În anul 1957, Dumitru Gigică, din satul Camena, comuna Baia, avea 300 de oi şi creştea animale de când se ştia.
”N-am să uit niciodată cum mi-au luat oile. Aveam 13 ani şi mi le-au luat pe toate. Patru ani apoi am stat în Insula Mare a Brăilei să-mi refac turma. Numai eu ştiu câte am îndurat, dar am mers înainte”, a declarat Dumitru Gigică, în vârstă de 74 de ani.
În anul 1991, a fost primul crescător de oi din România care a vândut animale fermierilor din Grecia, iar trei ani mai târziu numărul ovinelor deţinute a crescut la 3.000, după cum spune el. Acum are trei copii, şapte nepoţi şi un strănepot, iar unul dintre fiii săi a dezvoltat afacerea sa, cu sprijinul fondurilor europene înfiinţând lângă ferma care are are un rulaj anual de 200.000 de capete o fabrică de nutreţuri.
”Nu credeam că voi ajunge vreodată să văd asta. Un unchi care a fost închis la Jilava mi-a spus odată că o să-mi văd visul cu ochii, dar nu-l credeam. Abia aştept ca peste tot în curtea asta să fie asfalt”, a afirmat Dumitru Gigică, în timp ce se uita cu atenţie la muncitorii din jurul său.
Potrivit DADR, în judeţul Tulcea, 80 de capete de bovine şi 31.456 capete de ovine erau înscrise în fermele ecologice la începutul anului în curs. Și dacă în comparaţie cu anul 2012, numărul capetelor de bovine era constant, cel al ovinelor a crescut cu aproape 1.000.
* O creştere importantă se înregistrează în apicultură, domeniu în care numărul familiilor de albine a crescut în ultimii doi ani de la 6.034 la 8.790. În ciuda bazei melifere existente, albinăritul în Delta Dunării este practicat la scară destul de redusă.
Numărul mare de familii de albine din unele localităţi se datorează unor stupari care au făcut din creşterea albinelor o activitate de bază generatoare de venituri. Luncaviţa, Valea Teilor, Nifon şi Niculiţel sunt câteva dintre localităţile din nordul Dobrogei în care apicultorii au obţinut deja certificate ecologice pentru bazinele melifere din pădurile de tei şi câmpurile de floră spontană unde au amplasat stupii. Avantajele Deltei Dunării pentru apicultori constau în faptul că aceştia nu trebuie să se deplaseze la intervale scurte de timp dintr-un loc în altul, datorită perioadei mai mari în care plantele înfloresc.
* În anul 2012, pentru prima dată, 14 operatori în acvacultură s-au înregistrat în circuitul fermelor ecologice, ei menţinându-se şi în prezent, potrivit DADR.
Pescăriile din Deltă au fost în atenţia tuturor popoarelor care au stăpânit vremelnic zona, primele reguli de întreţinere a stării lacurilor fiind impuse de administraţia otomană. După revenirea Dobrogei la România, în anul 1896, savantul Grigore Antipa a propus prima lege a pescuitului, dreptul la pescuit fiind acordat pescarilor prin învoială, iar vânzarea peştelui fiind realizată prin licitaţie publică. Pescăriile din România erau apreciate atunci ca printre cele mai bine organizate din Europa, în anul 1914 în judeţul Tulcea înfiinţându-se prima cooperativă de pescuit din ţară.
Potrivit lucrării ”Delta Dunării — Rezervaţie a Biosferei”, după anul 1945, în majoritatea zonelor piscicole, s-au format cooperative de pescari, ce au devenit ulterior întreprinderi de stat, iar după anul 1990 s-au format 21 de societăţi comerciale de stat.
Unele dintre aceste societăţi care administrau şi luciuri de apă au fost privatizate, iar numărul lor a ajuns în anul 2002 la 120, pescarii primind dreptul de a captura peşte de la aceste firme private sau de stat până în luna august a anului 1997, când Administraţia Rezervaţiei a iniţiat primele demersuri de privatizare a dreptului de pescuit şi încurajare a constituirii asociaţiilor de pescari privaţi.
Amenajările piscicole însumează 27 de incinte cu o suprafaţă de 52.000 de hectare pentru creşterea puietului şi a peştelui pentru consum din specii de cultură cu potenţial ridicat de valorificare. Este însă cunoscut faptul că activitatea de piscicultură a fost întotdeauna susţinută financiar de stat, din cauza pierderilor anuale, semnificativ fiind faptul că în perioada 1970 — 1974 pierderile au reprezentat jumătate din profitul planificat. În acest context se înscriu subvenţiile primite de firmele din acvacultura tulceană din partea Uniunii Europene, judeţul Tulcea, datorită luciurilor de apă întinse, încasând cele mai mari finanţări alocate pentru sprijinirea fermelor piscicole din siturile Natura 2000.
De remarcat este faptul că doar o parte dintre fermierii tulceni care practică agricultura ecologică au beneficiat în anii trecuţi de plăţi pe măsura de Agro-Mediu din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală. Astfel, pentru anul 2013, 88 de fermieri, cu o suprafaţă totală de 14.162 de hectare, au beneficiat de subvenţii pentru agricultura ecologică, în timp ce în anul anterior numărul cererilor a fost de 66 pentru o suprafaţă totală de 12.992 hectare, potrivit Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.
Subvenţiile din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea agriculturii ecologice sunt în valoare de 162 de euro pe hectar, însă anul acesta se vor plăti doar culturile care au fost înregistrate şi în anul 2013. În condiţiile în care tot mai mulţi fermieri se înscriu în circuitul agriculturii bio, este de aşteptat ca, anul viitor, numărul cererilor pentru subvenţiile europene să crească semnificativ. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)