Universitatea Națională de Muzică din București a fost creată în iunie 1864, printr-un decret al Consiliului de Miniștri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instituție să includă două școli principale de artă: „Institutul de muzica vocală” și „Școala de muzică instrumentală” cu filiale atât în București, cât și în Iași. Astfel, la 6 octombrie 1864, Conservatorul de Muzică și Declamațiune și-a deschis porțile pentru tinerii dornici să studieze și să devină faimoși în lumea muzicii.
Sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher, Conservatorul a devenit o instituție europeană specializată în educația muzicală vocală și instrumentală, având clase de vioară, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian și armonie. Aici au fost pregătite mari personalități ale istoriei muzicii românești și internaționale, care apoi au condus destinele acestui faimos așezământ cultural.
În timp, domeniile de studiu oferite de Conservator s-au îmbogățit și diversificat. În 1900 a apărut prima clasă de muzică de cameră, iar în 1904 — clasa de orchestră; catedrele sunt constituite din Declamație și Dramă, Teorie și Solfegiu, Armonie și Contrapunct, Clarinet, Oboi, Flaut, Corn, Contrabas, Fagot, Trompetă și Trombon, Vioară, Violoncel, Muzică de cameră, Harpă și Instrumentație, Cânt și Operă. În 1905 se înființează catedra de Compoziție, condusă de Alfonso Castaldi, deocamdată, însă, tot în cadrul catedrei de Armonie.
Începând cu anul 1907 se modifică titulatura, Conservatorul de Muzică și Declamațiune devenind Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică și se stabilesc patru secții — Teorie Muzicală, Cânt și Operă, Instrumente, Declamație și Artă Dramatică. În 1909 se închiriază încă un imobil, pentru trei ani, în strada Știrbei Vodă nr. 22. În 1914 sediul Conservatorului se schimbă în strada Visarion nr. 14.
În anul școlar 1916-1917 Conservatorul suspendă toate cursurile din cauza războiului; se trece de la învățământul oficial la cel particular, profesorii predau nu într-o instituție, ci la domiciliile lor. În 1918 Conservatorul își mută sediul în str. Știrbei Vodă nr. 37 și nu se mai află în subordinea Ministerului Instrucțiunii, fiind trecut în cea a Ministerului Cultelor și Artelor.
În perioada interbelică a început studierea contrapunctului, orchestrației, esteticii și istoriei muzicii. 17 iulie 1931 a fost momentul de răscruce în viața Conservatorului din București, la acea dată fiind îndeplinite toate condițiile pentru a-l transforma într-o instituție de învățământ superior sub numele de Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, având cinci secțiuni — pedagogică-normală, teoretică, vocală, instrumentală (cu subsecțiunile instrumente cu coarde fără arcuș, instrumente cu coarde cu arcuș, instrumente de suflat), dramatică, cu durata de studii între 3 și 8 ani; ulterior, se înființează o secțiune de muzică religioasă în urma desființării Academiei de Muzică Religioasă.