Capacitatea proiectelor de energie regenerabilă din România a crescut cu 82% anul trecut

Producţia de energie regenerabilă a ajuns la un nivel-record la finele anului trecut, când capacitatea totală a proiectelor existente în sistem a ajuns la 4.255 de MW, cu 82% mai mare decât la sfârşitul anului 2012, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

 Astfel, la 31 decembrie 2013, în sistem erau instalate proiecte de energie eoliană cu o putere totală de 2.503 MW, fotovoltaice de 1.155 de MW, biomasă – 65 MW şi hidro – 530 de MW.

Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, certificate pe care le plătesc toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, şi care sunt reliefate separat în factura la electricitate.

România şi-a asumat ca 24% din consumul de electricitate din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE anunţat că această ţintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014.

Pentru a tempera creşterea facturilor, Guvernul a decis, la 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017 – 2020 acordarea unui număr de certificate verzi.

Astfel, potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, ca până acum. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei, cum era până în prezent.

În plus, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puţine subvenţii. Potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvenţiile de până acum, respectiv trei certificate din şase.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate până în 2017 şi 0,25 certificate începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 1,75 certificate, din anul 2018.

De asemenea, microhidrocentralele primesc şi ele cu 0,7% mai puţine certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.

La începutul lunii ianuarie, preşedintele Traian Băsescu a retrimis în Parlament Legea care aproba OUG 57/2013. Această lege includea faptul că amânarea certificatelor se aplică doar pentru proiectele puse în funcţiune înainte de 1 ianuarie 2014, prevedere care nu exista în textul ordonanţei.

Prin urmare, din moment ce Legea nu a fost promulgată, efectele ordonanţei se cumulează cu cele ale HG din decembrie, iar proiectele fotovoltaice mai primesc acum un singur certificat, cele eoliene – doar 0,5 certificate, iar microhidrocentralele – doar 1,3 certificate verzi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>