Peste jumătate din personalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este îndreptăţit să îşi primească stimulentele restante a declarat vineri (15 octombrie 2010) preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Şeful Fiscului a precizat că în luna august planul de încasare a veniturilor bugetare stabilit de MFP a fost realizat în proporţie de 100,2 la sută, dar numai [...]
Etichete | "sindicate"
Protestele spontane din învăţământ ar putea continua şi săptămâna viitoare
15 octombrie 2010
Acţiunile de protest ale cadrelor didactice care au avut loc în judeţe sunt spontane, sindicatele nu ştiu ce decizie vor lua profesorii, dar este posibil ca luni protestele să continue, a declarat vineri (15 octombrie 2010) Simion Hăncescu, prim-vice-preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). La încheierea discuţiilor pe marginea proiectului Legii-cadru a salarizării [...]
Stimulentele vor fi plătite săptămâna viitoare
15 octombrie 2010
În cursul săptămânii viitoare vor fi plătiţi oameni care, în august 2010, au contribuit substanţial la realizarea veniturilor, a declarat vineri (15 octombrie 2010) într-o intervenţie televizată, Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). “În cursul săptămânii viitoare vor fi plătiţi oameni care în august au contribuit substanţial la realizarea veniturilor. Aceste stimulente [...]
Mona Pivniceru: Dacă în 2011 se menţine reducerea salarială de 25%, vom contesta decizia la Curtea Constituţională
15 octombrie 2010
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, a declarat vineri (15 octombrie 2010) că dacă anul viitor se va menţine reducerea salarială de 25 la sută în sectorul bugetar, această decizie va fi contestată la Curtea Constituţională. ‘Dacă se va porni anul viitor cu salariile reduse cu 25%, probabil vor fi tot atâtea dosare [...]
Andreea Paul Vass: Protestul de la Finanţe a fost manipulat de PSD şi unii lideri sindicali
15 octombrie 2010
Consilierul primului ministru pe probleme economice, Andreea Paul Vass, consideră că protestul din această săptămână de la Ministerul Finanţelor nu a fost unul spontan, acuzând PSD şi pe unii lideri sindicali că au manipulat aceste acţiuni. “Revenind la ceea ce s-a întâmplat la protestul de la Ministerul Finanţelor, nu are rost să ne ascundem după [...]
Sindicaliştii cer deblocarea stimulentelor şi la Ministerul Muncii
15 octombrie 2010
Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici solicită deblocarea acordării stimulentelor şi la Ministerul Muncii, dacă acest lucru a fost posibil la Ministerul Finanţelor. ‘Dacă s-au deblocat stimulentele la Ministerul de Finanţe, trebuie să se deblocheze şi la Ministerul Muncii. Nu putem avea două unităţi de măsură, una pentru Finanţe şi una pentru Ministerul Muncii. Dacă [...]
Sebastian Oprescu: Dacă nu se respectă protocolul încheiat, atunci conflictul de la Finanţe va fi generalizat
15 octombrie 2010
Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat vineri (15 octombrie 2010) că, dacă nu se respectă protocolul încheiat, atunci conflictul de la finanţe va fi generalizat. ‘Eu cred că un ministru sau un prim ministru nu poate încălca o înţelegere luată într-o perioadă de conflict de sindicate şi ministru’, a spus Sebastian [...]
Marian Vanghelie: La prima mişcare sindicală voi fi alături de protestatari în stradă
15 octombrie 2010
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat joi (14 octombrie 2010) la Conferinţa organizaţiei pe care o conduce, că social-democraţii au obligaţia morală de a face ceva în aceste momente când ‘România se revoltă’, adăugând că el, personal, va fi în stradă la prima mişcare sindicală, alături de protestatari. ‘Trebuie să fim solidari faţă de [...]
