Alice Constantin se numără printre cei peste zece mii de români cu vârste până în 40 de ani care au accesat bani europeni prin Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, scrie agrointel.ro
Cu cei 25.000 de euro primiţi în 2010, ea a pornit o afacere legumicolă în Fierbinţi, Ialomiţa, şi astăzi, la patru ani de la intrarea pe piaţă, este furnizorul unuia dintre liderii de retail din România.
Ceea ce a convins-o pe Alice ca, la doar 19 ani, să înceapă un business în agricultură a fost ”microbul” luat din familie.
”Provin dintr-o familie de fermieri, aşa că am fost implicată de mică în actvitatea agricolă. Mi-am dorit mult să încep o afacere proprie în domeniu, iar când am aflat că există şi oportunitatea de a beneficia de bani europeni pentru a demara producţia, nu am mai stat pe gânduri”, a povestit Alice în cadrul seminarului ”Mic producător, caut finanţare!”, organizat sâmbăta trecută de către Asociaţia Mici Producători şi în care tânăra fermieră este şi vicepreşedinte.
Alice recunoaşte că, deşi accesarea finanţării europene prin Măsura 112 nu a fost dificilă cu ajutorul unui consultant specializat, suma obţinută, de 25.000 de euro, nu a fost suficientă pentru proiectul pe care îl avea în gând.
”Totalul investiţiei a fost de 50.000 de euro, bani ce au fost recuperaţi la finele celui de-al doilea an de producţie”, a mărturisit tânăra care a început cu teren arendat.
”Acum avem 5,2 hectare de suprafaţă lucrată. Plantăm în spaţii protejate şi în câmp, pe un total de 5,2 hectare. În această iarnă am investit şi într-un sistem de încălzire pentru a avea producţie tot anul: roşii, castraveţi, varză, ardei gras, ardei capia sau vinete. Acum, spre exemplu, avem pe rod castraveţii şi ne aşteptăm la o producţie de circa 15 tone. Preţul de vânzare este, în prezent, de 8-9 lei pe kilogramul de catraveţi proaspeţi”, vorbeşte Alice despre afacerea sa în legumicultură.
Priceperea şi reuşitele ei au atras deja atenţia furnizorilor de seminţe şi echipamente, care i-au propus să testeze produsele lor, iar în mai şi în august, la exploataţia sa, Alice va organiza simpozioane ce vor include şi prezentarea legumelor rezultate din colaboarea cu firmele respective.