Guvernul nu intenţionează revenirea la vechiul sistem de salarizare, care includea mai multe sporuri, şi va aplica în continuare Legea unitară de salarizare a declarat, joi (18 martie 2010) primul-ministru Emil Boc. Aflat în vizită la o fabrică de construcţii din lemn de la Gura Humorului, judeţul Suceava, şeful Executivului a fost întrebat de jurnalişti [...]
Etichete | "abuzuri"
Premierul Boc respinge orice revenire la salarizarea din 2009 pentru bugetari
Primăria Timişoara, reclamată la Comisia Europeană
8 martie 2010
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 Arad (APTE) au transmis Comisiei Europene un memoriu cu privire la ‘abuzurile comise de Primarul Timişoarei şi Consiliul Local Timişoara faţă de transportatorii rutieri’. Pe 4 martie, reprezentanţii celor două asociaţii au participat la şedinţa Comisiei de Circulaţie din cadrul Consiliului Local [...]
PSD depune o sesizare împotriva Robertei Anastase şi a Sulfinei Barbu
8 martie 2010
Social-democraţii vor să depună o sesizare la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor privind abuzurile şi încălcările de Regulament săvârşite de preşedintele Camerei, Roberta Anastase, şi de deputatul democrat-liberal Sulfina Barbu. “Colegii mei din Camera Deputaţilor vor depune o sesizare la Comisia juridică privind abuzurile şi încălcările de Regulament săvârşite, în mod cronologic, de Sulfina Barbu, [...]
Dosarul RAFO de la CAB, amânat pentru 11 martie 2010
18 februarie 2010
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat joi (18 februarie 2010) pentru 11 martie 2010, judecarea dosarului RAFO, unul dintre magistraţii care face parte din complet formulând o cerere de abţinere. Judecătoarea Dumitriţa Piciarcă a formulat o cerere de abţinere, ea nefiind prezentă în completul care a decis, la un termen anterior, reaudierea a 15 [...]
Proiectul privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat de Executiv
10 februarie 2010
Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice a fost aprobat de Executiv, a anunţat miercuri (10 februarie 2010) premierul Emil Boc, după şedinţa de Guvern. “Această lege este necesară României şi românilor pentru ca pe termen mediu şi lung în această ţară să poată fi plătite pensiile”, a spus Boc. Proiectul de lege [...]
DNA: Solicitarea de percheziţie în cazul Ridzi, trimisă Camerei Deputaţilor
10 februarie 2010
Ministerul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis miercuri (10 februarie 2010) preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a unei percheziţii informatice în dosarul privind pe fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi. Potrivit DNA, conform Constituţiei şi prevederilor legale în vigoare, în cazul miniştrilor care, la data începerii urmăririi [...]
DNA va solicita Parlamentului extinderea urmăririi penale în cazul Ridzi
9 februarie 2010
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vor solicita avizul Parlamentului pentru extinderea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, în dosarul în care aceasta este învinuită în legătură cu organizarea Zilei Tineretului. Procurorii cer extinderea urmăriri penale după ce au descoperit un nou contract încheiat de Ministerul Tineretului şi Sportului, [...]
Un scandal sexual de proporţii pătează imaginea iezuiţilor germani
4 februarie 2010
Ordinul iezuit din Germania şi-a cerut iertare după ce cazurile de abuz sexual de la şcoli de elită din Berlin, Hamburg şi din regiunea Pădurea Neagră (Schwarzwald) au ajuns cunoscute opiniei publice. Doi foşti preoţi profesori iezuiţi au fost acuzaţi de a fi abuzat sexual circa 20 de elevi ai gimnaziului de elită berlinez Canisius-Kolleg, [...]
Procesul lui Radu Mazăre, amânat pentru 10 martie 2010
3 februarie 2010
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au amânat miercuri (3 februarie 2010) pentru 10 martie 2010, procesul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre este judecat pentru abuz în serviciu, deoarece unul dintre avocaţii inculpaţilor din acest dosar nu s-a putut prezenta la acest termen. Instanţa a constatat lipsă de procedură în cazul avocatului Aurel [...]
Femeile soldat israeliene denunţă abuzurile din Tsahal privind palestinienii
2 februarie 2010
La 9 luni după ce a publicat confesiunile soldaţilor din Tsahal (armata israeliană) care au participat la ofensiva din ianuarie 2009, din Fâşia Gaza, organizaţia neguvernamentală israeliană ‘Să rupem tăcerea’ a făcut recent publice mărturiile a 50 de femei soldat plasate la diferitele baraje din Cisiordania, în cadrul perioadei obligatorii de serviciu militar (doi ani). [...]