Protest la MECTS: doar angajaţii ministerului pot intra în instituţie
15 octombrie 2010
Nici o persoană care nu este angajat al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) nu poate intra vineri în sediul instituţiei. Măsura a fost luată încă de vineri (15 octombrie 2010) dimineaţă. Circa 20 de sindicalişti protestează încă de joi seară în faţa MECTS. Secretarul de stat Oana Badea le-a transmis protestatarilor că pot [...]
Ieri finanţiştii, azi profesorii
15 octombrie 2010
Sute de cadre didactice şi studenţi din unităţile bucureştene au declanşat ieri joi (14 octombrie 2010) un protest în faţa Ministerului Învăţământului, după ce ministrul Educaţiei Funeriu a refuzat să stea de vorbă cu comisia de dialog social privind Legea învăţământului. Acţiunea de protest a continuat toată noaptea, iar vineri dimineaţă studenţii, care s-au retras [...]
Ceremonia aruncării caschetelor, organizată de FSANP
15 octombrie 2010
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), afiliată la CNS Cartel Alfa, organizează vineri (15 octombrie 2010) la ora 12.45 în faţa sediului PDL din Bucureşti, “Ceremonia aruncării caschetelor”, informează sindicatul. “Ceremonia aruncării caschetelor este un act de protest al personalului din penitenciare împotriva unei guvernări iresponsabile. Pe cale de consecinţă ne manifestăm încrederea [...]
Confederaţiile sindicale pichetează sediile partidelor din arcul guvernamental
15 octombrie 2010
Cele 5 confederaţii sindicale reprezentative (CNS ‘Cartel ALFA’, BNS, CNSLR-Frăţia, CSDR şi CSN ‘Meridian’) continuă acţiunile de pichetare a sediilor partidelor din arcul guvernamental, vineri (15 octombrie 2010) urmând să picheteze, în oraşele reşedinţă de judeţ din toată ţara, sediile PDL, UDMR şi UNPR. În Capitală, pichetul va fi organizat de filialele Bucureşti/Ilfov în intervalul [...]
Gheorghe Ialomiţianu: nu vreau ca directorii să beneficieze de aceste stimulente
14 octombrie 2010
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a spus joi (14 octombrie 2010) după negocierile cu sindicatele, că doreşte un sistem de salarizare echitabil, ci nu unul dependent de stimulente. Conform ministrului, în cadrul discuţiilor cu liderii sindicali s-a decis deblocarea sumelor aferente stimulentelor pentru luna august şi septembrie 2010, situarea Ministerului de Finanţe pe locul III în [...]
Ministrul de Finanţe a fost de acord cu acordarea stimulentelor restante
14 octombrie 2010
Luni (18 octombrie 2010) se vor primi stimulentele restante pentru luna august iar până pe 20 octombrie 2010 cele din septembrie, a declarat Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici la ieşirea de la negocierile cu ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu. Liderii sindicali vor verifica listele cu stimulentele acordate angajaţilor pentru a verifica cum [...]
Protest la MECTS: cadrele didactice solidare cu protestatarii din Finanţe
14 octombrie 2010
Zeci de cadre didactice s-au adunat joi (14 octombrie 2010) în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a se solidariza cu acţiunea de protest a sindicaliştilor de la Ministerul de Finanţe. “Federaţiile sindicale din învăţământ şi-au anunţat de miercuri solidaritatea cu sindicaliştii Ministerului de Finanţe, cu toţi angajaţii din sistemul bugetar, care, în [...]
Negocieri eşuate la Ministerul Muncii
14 octombrie 2010
Răspunsurile primite de la Ministerul Muncii nu i-au mulţumit pe angajaţii din instituţiile aflate în subordinea ministerului, care sunt decişi să continue protestele, a declarat joi (14 octombrie 2010) Ingrid Moldoveanu, vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Funcţionarilor Publici, după o oră şi jumătate de discuţii cu ministrul Ioan Botiş. ‘Suntem într-un blocaj instituţional, iar răspunsurile ministrului [...]
