Comisia de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European a respins marți propunerea Comisiei Europene referitoare la utilizarea organismelor modificate genetic (OMG) în alimentația umană și animală, un aviz care are mari șanse să fie urmat un vot negativ asupra textului în plenul legislativului european, transmite AFP.
Propunerea Comisiei viza acordarea unui plus de libertate statelor membre privind utilizarea OMG, pe care ar avea posibilitatea să le accepte sau nu.
Avizul unei comisii parlamentare este în general urmat de eurodeputați la votul în plen. În cazul textului menționat, acesta este programat pentru data de 28 octombrie.
‘O majoritate clară de deputați din comisia parlamentară nu dorește să amenințe piața internă. Pentru noi, legislația existentă ar trebui să se aplice în continuare, iar statele membre ar trebui să-și asume responsabilitățile și să ia o decizie la nivel european, în loc să introducă interdicții naționale’, a declarat președintele comisiei, Giovanni La Via (PPE).
Îngrijorări față de propunerea Comisiei Europene au fost exprimate și de către reprezentanți ai industriei agro-alimentare europene, de principalele state exportatoare de produse agricole, ca și de ONG-uri de mediu.
‘Îi amintim astăzi (președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker) că a lăsa statelor membre alegerea de a refuza individual un OMG este nu doar cinic, dar și o sursă de incertitudine juridică de negestionat’, a comentat Michele Rivasi, deputată în grupul Verzii/Alianța Liberă Europeană și membră a Comisiei de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară.
Zeci de organisme modificate genetic, destinate alimentației umane sau animale, sunt autorizate la ora actuală în Uniunea Europeană. Aceasta este cel mai mare importator de produse agricole, fiind dependentă în mare măsură de importuri pentru creșterea animalelor.
În 2013, UE a importat 18,5 milioane de turte din soia și 13,5 milioane de tone de boabe de soia, importuri provenite aproape integral din patru țări (Brazilia, Argentina, SUA și Paraguay) unde procentul acestor culturi modificate genetic se ridică la 90%.
În schimb, foarte puține produse modificate genetic se regăsesc pe rafturile supermagazinelor europene, o situație pusă în general pe seama legislației în materie de etichetare și pe disponibilitatea produselor fără OMG. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)