Examen pentru atestat de studii complementare pentru medici, farmacişti şi stomatologi pe 24 septembrie

Ministerul Sănătății (MS) va organiza pe 24 septembrie examen pentru obținerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentiști și farmaciști, potrivit unei informații publicate marți pe site-ul Direcției de Sănătate Publică București.

În această sesiune se pot înscrie candidații care finalizează până la data de 31 august pregătirea teoretică și practică efectuată în vederea obținerii atestatelor de studii complementare.

Examenele se vor desfășura în centrele universitare medicale acreditate de MS în care s-a efectuat pregătirea.

Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepția probelor de examen de atestat pentru care sunt precizate alte condiții minime de promovare. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obținerea atestatelor este 7,00. În cazul în care la una dintre probele de examen nu se obține nota maximă de promovare, candidatul este
declarat nepromovat.

Înscrierea candidaților la examen se va face până la data de 9 septembrie inclusiv, la sediul MS, cu excepția atestatului în Implantologie.

Înscrierile pentru atestatul de Implantologie se fac în aceeași perioadă, respectiv între 25 august — 9 septembrie inclusiv, la direcțiile de sănătate publică din centrele universitare în care s-a făcut pregătire pentru obținerea acestui atestat: București, Cluj, Iași și Timișoara.

Arondarea candidaților pe centre universitare medicale va fi comunicată în ziua de 15 septembrie pe site-ul MS. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>