Protest la Ministerul Învăţământului
14 octombrie 2010
Zeci de cadre didactice s-au adunat în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a se solidariza cu acţiunea de protest a sindicaliştilor de la Ministerul de Finanţe. “Federaţiile sindicale din învăţământ şi-au anunţat de miercuri solidaritatea cu sindicaliştii Ministerului de Finanţe, cu toţi angajaţii din sistemul bugetar care în acest moment au declanşat [...]
Sebastian Vlădescu a avertizat încă din iulie 2010 directorii Fiscului despre distribuţia preferenţială de stimulente
14 octombrie 2010
Fostul ministru al Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a avertizat încă din luna iulie 2010 directorii din cadrul structurilor subordonate MFP asupra distribuţiei preferenţiale de stimulente. Rapoartele instituţiilor abilitate arată că sistemul distribuţiei de stimulente în MFP, inclusiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), este grav afectat de două tipuri de acţiuni ale persoanelor cu funcţii [...]
Angajaţii din unităţile subordonate Ministerului Muncii au încetat lucrul
14 octombrie 2010
Angajaţii instituţiilor subordonate Ministerului Muncii au încetat joi (14 octombrie 2010) lucrul din cauza neplăţii stimulentelor, a declarat, joi, Ingrid Moldoveanu, vicepreşedintele al sindicatului naţional al funcţionarilor publici şi lider în sistemul instituţional al Ministerului Muncii. Sindicaliştii din Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), din inspecţiile de muncă, agenţiile de acordare a [...]
Finanţiştii continuă protestele în întreaga ţară
14 octombrie 2010
Salariaţii de la Finanţe din întreaga ţară continuă joi (14 octombrie 2010) protestele faţă de neacordarea stimulentelor financiare. Cu o zi în urmă, circa 200 de angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice au declanşat un protest spontan. Exemplul salariaţilor din Ministerul Finanţelor Publice a fost urmat de angajaţi ai ANAF sau de la direcţiile de Finanţe [...]
Sindicalişti din toate domeniile se solidarizează cu cei de la Finanţe
14 octombrie 2010
Liderii sindicali din învăţământ, administraţie publică locală, poliţie şi penitenciare au anunţat acţiuni de solidaritate cu angajaţii Ministerului de Finanţe, care au declanşat, miercuri, la ora 12.00, o acţiune spontană de protest în cadrul ministerului, a declarat joi (14 octombrie 2010) preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu. Protestul la Ministerul de Finanţe a [...]
Sarkozy nu-şi poate permite să piardă lupta privind reforma sistemului de pensii
14 octombrie 2010
Chiar dacă doar în Franţa este posibil ca o simplă ajustare la normele privind pensia de stat să fie considerată acea ‘ruptură’ promisă de Nicolas Sarkozy în campania sa electorală din 2007, preşedintele francez merită laude pentru felul în care şi-a respectat planurile sale de reformă în faţa celui de-al patrulea protest la nivel naţional [...]
Protest spontan al angajaţilor din Ministerul Finanţelor
13 octombrie 2010
Angajaţii Ministerului de Finanţe, ai Gărzii de Mediu, ANAF şi ai altor instituţii de control financiar au oprit lucrul în dimineaţa zilei de miercuri (13 octombrie 2010) declanşând un protest spontan, a declarat Sebastian Oprescu, preşedinte al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. Angajaţii din Ministerul Finanţelor care protestează pentru că nu au primit sporurile [...]
Pensionarii sunt consideraţi o povară
12 octombrie 2010
Pensionarii cer parlamentarilor să modifice articolul 102 din Legea unitară a pensiilor care prevede modalitatea de calcul a punctului de pensie şi cer respectarea Legii 19/2000 în privinţa punctului de pensie, a declarat marţi (12 octombrie 2010) preşedintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale a Pensionarilor, Preda Nedelcu. Reprezentanţii pensionarilor susţin că dacă se menţine formula de calcul [...]
