La 29 iulie, in plina vara si intr-o zi de miercuri, vor avea loc noi alegeri alegeri parlamentare in Republica Moldova. Desi liderii opozitiei au cerut sa nu se organizeze alegeri in timpul verii si sa fie amânate in toamna, autoritatile au decis sa le organizeze cât mai curând posibil, stabilindu-le, in plus, la jumatatea [...]
Etichete | "Basarabia"
Investiţie de 24 milioane euro pentru axul de 400 kV din Moldova
24 iunie 2009
Compania Nationala Transelectrica a inaugurat marti, la Suceava, axul de 400 kV din Moldova, pentru care investitia s-a ridicat la peste 24 milioane euro. “Punerea in functiune a axului de 400 kV din Moldova reprezinta prima autostrada complet finalizata dar pe care circula energie electrica. Acest proiect ajuta la finalizarea inelului de transport energie electrica [...]
Voronin la Moscova, după credit financiar şi moral
23 iunie 2009
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, desfasoara luni o vizita la Moscova, la invitatia omologului sau rus Dmitri Medvedev. În timpul vizitei, Voronin va cere sprijin financiar si moral in ajunul noilor alegeri parlamentare din republica. Principalul scop al acestei vizite este cel de a contracta de la Rusia un credit substantial, insa in mod clar [...]
O bancă din R. Moldova a intrat în faliment
20 iunie 2009
Banca comerciala Investprivatbank din Republica Moldova a fost declarata vineri falimentara pentru ca nu-si poate onora obligatiile fata de clientii sai si nu poate returna creantele. Banca Nationala a Moldovei (BNM) a retras vineri licenta Investprivatbank si a desemnat un lichidator al acesteia. Decizia BNM a fost determinata de faptul ca, in cadrul supravegherii activitatii [...]
Sikorski: Întindeţi o mână prietenoasă Europei de Est
19 iunie 2009
Întindeti o mâna Europei de Est, indeamna ministrul afacerilor externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, in paginile cotidianului The Wall Street Journal (WSJ), referindu-se la Republica Belarus, Ucraina si Republica Moldova, precum si la tarile din Caucazul de Sud. Sikorski pledeaza pentru o integrare cât mai grabnica a acestor tari in UE. Potrivit lui Sikorski, noii [...]
Republica Moldova îşi alege din nou parlamentul
18 iunie 2009
În Republica Moldova a fost fixata data noilor alegeri parlamentare: pentru prima data in istoria tarii, alegerile vor avea loc nu intr-o zi de duminica, ci in una lucratoare – miercuri, 29 iulie. Aceasta decizie ar putea constitui un punct de plecare pentru viitoare proteste din partea opozitiei, care afirma ca Partidul Comunistilor incearca astfel [...]


































14 iulie 2009
Comentează acest articol