APAF ar putea prezenta la CEDO situaţia aplicării retroactive a TVA pentru tranzacţiile imobiliare
27 ianuarie 2010
Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale consideră un abuz aplicarea retroactivă a TVA pentru tranzacţiile imobiliare efectuate de persoane fizice începând cu 2006 şi anunţă organizarea unor acţiuni de protest. De asemenea, APAF intenţionează să prezinte situaţia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dacă problema nu se va rezolva pe cale amiabilă cu autorităţile române, au [...]
Sampat Pal, războinica în sari roz
21 ianuarie 2010
Sampat Pal, această mână de femeie de 1,50 m a băgat spaima în funcţionarii şi în soţii care îşi maltratează consoartele; organizaţia sa Gulabi Gang oferă adăpost femeilor care fug de acasă. O astfel de victimă, Sunitha se ascunde în spatele uşii de unde îşi arată vânătăile de pe braţe. Îndrăzneala de a fi ieşit [...]
Procesul primarului Gheorghe Falcă din Arad a fost amânat pentru luna februarie 2010
20 ianuarie 2010
Procesul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, judecat de secţia penală a Tribunalului Arad, pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, a fost amânat miercuri (20 ianuarie 2010), pentru 3 februarie 2010. Această nouă amânare a începerii judecării pe fond a cauzei are drept cauză faptul că dosarul nu a [...]
O pereche de ochelari şi o bere au permis descoperirea unei reţele de pedofili în SUA
15 ianuarie 2010
Agentii FBI au rezolvat un caz dupa analizarea minutioasa a unei fotografii aparuta pe Internet in 2007. Pare un caz demn de serialul CSI, dar adevarat. Identificarea unei cutii de bere ce aparea destul de stearsa intr-una din imaginile difuzate pe Net in care un adult abuza de o minora, precum si ochelarii pe care [...]
LUKoil amendat cu 224 milioane de dolari pentru abuz de poziţie dominantă în Rusia
6 noiembrie 2009
Grupul petrolier rus LUKoil, al doilea mare producator de petrol din Rusia, a fost amendat de Serviciul Federal Antimonopol din Rusia cu 6,54 miliarde ruble (223,7 milioane de dolari) dupa ce o ancheta a gasit LUKoil vinovat pentru abuz de pozitie dominanta pe piata rusa a produselor rafinate, informeaza Reuters. “S-a decis aplicarea unei amenzi [...]
Bancpost, pusă la zid de un client, după ce i-a majorat rata cu 50%
16 octombrie 2009
- Un sucevean a reuşit, cu sprijinul Protecţiei Consumatorului, să pună la punct bancherii de la Bancpost. După ce, în mod discreţionar, unitatea bancară i-a majorat cu 50% rata la creditul angajat , suceveanul a reuşit, cu legea în mână, să le taie elanul bancherilor lacomi - O întrebare de bază în demersul împrumutatului: dacă [...]
Bancpost, pusă la zid de un client, după ce i-a majorat rata cu 50%
15 octombrie 2009
- Un sucevean a reuşit, cu sprijinul Protecţiei Consumatorului, să pună la punct bancherii de la Bancpost. După ce, în mod discreţionar, unitatea bancară i-a majorat cu 50% rata la creditul angajat , suceveanul a reuşit, cu legea în mână, să le taie elanul bancherilor lacomi - O întrebare de bază în demersul împrumutatului: dacă [...]
Udrea a făcut circ la comisia de anchetă
21 august 2009
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a plecat joi de la audierile de la comisia parlamentara de ancheta privind cheltuieile de la MT dupa aproximativ o jumatate de ora, afirmând ca va reveni numai dupa ce isi vor da demisia cei care au participat la discutia prezentata in presa si care doresc decredibilizarea sa. Ea s-a referit [...]
Abuzurile băncilor, cele mai reclamate de ieşeni la OPC
1 august 2009
Sectorul bancar conduce detaşat în „lista ruşinii” cu firme reclamate de ieşeni la Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului (CJPC). Însă, din analiza comisarilor reiese că băncile şi-au pus la punct contractele atât de bine, din punct de vedere legal, încât pot profita în voie de neatenţia clienţilor, fără ca instituţiile statului să le poată sancţiona [...]
Din ce în ce mai mulţi ieşeni reclamă abuzurile băncilor
31 iulie 2009
Din numarul total de reclamatii depuse la Oficiul Pentru Protectia Consumatorilor, 10% vizeaza activitatea bancilor. In primele 7 luni ale anului, la sediul institutului, 110 persoane si-au exprimat nemultumirile legate de contractele de imprumut aflate in derulare. Tot mai multi clienti au inceput sa reclame faptul ca ratele le-au crescut considerabil, fie ca este vorba [...]


































18 martie 2010
Comentează acest articol