Coaliţia de guvernare amanetează viitorul României
12 octombrie 2010
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi exprimă indignarea faţă de decizia coaliţiei de guvernământ şi a Executivului privind adoptarea Legii educaţiei naţionale prin asumarea răspunderii şi solicită adoptarea acestei legi prin votul în Palament, menţionează Aurel Cornea, preşedinte al FSLI într-un Comunicat de presă. ‘Asemenea trocuri politice făcute în cadrul coaliţiei aflate la putere demonstrează [...]
Senatul francez a aprobat mărirea vârstei pentru obţinerea unei pensii complete la 67 de ani
12 octombrie 2010
Senatul de la Paris a adoptat luni (11 octombrie 2010) unul dintre principalele puncte ale reformei sistemului de pensii din Franţa, cel referitor la mărirea de la 65 la 67 de ani a vârstei minime pentru a putea obţine o pensie completă, în ajunul unei zile de greve şi manifestaţii, scrie AFP. Camera superioară a [...]
Codul Muncii virează la dreapta
12 octombrie 2010
Legislaţia muncii din România este pe cale de a se înclina în favoarea angajatorilor, la cererea FMI şi la presiunile companiilor multinaţionale. Salariaţii ar putea opta pentru 10-12 ore de muncă pe zi, iar concedierile se vor face mai uşor, dacă la modificarea Codului Muncii autorităţile vor fi mai mult de partea patronilor, decât a [...]
Partidele din arcul guvernamental doresc includerea Legii pensiilor în bugetul de stat
12 octombrie 2010
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat luni (11 octombrie 2010) după întâlnirea cu grupurile parlamentare social-democrate, că partidele aflate în arcul guvernamental îşi doresc urgentarea adoptării Legii pensiilor, pentru a o putea cuprinde în bugetul de stat consolidat pentru anul 2011, în forma pe care o doresc aceste formaţiuni. În ceea ce priveşte afirmaţiile [...]
CNS Cartel Alfa: Considerăm inacceptabilă intrarea în 2011 cu salarii diminuate
11 octombrie 2010
Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra faptului că reducerea salariilor bugetarilor este limitată în timp până la sfârşitul anului 2010, ulterior acestea ar trebui să revină la nivelul din iunie 2010, a declarat vineri (8 octombrie 2010) Adrian Bîrea, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sanitas din cadrul Cartel Alfa. După întâlnirea de la Ministerul Muncii între liderii confederaţiilor [...]
Vârsta legală de pensionare în Franţa la 62 de ani, adoptată definitiv
9 octombrie 2010
Trecerea de la 60 la 62 de ani a vârstei legale de pensionare în Franţa a fost adoptată definitiv vineri (8 octombrie 2010) prin votul Senatului la această măsură cheie a reformei sistemului de pensii a lui Nicolas Sarkozy contra căreia sindicatele încearcă să accelereze mobilizarea, relatează AFP. Prin 186 de voturi contra 153, Senatul [...]
Schimbarea vârstei de pensionare declanşează proteste în Europa
9 octombrie 2010
Propunerile de modificare a vârstei de pensionare au declanşat protestele a mii de lucrători în Bulgaria şi Macedonia, precum şi o dispută politică în România cu privire la faptul dacă bărbaţii şi femeile ar trebui să se pensioneze la aceeaşi vârstă, scrie agenţia britanică Press Association (PA). Dispute similare au avut loc în Grecia şi [...]
12 octombrie 2010, “o zi de marţi neagră” în Franţa
8 octombrie 2010
Ziua de marţi, 12 octombrie, şi zilele următoare se anunţă foarte agitate în întreaga Franţă, din cauza grevelor pe durată nelimitată prevăzute de sindicate, scrie ziarul Le Figaro. Va fi o ‘zi de marţi neagră’, deoarece francezii vor coborî în stradă, pentru a patra oară în interval de o lună, pentru a protesta împotriva reformei [...]
