpgprypgs uykcxyxzmrkc