Misiunea FMI va sosi la Bucureşti pe 20 octombrie 2010
7 octombrie 2010
Cea de-a şasea misiune de evaluare a performanţelor economice ale României în conformitate cu prevederile Acordului Stand-By şi ale Scrisorii Suplimentare de Intenţie va sosi la Bucureşti miercuri (20 octombrie 2010) şi va rămâne în Capitala României până pe 1 sau 2 noiembrie, a declarat joi (7 octombrie 2010) reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, [...]
O majorare a salariilor cu 14% din 2011 este realistă
6 octombrie 2010
Salariile nu vor putea creşte cu 25 la sută din 2011 deoarece bugetul nu permite acest lucru, dar mai realist este un procent de creştere de 14 la sută, a declarat miercuri (6 octombrie 2010) fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, într-o emisiune televizată. ‘O creştere a salariilor cu 25 la sută, la nivelul celor [...]
FSLI: Salariaţii din învăţământ sunt umiliţi de o putere coruptă
5 octombrie 2010
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat marţi (5 octombrie 2010) în cadrul mitingului de protest din Piaţa Victoriei că salariaţii din învăţământ sunt umiliţi de o putere coruptă şi că “lucrurile nu mai pot continua aşa”. “Puterea ne-a adus azi în stradă. Salariaţii din învăţământ sunt umiliţi de o putere [...]
Premierul Boc a plecat în linişte de la Guvern, pe la o ieşire secundară, în timpul mitingului profesorilor
5 octombrie 2010
Prim-ministrul Emil Boc a părăsit marţi (5 octombrie 2010) în jurul orei 12.00, sediul Guvernului, pe la o ieşire secundară a Palatului Victoria, spre strada Paris, în timp ce sindicalişti din învăţământ cereau demisia actualului Executiv. “Demisia, demisia!” se auzea dinspre cei câteva mii de sindicalişti participanţi la mitingul de marţi al Federaţiei Sindicatelor Libere [...]
Veniturile din învăţământ au scăzut cu 40 – 50%
5 octombrie 2010
Veniturile din învăţământ au scăzut cu 40 – 50 la sută şi nu cu 25 la sută, fiind unul din motivele pentru mitingul de marţi al sindicatelor din învăţământ, de marţi, a declarat luni (4 octombrie 2010) Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ (FSI). “Situaţia dramatică din învăţământ se datorează acestor măsuri, salariile au [...]
Electroputere Craiova a disponibilizat 350 de angajaţi
4 octombrie 2010
Societatea comercială Electroputere Craiova a disponibilizat, începând cu 1 octombrie 2010, un număr de 350 de angajaţi, acesta fiind cel de-al doilea val de disponibilizări la societatea craioveană după privatizarea făcută în urmă cu 3 ani. Liderul Sindicatului Electroputere, Aurel Bojenoiu, a declarat luni (4 octombrie 2010) că, după aceste disponibilizări, Electroputere a mai rămas [...]
PSD vrea să treacă la secret averile sindicaliștilor
4 octombrie 2010
PSD sare în ajutorul liderilor de sindicate, nemulțumiți că trebuie să-și declare averile. La nici două săptămâni de la publicarea în Monitorul Oficial a noii legi ANI, social-democrații au depus o inițiativă de modificare a actului normativ, potrivit căreia sindicaliștii sunt șterși dintre cei care trebuie să-și depună declarații de avere și interese. ”Asimilarea funcțiilor [...]
Declinul sindicatelor din România
2 octombrie 2010
Declinul progresiv al influenţei sindicatelor din România nu a fost cauzat de criza economică, ci este mai degrabă rezultatul complicaţiilor crescânde existente între conducerea sindicatelor şi clasa politica. Problemele au fost agravate de scăderea tot mai accentuată a încrederii în importanţa statutului de membru sindical şi o pierdere a încrederii în probitatea liderii sindicatelor, comentează [...]


































16 octombrie 2010
Comentează acest articol